La începutul lunii februarie, în jurul orei 21, în sat Luncași, comuna Hălăucești, un bărbat își pierdea viața pe trecerea de pietoni în urma unui cumplit accident rutier care a lăsat trei copii orfani de tată. Șoferul a fugit de la locul accidentului și nu fost identificat nici până în prezent. În identificarea făptuitorului, organele de cercetare au solicitat autorităților din Hălăucești imagini de pe camerele de supraveghere instalate la nivelul comunei, însă se pare că o parte dintre camerele de supraveghere nu funcționează, chiar dacă este un drum circulat, traversat inclusiv de treceri de pietoni. Totuși, în baza acestora informațiilor strânse, poliștii au reușit să realizeze un portret robot care să îi ajute să îl găsească pe șoferul care riscă ani buni de închisoare pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Potrivit Gianinei Vera Poroșnicu, avocatului familiei victimei, nici până în prezent nu a fost găsit șoferul care a comis accidentul, orice informație care ar putea veni din partea celor care recunosc însemnele presupusului autor- în baza portretului robot realizat și dat publicității- fiind extrem de importante pentru identificarea și trimiterea în judecată a acestuia.
„Dacă autorul va fi găsit, el riscă pedeapsa cu închisoarea. Faptele de acest gen sunt indezirabile de-a dreptul! Să-ți lași propria victimă în stradă, când știi că secundele sunt decisive, poate, pentru viață, este mai presus de actul de premeditare ca și calificarea faptei! Autorul acestei fapte a lăsat în urmă trei orfane. Victima are trei fete care au crescut fără mamă de mici, iar acum nu au tată. Poliția Județului Iași i-a făcut un portret robot care este extrem de mediatizat în toată presa. Sunt informații că s-a găsit și mașina incendiată, posibil cea implicată în accident. Deși în localitate și în zona de maximă circulație, acea trecere de pietoni nu era sub supravegherea camerelor video. Întregul sector de drum este cu camere video, dar nu funcționează niciuna.”, a declarat avocatul Gianina Vera Poroșnicu, avocatul familiei victimei.