Mihai Chirica se alătură protestului „15 minute” şi îndeamnă şi alţi primari să întrerupă activitatea în 15 martie

0
241

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că se alătură protestului „15 minute”, lansat de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, şi îndeamnă şi alţi primari să întrerupă activitatea în 15 martie.

„Eu voi fi primul dintre cei care vor opri activitatea pentru că trebuie să atragem atenţia asupra necesităţii construirii de autostrăzi. Aşa cum spuneam, nu numai Autostrada A8 este importantă, Autostrada Moldova, ci toată ţara are nevoie de reţea de autostrăzi, pentru că avem nevoie să ne dezvoltăm în primul rând. Ecoul nu cred că va fi de o rezonanţă mare pentru că despre această necesitate se vorbeşte de prea multă vreme. Probabil, s-a erodat în mintea celor care trebuie să decidă acest subiect, dar, cel puţin, vom reuşi să atragem atenţia Comisiei Europene că a devenit o problemă naţională lipsa autostrăzilor şi că ar trebui să abordăm următoarea etapă de finanţare europeană într-un mod mult mai responsabil”, a spus MIhai Chirica la Digi FM.
Primarul Iaşiului îi îndeamnă şi pe alţi primari, indiferent de culoarea politică, să se alăture acestui demers iniţiat de un om de afaceri din Suceava.
„Nu numai că-i îndemn, îi şi rog, în acelaşi timp, să facă acest lucru nu pentru faptul că vrem să dăm în cap unei formaţiuni sau alteia politice, pentru că lipsa autostrăzilor se perpetuează de ani de zile. Trebuie să facem mai mult (…) Ieşirea în stradă este o soluţie pentru că, până la urmă, frica faţă de mişcările de masă va determina o altă abordare. Să nu uităm că avem o experienţă din acest punct de vedere – Revoluţia din 1989, când mişcările de masă, cele reale, cele pornite din necesitatea reformării acestui popor au fost cele care au schimbat, şi nu dorinţa celor care deţineau frâiele în subteran”, a mai declarat Mihai Chirica.
Ştefan Mandachi, omul de afaceri care a lansat manifestul pentru construirea de autostrăzi şi care a anunţat că va opri activitatea afacerilor sale timp de 15 minute, pe 15 martie, la ora 15:00, a spus duminică, la Digi24, că a fost şocat de valul de susţinere pe care l-a primit. „Am cel puţin 4.000 de mesaje necitite în telefon”. El a spus că înainte de clipul-protest, oamenii de afaceri se temeau şi erau în zona de confort, dar că acest lucru s-a schimbat.
Mai multe companii private, din diverse domenii, au anunţat că se alătură protestului lansat de omul de afaceri sucevean.
Deţinător a 40 de restaurante în întreaga ţară, omul de afaceri a construit şi ”primul metru de autostradă din Moldova”, pentru care a achitat, din fonduri proprii, aproximativ 4.500 de euro.

viewscnt

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments