Conducerea Poliției Locale Iași a prezentat bilanțul activității pentru anul 2018. Evenimentul a avut loc în prezența primarului Mihai Chirica, a viceprimarilor Gabriel Harabagiu și Radu Botez, a șefilor instituțiilor cu care colaborează Poliția Locală, precum și a mai multor zeci de polițiști locali.
„În 2018 s-a observat o menținere a infracționalității stradale în aceleași limite ca în anul 2017. Polițiștii locali au pus accent pe prevenție, care s-a materializat în aplicarea unui număr de 11.878 avertismente, care reprezintă 39% din totalul sancțiunilor. Numărul de posturi alocat Poliției Locale Iași este conform raportului la nivelul european, procentul de ocupare a posturilor de peste 90%, iar ponderea femeilor în Poliția Locală de 16%, cu 4% în plus față de media la nivelul Uniunii Europene. 42% dintre angajați sunt absolvenți de studii superioare. Pentru eficientizarea activității s-au realizat mai multe investiții importante, printre acestea numărându-se instalarea de sisteme GPS și instalarea de sisteme de înregistrare audio-video pe toate autospecialele destinate activității de patrulare, achiziția a nouă autospeciale marca Dacia Logan, toate având norme Euro 6, completarea efectivului până la zece cai destinați Serviciului Poliție Locală Călare și extinderea sistemului de supraveghere la opt parcuri publice și esplanade”, a afirmat Liviu Zanfirescu, directorul Poliției Locale Iași.
Primarul Municipiului Iași a declarat că dotările Poliției Locale vor spori, dar și că așteptările față de angajați vor fi mai mari. Printre elementele care ar putea fi îmbunătățite, edilul a menționat atitudinea polițiștilor locali în spațiul public.
„De când am preluat mandatul s-a reintrat pe un făgaș normal în ceea ce privește prezența structurii de Poliție Locală în viața publică a Municipiului Iași. Nu i-a fost ușor din cauză că a trecut printre cele mai negre etape și cred că pot să mă refer la toate structurile de poliție locală din România. Această instituție a fost folosită, într-o manieră samavolnică, pentru interese personale meschine, fapt care i-a afectat foarte tare imaginea. De aceea, apariția brigăzii călare era mai mult decât necesară pentru că era nevoie de o reabordare a prezenței Poliției Locale, bazându-ne pe un aspect mai prietenos, după modelul din Londra sau New York. Mai sunt câteva provocări pe care sper să le abordăm anul acesta. Numărul de vizitatori este în creștere, lucru care trebuie să ducă la o prezență și o specializare mai mare a Brigăzii de Intervenție Rapidă. Nu există a doua șansă pentru prima impresie. Trebuie să înțelegem acest lucru și să acționăm ca atare, mai ales atunci când vine vorba despre turistul care vine pentru prima dată în Iași. De asemenea, cerșetoria a crescut agresiv și este nevoie să luăm măsuri și la acest capitol, mai ales în zonele centrale. Anul acesta avem și un eveniment extraordinar la Iași. Pe 1 iunie vom primi vizita Sanctității Sale Papa Francisc și va trebuie să ne mobilizăm exemplar pentru a reuși să avem un eveniment de succes”, a declarat primarul Mihai Chirica.