Autoritățile din județul Covasna au dispus, luni, sacrificarea preventivă a câtorva zeci de porci din cartierul Orko, din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, după ce a apărut o nouă suspiciune de pestă porcină africană în zonă.
Zeci de porci din cartierul mărginaș Orko, din Sfântu Gheroghe vor fi sacrificați preventiv, după apariția unei suspiciuni de pestă porcină africană, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.
„S-a luat măsura uciderii preventive a porcilor din cartierul Orko, un cartier mărginaș din Sfântul Gheorghe, pentru a preveni răspândirea bolii”, a spus Cucu.
Acesta a mai precizat că mai există o suspiciune în Valea Crișului, o comună din apropiere de Sfântu Gheorghe.
„Au fost două cazuri confirmate vineri și atunci s-a declarat focar în acel cartier, apoi, în cursul zilei de ieri (duminică – n.r.), am mai avut o suspiciune și azi (luni – n.r.) s-a luat măsura uciderii preventive în acel perimetru, în imediata proximitate a focarului. Și mai este o suspiciune la Valea Crișului, care este o comună în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe”, a explicat sursa citată.
Suspiciunea din Valea Crișului trebuie confirmată sau infirmată, analizele fiind în lucru, a mai spus Sebastian Cucu. Proprietarii porcinelor vor fi despăgubiți în condițiile legii, după cum a precizat prefectul județului Covasna.
Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV) Covasna a anunţat, vineri seară, apariţia virusul pestei porcine africane în judeţ, acesta fiind confirmat la două cadavre de porci găsite la o groapă de gunoi situată la marginea municipiului Sfântu Gheorghe. Porcii respectivi ar fi fost hrăniți inclusiv cu gunoaie adunate de pe marginea drumurilor naționale.
SURSA www.cancan.ro