BERBEC – În inima ta s-a infiltrat o speranţă nouă, dar pe care ţi-e teamă să o declari cu voce tare şi altora. O mărturisire de acest fel ar scoate la iveală latura ta sensibilă, or în situaţia de faţă nu e în avantajul tău să arăţi că ai şi tu slăbiciunile tale. Mai bine ţii totul secret, doar pentru tine, şi când va veni momentul potrivit, vei recunoaşte ce simţi. Sunt lucruri intime, taine personale pe care, din discreţie şi prudenţă, ar fi mai bine să le ţii sub control, ca să nu se folosească alţii de ele.
TAUR – Perspectivele sunt foarte promiţătoare privite din acest moment şi veştile bune care sosesc din partea celor cu care te întâlneşti astăzi te motivează să mergi mai departe cu capul sus. Apogeul unui proiect important, de la care ai mari aşteptări, se conturează tot mai clar la orizont, deci nu mai e mult până acolo. Ai în preajma ta colegi care cred în scopul tău cel mare şi pot contribui şi ei, cumva, la atingerea acestuia: prin suport, aprecieri şi încurajări entuziaste.
GEMENI – Primeşti un verdict destul de sever care nu-ţi permite să duci mai departe ce ai început. Eşti nevoit să-i pui punct aici şi, pe moment, eşti trist pentru că nu e răspunsul pe care-l visai. Unde-i lege nu-i tocmeală, ca atare trebuie să accepţi acest final de drum cu oarecare smerenie, dar nu îl considera o înfrângere, ci o altă lecţie învăţată. Vei şti, altădată, să nu mai faci greşeli şi să urmezi doar căile corecte. Dacă acum se închide un capitol cu un refuz categoric, e semn că trebuie să schimbi imediat macazul, pornind pe calea cea bună.
RAC – Eşti conştient că visul tău de acum nu e simplu, e nevoie de un efort major de voinţă şi muncă, de o investiţie masivă de energie, de timp, de idei, dar deţii toate aceste valori la purtător pentru a-ţi vedea visul împlinit într-o zi. Aşteaptă, încearcă să nu pretinzi rezultate rapide pentru că nu acestea vor fi şi cele mai bune! Cu cât construieşti mai lent acest edificiu, cu atât te vei bucura mai mult timp de efectele sale, ca atare fă paşi mici şi crede cu tărie în şansele de reuşită ale acestui mare plan.
LEU – Nu primeşti chiar ceea ce aşteptai, dar în loc să priveşti totul ca pe o dezamăgire, încearcă să găseşti jumătatea plină a paharului în ceea ce se petrece în faţa ta. Poate nu e chiar aşa de rău precum pare sau, mai bine zis, e altceva decât ai dorit, dar poate la fel de bun ca şi varianta la care te gândeai iniţial. Profită de alternative, fără să comentezi şi fără să cauţi nod în papură, deoarece, după o vreme, îţi vei da seama că era doar o altă soluţie decât ai găsit tu la început, dar la fel de eficientă.
FECIOARA – Nu poţi trece, deocamdată, la etapa următoare a unui plan de la care aveai mari speranţe şi totul din cauza unei piedici venite de la o persoană care încearcă să-ţi mai taie avântul. Nu renunţa la scopul tău, dar ascultă totuşi sfaturile sale, pentru că e posibil să fie o idee bună, care va duce acolo unde vrei să ajungi, dar pe alte căi decât ai ales tu prima dată. Dacă cineva te opreşte, nu înseamnă neapărat că îţi vrea răul, ci doar îţi atrage atenţia asupra unor puncte slabe în planurile tale, pe care le poţi repara sau ocoli la timp.
BALANTA – Eşti foarte preocupat de plăţile acestei perioade a lunii, pentru că nu ai vrea să rămâi cu datorii neachitate. Faci un efort să scapi de restanţe şi de plăţi amânate în ultima vreme, chiar dacă asta ar însemna să rămâi cu buzunarele goale. Lefter, dar mulţumit că ai scăpat de nişte datorii greu de dus mai departe, vei răsufla uşurat când le vei şterge de pe listă. Ce-i drept, trebuie să renunţi la alte cheltuieli potrivite acestui moment, dar consideri că acum sunt mai importante obligaţiile curente.
SCORPION – Primeşti nişte informaţii care te întristează, pentru că afli secrete neplăcute despre persoane despre care aveai o cu totul altă părere. Te îngrijorează ce auzi, dar înainte de a da crezare, încearcă să afli şi din alte surse dacă e adevărat, ca nu cumva să fie doar zvonuri, bârfe sau răutăţi din partea celor care nu te au la suflet. Dacă te iei după cele auzite, ai putea avea parte de o zi proastă, or forţa de a depăşi acest moment sensibil e în tine. Prefă-te că nici nu ai auzit aceste veşti proaste şi luptă cu emoţia negativă care-ţi dă târcoale. În fond, nu te priveşte personal ceea ce ajunge azi la urechile tale!
SAGETATOR – Mare grijă la tentaţiile acestei zile pentru că eşti gata să faci o mare greşeală, împins de cineva care, sub aparenţa unui prieten, caută să te inducă în eroare. Sunt doar rele intenţii şi, dacă le asculţi, ai putea ajunge în faţa unui eşec imposibil de reparat. Este o zi în care riscul îşi bagă coada în treburile tale şi, dacă nu eşti prudent sau atent la semnalele negative care vin din toate părţile, ai putea strica totul, fără a mai recupera ceva după aceea. Poate e chiar ispita de a face tu singur un rău, de a comite o infracţiune, cu speranţa că nu se va observa, dar de aici nu poate ieşi nimic bun, decât o complicaţie şi mai mare. Nu face nimic ilegal, riscant sau maliţios!
CAPRICORN – Nimic nu se ridică peste noapte, ci toate necesită efort, răbdare şi timp pentru a ajunge la nivelul cel mai bun. La fel şi în iubire, pentru că relaţia pe care încerci să o clădeşti nu merge atât de lin cum ai visa. Şi aici e nevoie de muncă şi sacrificiu pentru a clădi ceva solid care să vă împlinească pe amândoi. Nu pretinde nici miracole, nici rezultate imediate în relaţia care evoluează acum pas cu pas, ci ai răbdare pentru a construi o relaţie trainică! Doar asta vrei, iar din partea celuilalt vezi aceeaşi dorinţă de a dezvolta relaţia voastră cu seriozitate şi maturitate. Iubirea nu e o joacă!
VARSATOR – Ai multe de făcut, dar nu reuşeşti deloc să te înţelegi cu cei cu lumea. Apar conflicte de la orice fleac, pentru că ai alt mod de a te implica în sarcinile asumate. Eşti iritat de atitudinea celor din jur, pentru că unii critică ce faci tu, alţii îţi pun beţe în roate, deci, orice ai face, mereu se găseşte cineva care să comenteze negativ faptele tale. Ar fi bine să nu ţii cont de nimeni şi să-ţi vezi de treaba ta, fără să te laşi oprit din drum, fiindcă unii nu ştiu altceva decât să taie cheful altora cu critici şi răutăţi.
PESTI – Răspunsul pe care îl primeşti nu te ajută prea mult, pentru că pare a fi o soluţie nepotrivită situaţiei de faţă. Consideri că nu este un răspuns corect în urma unei analize juste, deci trebuie să lupţi să restabileşti ordinea în această problemă. Încearcă să înţelegi unde s-au strecurat informaţii false şi ce anume a determinat situaţia de faţă, deoarece la mijloc se află o impresie formată greşit asupra unei probleme care stă cu totul altfel decât pare. Cu cât aprofundezi mai lucid situaţia, cu atât şansele de a o readuce la normal cresc.