Președintele Consiliul Județean, Maricel Popa este “pus la zid” de către consilierii județeni liberali. Aceștia îi cer lui Maricel Popa teza sa de doctorat. Concret, consileirii județeni liberali vor ca teza de doctorat a președintelui Consiliului Județean să fie publică. Cerința a venit dintr-o ședință de plen unde consilierii s-au certat pe subiectele legate de drumurile județene.
“Domnul președinte, pentru că imaginea dumneavoastră a fost terfelită de presă, de colegii dumneavoastră care au lucrat în administrația județului, vă rog să puneți la dispoziție prin departamentul de comunicare teza dumneavoastră de doctorat.”, a declarat Visile Cotiugă, consilier județean PNL.
„Aș vrea să vă atrag atenția stimate domn și așa am înțeles că de acum și liberalii ne fac și alegeri la partid, ne programează ședința. Eu știu că dumneavoastră domn profesor sunteți profesor de istorie, nu sunteți și procuror. Dar vă prinde în schimb asta.”, a declarat președintele Consiliul Județean, Maricel Popa.
Consilierii județeni așteaptă ca la următoarea ședință de plen, președintele Maricel Popa să se prezinte cu teza de doctorat și să o facă publică.