ANM: Cod galben de vânt puternic în 15 judeţe, de miercuri dimineaţa

0
176
vânt puternic şi viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de vânt puternic şi viscol, la altitudini mari, valabilă în 15 judeţe din Moldova, Transilvania şi Muntenia, începând de miercuri dimineaţa.

Conform prognozei, miercuri, 27 martie, în intervalul orar 6:00 – 20:00, în cea mai mare parte a Moldovei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55 – 75 km pe oră, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, local, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla tare, cu viteze de 80 – 100 km pe oră, iar zăpada va fi spulberată.

Judeţele aflate sub atenţionarea Cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Braşov şi Covasna. Temporar, vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse, cu viteze de până la 45 – 55 km pe oră. În jumătatea de nord a Moldovei, trecător, vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare şi condiţii de polei.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă marţi. Luni, meteorologii au anunțat prognoza meteo în perioada 25 martie – 7 aprilie. După temperaturi de până la 25 de grade, vremea se schimba în perioada următoare, făcându-si apariția și precipitațiile.

SURSA www.libertatea.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments