Oficial: Acuzatiile pe care Adina Florea i le aduce lui Kovesi in cel de-al doilea dosar

0
234
Laura Codruța Kovesi

Fosta sefa a DNA, Laura Codruta Kovesi, este cercetata pentru constituire de grup infractional organizat in modalitatea coordonarii si complicitate la represiune nedreapta sub forma participatiei improprii – 5 persoane vatamate, in cel de-al doilea dosar deschis de procurorul Adina Florea, de la Sectia Speciala.

Pe 7 martie 2019, procurorii i-au adus la cunostinta lui Kovesi efectuarea in continuare a urmaririi penale, potrivit unui comunicat de presa al Parchetului General, remis vineri Ziare.com.

Este vorba de cel de-al doilea dosar deschis Laurei Codruta Kovesi, caz in care a fost audiata ieri. Fosta sefa a DNA a negat vehement aceste acuzatii si a declarat ca este vorba de o hartuire, in contextul in care candideaza la sefia Parchetului European.

Acuzatiile Adinei Florea

„Faptele cercetate constau in aceea ca, pe durata exercitarii mandatului de procuror sef la Directia Nationala Anticoruptie, in perioada 2015-2016, ar fi coordonat, prin activitatea efectiv desfasurata, prin ordine si dispozitii date, grupul infractional initiat de doi procurori si un ofiter de politie judiciara, la care au aderat alti trei procurori si un alt ofiter de politie judiciara, iar acestia ar fi actionat, in mod coordonat, in scopul comiterii infractiunilor de cercetare abuziva, represiune nedreapta, influentarea declaratiilor, inducerea in eroare a organelor judiciare, fals intelectual si uz de fals”, arata Parchetul General.

Ordinele si dispozitiile avute in vedere constau intr-o circulara prin care ar fi admis posibilitatea audierii pe parcursul urmaririi penale a aceleiasi persoane, atat in calitate de martor cu identitate protejata, cat si in aceea de martor cu identitate reala.

In plus, mai era vorba si de un ordin, privind adoptarea unor practici unitare in administrarea probelor audio/video la nivelul Directiei Nationale Anticoruptie, ordin prin care ar fi fost incalcate dispozitiile art. 143 alin. 2 si 4 din Codul de Procedura Penala, intrucat s-a dispus transmiterea catre instantele de judecata numai a suporturilor care contin convorbirile relevante in cauza.

„Totodata, prin conduita sa de procuror ierarhic, prin dispozitiile pe care le-a luat cu privire la un act de sesizare al instantei prin ignorarea referatelor procurorilor cu functii de conducere din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Structura Centrala, l-ar fi determinat pe un procuror sef sectie sa confirme, fara vinovatie, un rechizitoriu nelegal si netemeinic si sa dispuna, astfel, trimiterea in judecata a cinci persoane, despre care un numar de patru procurori au precizat in scris ca nu se impune trimiterea in judecata”, mai acuza Adina Florea.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments