Obișnuită, încă de când era mâna dreaptă (nu vă gândiți la prostii, așa se zice!) a lui Vadim, să nu sufle nimeni în fața ei, răsfățată de presa de partid ca o amazoană second-hand (în sensul că are două țâțe, alea originale aveau „dăcât” una), Olguța Vasilescu și-a găsit nașul, în persoana președintelui Iohannis. Care, mai vajnic ca Duckadam, a respins și pentru a cincea oară candidatura miresei wannabe, pe motiv că aceasta e prost crescută, n-are calificare, e moftangioaică și n-are nici maniere.
Cum a răspuns Volguța la acest nou refuz? Cu riscul că o să murdăresc bunătate de pixeli, o să-i reproduc întocmai cuvintele: „E penibil și înjositor pentru un președinte să opereze cu instrumente specifice postacilor care aruncă găleți de mizerie.” Aoleo, păi ce făcuși soro, herr presidente tocmai ce-a zis că ești spurcată la gură și tu, în loc să-l bagi în meandrele concretului, să-l iei cu metafore, cu neologisme, cu alea-alea, ca să-l contrazici, îți pui mâinile-n șolduri, poalele în cap și te cobori la nivelul unde ai fost acuzată că te afli? Împacă-te cu ideea că n-ai nicio șansă la vreun minister, că de, așa pățesc fetele bune, n-are noroc.
Dacă erai și tu nițel mai tălâmbă – nu zic cât Veorica, dar măcar cât Daea, acuma erai de mult ministresă. Pe când așa, cu gura aia mare și cu tupeul de Craiovița Nouă, n-ai să ai niciodată succes la unul ca Iohannis. Însă nu-i nimic, cine n-are noroc în politică are noroc în love(le): mărită-te – sau însoară-te, tu știi! – cu cocalarul ăla coclit de Manda și puneți-vă pe numărat bănișorii în căsoiul proaspăt achiziționat, întorcând teancurile de bancnote, firește, cu o lopată de aur.
E clar, de acum, că între Klaus Iohannis și PSDragnea războiul e pe față. Dar ce anume l-a determinat pe președintele-plimbător, care semna ca notarul tot ce-i strecurau penalii sub nas, să devină, dintr-o dată, machomen, și taman cu Mulguța? Unii ar zice că prezidentul a prins coraj fiindcă știe că e greu de imaginat o eventuală suspendare a lui, tocmai acum, când România conduce UE. Mai mult, el nu mai poate fi suspendat în ultimele șase luni de mandat, așa că de-aia își permite să-și gonflexe sternocleidomastoidienii la viitoarea consoartă a lui Manda de ploaie ăla. Însă mai există un motiv: până acum, Iohannis s-a complăcut într-un dolce far niente, acordând șansă după șansă pesedeilor și executând fără crâcnire tot ce alde Dragnea&Tări i-au dictat – numirea Veoricăi, revocarea Codruței Kovesi, semnarea primelor legi ale justiției, măcelărite de PSD – pentru că nu vedea nicio primejdie la orizont.
În condițiile în care coaliția toxică făcea România praf, orice om cu capul pe umeri tot pe Iohannis l-ar fi votat pentru un al doilea mandat, decât să iasă președinte Teleormăneanu, Nevesteanu, Pleșoianu sau alte cozi de topor rusești. Însă acum, după ce Cioloș și-a anunțat posibila candidatură la prezidențiale, Iohannis a simțit că mandatul lui nu mai e deloc garantat. Dintr-un eventual duel Iohannis-Cioloș, în turul doi al prezidențialelor, nimeni nu poate băga mâna-n foc că actualul președinte va ieși învingător. Așa că, în momentul de față, Iohannis nu are altă soluție decât să iasă la atac și să se lupte cu PSD, cum nu a făcut-o aproape deloc până acum, în patru ani de mandat. Ceea ce nu poate fi decât îmbucurător pentru România, fiindcă astfel tăvălugul de hoții și ticăloșii declanșat de Dragnea și ai lui va fi, dacă nu stopat de tot, măcar frânat.
