De asta îl iubesc pe Dragnea! Primarii de comune au împărțit tot bugetul pe salarii uriașe

Dacă legea permite, de ce nu? Așa și-au spus primarii de comune la început de an. Chiar dacă bugetul național nu a fost încă aprobat și primăriile de comune nu știu câți bani vor avea la dispoziție, consiliile locale au aprobat în bloc majorarea salariilor. Așa se face că leafa unui primar de comună poate ajunge și la 10.000 de lei net. De unde vor lua acești bani, nici ei nu știu. În unele comune bugetul nu acoperă plata salariilor, așa că... adio investiții!

0
1491

Chiar dacă bugetul național a fost votat abia săptămâna trecută și acum așteaptă să fie promulgat de Președinte, la început de an, aleșii locali din comunele ieșene s-au întrunit în ședințe pentru a aproba noua grilă de salarizare pentru anul 2019. Astfel, mulți primari și viceprimari au primit chiar din luna februarie salarii mai mari ca cele de anul trecut. Acest lucru se întâmplă pentru că, în 2019, s-a mărit salariul minim pe economie de la 1900 de lei la 2080 de lei, care este baza de calcul pentru salariile demnitarilor, la care se adaugă un coeficient stabilit prin lege. Salariile aleșilor locali, dar și a funcționarilor din primării vor crește anul acesta și pentru că a fost introdusă obligatoriu plata indemnizațiilor de hrană, care anul acesta este de 347 de lei pe lună. Conform legii, toate salariile ar urma să fie făcute publice pe paginile web ale primăriilor. Pentru că nu le-au găsit publicate, reporterii 7 EST au discutat cu mai mulți primari din județ, care anul trecut au primit cei mai mulți bani de la bugetul de stat pentru asistații sociali, pentru a vedea ce salarii și-au aprobat și cum stau cu bugetul local pentru 2019.

 

Comună săracă, salarii de lux

Primarul comunei Popești, Vasile Lupu nu știe sigur ce salarii au fost aprobate.

Nu pot să vă spun sigur. Pentru mine, undeva la 11.000 de lei cred. La viceprimar nu pot să vă spun acum. El știu că are ceva mai puțin, undeva la 9.900 de lei. Ceva de genul ăsta” a răspuns Vasile Lupu la întrebarea ce salarii au fost votate în ședința consiliului local.

Acesta a adăugat că rectificarea a avut loc în conformitate cu ordonanța de urgență care le cere să coreleze lefurile cu salariul minim pe economie. ”S-a dat o ordonanță de urgență în care noi trebuia să întroducem acel salariu minim pe economie și suntem obligați să facem salariile și cu hrana, care este obligatoriu. Asta era ideea de ce s-au mărit salariile” a precizat primarul comunei Popești.

Întrebat despre bugetul comunei Popești pentru anul 2019, primarul spune că așteaptă să fie promulgată legea bugetului de stat. ”Păi, așteptăm să vedem. N-am primit nimic. Oricum știți, bugetul este încă în dezbatere” a explicat Vasile Lupu.

  

Legea a dat, primarii au luat

Primarul comunei Deleni, Dumitru Prigoreanu, spune că au fost aprobate salariile prevăzute de lege.

”Am introdus salariile prevăzute de lege. Pentru demnitari, primari, consilieri, viceprimari este delimitat clar prin lege, doar consiliul local aprobă pentru aparatul din subordonarea primarului și a consiliului local. În schimb, noi anul acesta ce am făcut, pentru că noi când am aprobat inițial, când s-au majorat salariile în administrația publică locală, avem un coeficient care se aplică la salariul minim pe economie. Dacă va crește salariul minim pe economie, cresc și salariile. Dacă scade salariul minim pe economie, scade și salariul. Deci, eu sunt comună de grad I, primarul are coeficient la salariu de 5,5 înmulțit cu salariul minim pe economie, care este începând cu 1 ianuarie 2080 de lei. Pentru viceprimar cred că e 4,5, nu știu pe de rost” a explicat Dumitru Prigoreanu care este schema de salarizare.

Acesta ne-a transmis și documentul aprobat de consiliul local unde sunt arătate toate salariile celor angajați în primăria Deleni. Conform documentului, salariul primarului la 28 septembrie 2018 era de 10450 de lei, iar cu alte drepturi salariale, acesta ridica lunar 13.063 lei. Anul acesta, cu siguranță salariul va crește, pentru că baza de calcul va fi mai mare, dar și pentru că va încasa lunar indemnizația de hrană.

Și primarul comunei Deleni așteaptă publicarea bugetului național pentru 2019. Unicul lucru pe care îl cunoaște Dumitru Prigoreanu este că pentru fiecare locuitor al comunei Guvernul a alocat o sumă de o mie de lei în 2019.

”Deocamdată bugetul a fost aprobat în Parlament, până nu va fi promulgat de către președinte, sau dacă va fi atacat la Curtea Consituțională, nu putem încă fi siguri. Ce știm la momenutl actual este că s-a aprobat o mie de lei pe locuitor și nu mai puțin de 2 milioane de lei pentru o comună. Comuna Deleni probabil având 10.300 de locuitori, putem face un calcul simplu”, a explicat primarul de la Deleni ce buget ar putea avea pentru 2019 comuna.

Marea îngrijorare a primarului rămâne însă presiunea care ar putea veni pe bugetul local din partea cheltuielilor de asistență socială. Acesta speră ca cel puțin indemnizațiile pentru persoanele cu handicap să fie preluate de Ministerul Muncii.

Pot să vă spun doar că numai pe însoțitori avem undeva la 60 de persoană, deci persoane care sunt însoțitori și începând de-acum ei sunt salariații noștri și vor beneficia de toate drepturile pe care le au salariații din instituțiile publice. Și acum numai salariile lor, ca și exemplu, vor trebui suportate sută la sută de către primărie. Indemnizațiile pentru persoanele cu handicap la discuția cu care am avut-o cu ministrul Muncii a spus că indemnizațiile vor fi suportate de către Ministerul Muncii. Dar trebuie să vedem negru pe alb. Până nu vedem nu putem să ne pronunțăm” a explicat Dumitru Prigoreanu situația legată de bugetul pentru 2019.

 

Pantazi de la Pașcani nu știe să numere banii de pe card

Primarul din Pașcani, Dumitru Pantazi nu știe ce salariu a fost calculat și aprobat în ședința consiliului local din ianuarie, pentru că acesta este transferat direct pe card.

Însă își amintește foarte bine ce salariu a ridicat lunar anul trecut și știe că anul acesta ar urma să ridice un salariu mai mare.

”Dar nu mă întrebați pe dinafară că nu știu. Deci la primar și viceprimar, deci ce a impus legea salariul minim, și la ceilalți demnitari salariile din lege. Păi, nu-l știu că mi-l dă pe card, brutul nu știu. Anul trecut am avut în jur de 12.350 de lei. Anul ăsta pare-mi-se că e mai mare. Dar nu știu dacă e mai mare. Avem niște fonduri europene. Dacă a crescut, a crescut pe baza că avem în derulare niște fonduri europene. Și ne dă acolo un procent până la 25 la sută. Dar nu am luat 25 la sută. Deci, dacă e creștere, de aici posibil e să fie creșterea. Avem în derulare două proiecte europene” a comentat mărirea de salariu de anul acesta primarul municpiului Pașcani.

Dumitru Pantazi spune că nu primește nimic în plus față de ceea ce scrie legea, iar grila de salarii a fost păstrată cea de anul trecut, însă au intervenit modificările legate de salariul minim pe economie și indemnizația de hrană pe care o primesc toți funcționarii publici.

”Deci grila de salarii noi am păstrat-o pe cea de anul trecut și am intervenit doar acolo unde legea ne-a impus – salariu minim, indemnizația de hrană pe care o dăm anul ăsta în plus față de anul trecut la toți salariații, indemnizația de hrană ne-a obligat să o dăm și la însoțitori. Deci, oricum creșterea este de vreo zece miliarde de lei vechi în total pe tot bugetul” a spus primarul municipiului Pașcani.

Creșterea cheltuielilor pentru salarii va face presiune pe bugetul local al municpiului Pașcani, iar primarul nu crede că va reuși să acopere cu banii veniți la început de an de la buget în totalitate fondul de salarizare.

”În mare, cheltuielile de personal le știm, la fel și cheltuielile cu funcționarea. Dar să vedem de unde veniturile, cum o să le acoperim. Sau mai bine zis, cum o să acoperim cheltuielile prin venituri. O să vedem, poate au să mai fie rectificări. Deci, nici într-un caz nu cred că o să se acopere dacă de la începutul anului nu o să putem acoperi integral fondurile de salarii. Rămâne la rectificare în octombrie să mai suplimentăm, poate ne mai transferă de la buget că așa au promis că ne vor transfera din TVA unde nu avem suficienți bani. Deocamdată așteptăm legea bugetului. Dar știu că au mărit cota de impozite pe venit, cota defalcată. Dar să vedem, ne ia în calcul și excendentul, nu ne ia în calcul și excendentul, ne penalizează că avem excendent” spune primarul municipiului Pașcani.

 

La Raducăneni rămân aceleași salarii aprobate în 2017

În comuna Răducăneni însă primarul Ilie Viorel spune că nu au mărit salariile în 2019, acestea au sămas cele aprobate încă în 2017.

”Noi le avem stabilite din 2017 și așa au rămas. Aici este la latitudine și care are bani mărește. Noi nu ne-am permis, stăm așa. Oamenii sunt mulțumiți, spun mulțumesc că au un serviciu și mergem înainte” a explicat situația legată de salarii primarul Ilie Viorel.

Întrebat despre bugetul pentru 2019, primarul spune că așteaptă să fie promulgată legea bugetului de stat, iar până atunci aceștia au un buget stabilit pe 25 la sută din cheltuieli.

”Întâi să apară bugetul, că deocamdată este în promulgare. Să vedem dacă vor promulga. Aici sunt discuții. Abia au trecut de Parlament. Noi mergem acum pe 25 la sută cheltuieli și pe urmă când va veni bugetul atunci vedem. Oricum, noi sperăm ca să fie bine, ca să rezolvăm probleme și să rezolvăm problemele oamenilor” a spus primarul comunei Răducăneni.

Totodată, primarul spune că nu are bani pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap, ci doar pentru indemnizațiile persoanelor cu dizabilități.

”La persoanele cu handicap, dar la asistenții personali în funcție de buget. Dacă avem buget, fiecare primărie va da. Nu are, nu are de unde să dea. Bugetul ăsta local este format din niște cote. Ce se strange la taxe și impozite nu ajunge nici cât o unghie” a conchis Ilie Viorel.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments