Prof.univ.dr. Constantin Iordache: ”Medicul, la început de drum, să învețe mai întâi Pediatria. Căci, dacă nu știi Pediatrie, nu poți să faci Cardiologie Pediatrică”.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: ”Câteodată în Urgență nu este timp nici de ”Mulțumesc”, ca atare trecem peste acest lucru”.
Cât este de dificil (sau ușor) este să lucrezi cu copiii?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: La început este anevoios să lucrezi cu copiii, dar, treptat, te obișnuiești, dacă iubești ființa umană. Și dacă știi să te comporți cu el, să fii blajin, să fii înțelegător, să accepți comportamentul copilului, chiar dacă el este mai dificil.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: Noi lucrăm cu copiii 24 de ore din 24, aceasta este particularitatea serviciului de urgență. Iar, dacă mă întrebați cum este lucrul cu copiii, eu spun că este frumos. Este un cuvânt care spune foarte multe, până la urmă, ca să lucrezi cu copilul trebuie într-adevăr să te antrenezi în așa-numitul joc al copilăriei, dar pot spune că sunt niște reguli de joc, sunt foarte bine puse la punct, iar medicul este liderul acestei activități, atât de comunicare cu pacientul de vârstă pediatrică, și nu numai. Pacientul vine însoțit de părinți, de bunici, de colegi de clasă, vine și cu jucăriile de pluș și câteodată și cu animalele de companie. Da, am avut și asemenea cazuri. Deci pare joc, dar joc bine pus la punct cu scopul salvării vieții.
Credeți că meseria pe care ați ales-o este o menire?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: Mi-am dorit să urmez Medicina, ca să pot să fac un bine celor din jur. Mama mea era foarte bolnavă, și atunci mi-am spus că trebuie să fac o meserie prin care să o ajut în primul rând pe ea, care avea o afecțiune cardio-vasculară severă. Dar, până la urmă, a trăit suficient, chiar dacă tratamentele perioadei respective nu erau foarte elaborate.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: Aș spune că a fost dorința mea să lucrez cu copiii. Sunt ființe foarte curioase, și foarte cooperante, și ca parte medicală, din facultate mi-am dat seama că activitatea este parcă mai simplă. Copiii nu pun foarte multe întrebări și, până la urmă, rezultatul, de cele mai multe ori, este spectaculos. Adică, uneori, copilul vine la noi într-o stare foarte gravă, dar pentru că are lângă el medicul, echipa, trece de la o extremă la alta, de la rău, foarte rău, la bine, ceea ce pe noi ne bucură.
Care a fost momentul în care ați decis să practicați această meserie?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: Am lucrat câțiva ani în Dispensarul Lețcani, iar în acest timp am făcut câteva lucrări științifice de Cardiologie cu care am participat la diferite conferințe pe această temă. Spre Cardiologia pediatrică m-a îndrumat un profesor care îmi spunea așa: ”Eu am 65 de ani, nu pot să mă mai ocup de copii. Dar vreau ca tu să preiei toți copiii care îmi sunt pacienți”. A fost ca un adevărat părinte pentru mine acel profesor, şi, treptat, multe dintre tainele acestei profesii mi le-am însușit de la el.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: Știți că noi avem o mulțime de examene și, câteodată, dorința este una, putința este alta. Eu sunt și medic specialist epidemiolog. Epidemiologul este o persoană extraordinar de importantă în spital. Am luat această specializare la rezidențiat. Am devenit specialist și, la un moment dat, mi-am dat seama că sunt mai la distanță față de pacient, cu toate că epidemiologia asta face, lucrează cu pacientul. Așa că am mai susținut o dată examenul de rezidențiat, și norocul, sau menirea, au făcut să aleg această specialitate de medicină de urgență care este salvatoare de vieți. Faptul că am ajuns să primesc post și la Spitalul de Copii a fost o dorință și chiar o realizare.
Cum v-au marcat cazurile pierdute?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: E adevărat, s-au pierdut multe cazuri. Era perioada când copiii nu erau îngrijiți ca acum, mă refer la anii 1975, 1976. Mi-e rușine să spun, dar într-o singura gardă puteau muri mai mult de 3 copii cu boli de inimă sau fără boli de inimă. Sufletul nostru era frânt în momentul în care vedeam în ce hal se pierd copiii, iar noi eram neputincioși.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: Cazurile pierdute marchează pe toată lumea. Noi încercăm să fim tari și echidistanți, dar sigur că nu putem. E o experiență pe care nu ne dorim să o repetăm. Dar așa e în viață. Pe lângă cazuri simple vin și cazuri complexe, cazuri care vin pe ultima sută de metri și, oricâtă medicină și știință și aparatură am avea, cazul nu poate fi rezolvat. Aceste cazuri le discutăm la raportul de gardă, fac parte din viața unui medic până la urmă.
Care a fost cel mai emoționant caz?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: Au fost multe cazuri. De exemplu, un copil venea la spital aparent sănătos, dar de fapt avea o boală severă, o deshitratare la o boală cardiacă… Se pierdea până a doua zi.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: Cele mai emoționante cazuri sunt acelea pe care le salvăm. După un timp, acei copii pe care i-am salvat vin să ne mulțumească. Câteodată în Urgență nu este timp nici de ”Mulțumesc”, ca atare trecem peste acest lucru. Dar îmi amintesc de o fetiță din județul Neamț care s-a înecat într-o piscină dintr-un parc de joacă. Șansa acestei fetițe a fost că la fața locului era un specialist în resuscitare de la o stație județeană de ambulanță, care a făcut manevrele de resuscitare absolut necesare în timp util. Pacienta a ajuns la noi, unde a fost salvată sută la sută. Nu a rămas cu niciun fel de sechele neurologice. După un timp, fetița, însoțită de părinți, a venit la spital cu flori să mulțumească întregii echipe. A fost un moment deosebit. Părinții fetei, extrem de emoționați, au vrut să ne dea cheia orașului.
Care sunt cazurile care v-au oferit cele mai mari satisfacții?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: Cred că 90 și ceva la sută din cazuri au fost salvate. Înainte de 1989 se făceau foarte puține intervenții chirurgicale la copii, dar, după Revoluție, am avut această șansă la Târgu Mureș sau în străinătate. Îi putem trimite în orice țară vrem, cu ajutorul Casei de Asigurări și cu ajutorul Ministerului Sănătății.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: E clar că aceste cazuri pe care reușim să le salvăm ne oferă cele mai mari satisfacții. Ne bucură și cazurile simple, când combați o febră, când ai vorbit cu părinții și ai dat niște recomandări care au fost respectate, deci satisfacții există și la cazuri simple, dar și la cele cu impact emoțional.
V-ați confruntat cu prejudecăți religioase din partea părinților copiilor bolnavi? Cum ați gestionat aceste situații?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: Da. Pot să vă spun un caz. Eram la Piatra Neamț, când a ajuns la mine un copil muribund. Era un rom, de altă religie. Toată familia era în jurul meu, și țipau că nu acceptă intervenții chirurgicale, deoarece nu le permite religia. Le-am spus: ”Bine, plecați, dacă doriți așa”. Dar am sunat la un ziar din Iași, iar ziariștii de acolo au sunat la colegii lor de la ziarul Ceahlăul din Piatra Neamț, care s-au mișcat foarte rapid și eficient. În jumătate de oră doar, copilul era în drum spre Iași. După două zile de tratament la Iași, l-am trimis la o clinică din Germania, unde a fost operat. Copilul este foarte bine acum, are 5 ani, și vine la mine periodic împreună cu părinții care, iată, sunt foarte mulțumiți. Chiar mă iubesc acei țigani. Dar nu vă ascund că, în cele două-trei zile cât a stat copilul la Iași, șeful comunității religioase m-a terorizat cu telefoane și amenințări. În schimb, am fost ferm. Și, trebuie să recunosc, a fost un caz rezolvat cu ajutorul mass-media.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: Știu că există asemenea situații, dar la noi, în Urgență nu s-a întâmplat. Pacientul trebuie rezolvat repede, trecând peste orice prejudecăți ale părinților. Există o lege privind drepturile pacienților, și acolo unde părinții se împotrivesc anumitor proceduri medicale, se constituie comisia care stabilește atitudinea cea mai potrivită.
La ce proiecte lucrați acum?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: Voi lansa în curând, la Editura Junimea, un tratat despre intoxicațiile acute la copii. Va avea 1.200 de pagini. Sper ca, până în luna mai, să finalizez acest proiect.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: E vorba de un proiect care aparține întregului colectiv al Unității de Primire a Urgențelor și al Spitalului de Copii Sfânta Maria – acela de extindere și dotare a Unității de Primire a Urgențelor. Spațiul în care funcționăm acum este prea mic pentru solicitările pe care le avem – peste 40.000 de pacienți pe an. Am accesat un proiect european și, cu sprijinul Consiliului Județean, vom reuşi să avem un UPU european.
Ce sfaturi aveți pentru un medic la început de drum?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: Medicul, la început de drum, să învețe mai întâi Pediatria. Căci, dacă nu știi Pediatrie, nu poți să faci Cardiologie pediatrică. Să învețe bine și să se aplece asupra copiilor, indiferent cât de mici sunt. Și să aprofundeze toate sectoarele, și abia apoi să treacă la Cardiologie Pediatrică. Noi, medicii de la Secția de Cardiologie de la Spitalul de Copii Sfânta Maria, suntem formatori. Anul trecut, Ministerul Sănătății ne-a trimis pentru formare doi rezidenți, iar anul acesta, încă trei. Au fost receptivi cei de la Minister. Dar tot nu e destul. Acest spital tratează copii din toată Moldova, iar cardiologi pediatri sunt deocamdată numai 3. Ideal ar fi să existe câte doi cardiologi pediatri pentru fiecare dintre cele 8 județe, deci ar trebui să fie 16. Dar poate că Ministerul va mai crea câteva posturi de rezidenți pe această disciplină.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: Depinde de drum. Drumul poate fi foarte lin, foarte frumos, dar și cu obstacole. Obstacolele astea trebuie să le luăm ca făcând parte din viață, că ne călesc și ne ajută. Până la urmă, medicina nu este un job, medicina este un stil de viață. Dacă pacientul are nevoie, trebuie să fii prezent. Ca atare, la asta mă rezum – la a împleti întreaga existență a noastră cu cea a pacientului. Și, când vorbesc de pacient, mă gândesc atât la copilul sănătos cât și la copilul bolnav.
Dacă nu ați fi fost medic, ce meserie v-ați fi ales?
Prof.univ.dr. Constantin Iordache: Dintotdeauna mi-am dorit să fiu medic. Am avut un unchi medic internist, și mi-a plăcut cum lucra. De altfel, în familia mea sunt 17 medici – fii, nepoți. Fiica mea este tot cardiolog pediatru, băiatul este neurochirurg, unii sunt oftalmologi, chirurgi cardiaci, sau de alte specialități.
Șef de lucrări dr. Tamara Roșu: Mi-aș fi dorit să devin crainic de televiziune. Nu știu de ce, poate că e vorba de comunicare. Managerii spitalului, când m-au numit purtător de vorbe au citit anumite idei ale mele. Mi-ar fi plăcut această meserie!
