Performanță cu multe sacrificii

Gimnastica ritmică este sportul care rezistă la Iași, în ciuda faptului că sportivele nu au condiții de antrenament adecvate. Și sunt doi antrenori dedicați muncii lor, cunoscuți pe plan național și internațional. Este vorba despre Constantin și Cătălina Radu, tată și fiică. Ambii reușesc să facă performanță cu fetele pe care le pregătesc ani la rând. Cei doi profesori au acceptat să răspundă la câteva întrebări legate de activitatea de zi cu zi în cadrul Interviurilor în Oglindă. Cătălina Radu: ”Când vezi că elevul reușește ceea ce tu poate nu ai reușit sau te depășește, asta cred că este cea mai mare satisfacție a unui profesor”. Constantin Radu: ”Şansele noastre de participare la Jocurile Olimpice ar fi, numai că pregătirea fetelor necesită un spaţiu adecvat”.

0
1012

1. Ce campanii faceți pentru a convinge fetele să practice acest sport?

Constantin Radu: După cum știm, sportul aduce sănătate și o dezvoltare armonioasă a copiilor. Într-adevăr, gimnastica ritmică este un sport dedicat numai fetelor. La multe gale de excelență ale sportului ieșean, sportivele noastre de la CSS Unirea Iași au fost în mai multe rânduri pe scenă la Casa de Cultură a Sindicatelor, la Teatrul Național Vasile Alecsandri, la Teatrul Luceafărul, unde au fost văzute și aplaudate de sute de oameni, copii, părinți, bunici. Facem și demonstrații de gimnastică ritmică pe la mall-uri, și la diferite evenimente culturale la care am fost invitați. Acest sport a plăcut, și iată ca reușim să aducem copii la sala de antrenamente să se joace cu panglica, cercul, coarda, mingea, cu măciuci. Fetele vin la noi la vârsta de 3-4 ani, și ajung să iubească acest sport.

Cătălina Radu: Eu selecționez copiii, discut cu părinții, ca să văd dacă au talent, calități motrice, caut să văd dacă părinții vor ca fetele lor să practice acest sport, dacă fetele vor… Vedeți, la început e joacă, din joacă devine ceva serios, din serios devine în fiecare zi, și mulți renunță pe parcurs din cauză că este mult de muncă. Părinții sunt cei care trebuie să insiste să-i aducă la antrenamente.

2. Cum reușiți să insuflați fetelor dragostea pentru gimnastică?

Constantin Radu: Ne este greu să intrăm în grădinițe, mai ales când mă văd pe mine, un bărbat. Se sperie de mine. Și atunci le trimitem pe sportivele mai mari, pe studentele la Facultatea de Educație Fizică cu pliante și fluturași din care să vadă că avem condiții foarte bune aici, la Sala Colegiului Tehnic de Transporturi și Construcții, unde le așteptăm pe fete. Acolo facem și ore deschise, în prezența părinților sau a bunicilor.

Cătălina Radu: Dragostea pentru gimnastică se transmite pe partea sentimentală, în timpul antrenamentelor. V-am spus, la început e joacă, și joaca aceasta devine un joc serios care se numește performanță.

3. Care a fost cel mai dificil moment?

Constantin Radu: Acum doi ani, Ministerul Sportului a decis ca CSS Anghel Saligny să se unească cu CSS Unirea Iași. Că s-au unit nu e problemă, dar CSS Unirea Iași este un club mamut, cu 17 discipline sportive, fără bază materială, și nu poate să asigure condițiile necesare sportului de performanță. Dar conducerea Liceului prin directorul Hudac, a reușit să ne înțeleagă prin vizitele făcute la sală, și discuțiile cu sportivii noștri, și ne-a ajutat să mergem la competiții de unde ne-am întors cu medalii care au adus bucurii și sportivilor, și Iașului, și Federației Române de Gimnastică. Dificile au fost și alte momente când ne-au plecat sportive de mare valoare, care sunt campioane europene și mondiale, cum ar fi Andreea Ștefănescu. Ea este acum în Italia, este medaliată la Campionatul European, Campionatul Mondial, și a urcat și pe podium la Olimpiadă, după ce am pregătit-o vreo 10 ani. Altă gimnastă care este tot în Italia este Alexandra Agiurgiuculese – este campioană europeană, face parte din lotul Italiei, după 8 ani de pregătire. Le consider o pierdere pentru Iași și România. M-a durut sufletul când au plecat, dar, pe de altă parte, mi-a părut bine, pentru că aceste fete au reușit să facă performanță. E adevărat, au condiții de antrenament mult mai bune și sunt și foarte motivate. Un alt moment dificil a fost când o elevă de-a nostră, Raluca Puiu, n-a reușit să se califice la Olimpiadă. S-a clasat pe locul 21, la numai două sutimi de ultima calificată.

Cătălina Radu: Pentru mine, cel mai dificil este atunci când o sportivă ajunge într-o finală, dar, în loc de podium, este pe locul 4 sau 5.

4. Care a fost cel mai fericit moment din cariera de antrenor?

Constantin Radu: Au fost mai multe momente, dar îmi amintesc unul – în iunie 2018, la Campionatul European de Gimnastică Ritmică din Spania, de la Guadalahara, Laura Aniței a intrat în finală la cerc și a ocupat locul 4. Pentru mine, acest loc 4 a fost extraordinar de bun, pentru că, în România, demult o junioară nu mai atinsese o asemenea performanță. La senioare, Andreea Verdeș, care este acum în clasa a 12-a, a ocupat locul 11 la Individual compus din 65 de sportive și s-a calificat pentru Campionatul european de la Belarus care va fi în perioada 19-24 iunie 2019.

Cătălina Radu: Cel mai fericit moment l-am trăit în Italia, unde fosta mea gimnastă, Adelina Ursache, are o școală de gimnastică de prestigiu și lucrează cu un club care este mereu pe podiumul concursurilor naționale și internaționale. Când vezi că elevul reușește ceea ce tu poate nu ai reușit sau te depășește, asta este cea mai mare satisfacție a unui profesor.

5. Cum faceți față schimbărilor de mentalitate dintre generații?

Constantin Radu: Aici este o problemă. Părinții, din dragostea deosebită și excesivă față de fetele lor, le lasă mult timp să petreacă în fața calculatorului, a tabletei. Mai pe furate, în toaletă vorbesc la telefon, trimit mesaje, se uită pe Internet. Dar la mine în sală nu au voie să intre cu telefoanele mobile.

Cătălina Radu: Cu timpul, ne-am schimbat împreună. E mai greu cu părinții decât cu generația de copii. E greu în educația lor, dar încercăm să mergem înainte.

6. Ce proiecte aveți în lucru acum?

Constantin Radu: Laura Aniței și Cătălina Radu (antrenoarea, n.r.) abia s-au întors de la un Grand Prix în Ucraina. Laura a obținut un rezultat foarte bun – locul 8 la individual compus și s-a calificat în 3 finale. A ocupat locul 4 la măciuci, 5 la minge și locul 6 la panglică, locuri care ne dau speranța că, în viitor, vom reuși fie să păstrăm aceste locuri, fie să obținem performanțe mai bune. De asemenea, în perioada 27-31 martie avem un turneu internațional la Izvorani, la Centrul Olimpic, Cupa Irina Deleanu, unde participă sportive din 20 de țări, atât la junioare, cât și la senioare, și vom participa cu Laura Aniței și Andreea Verdeș. Vrem să vedem potențialul lor față de celelalte concurente. Apoi, în perioada 3-7 aprilie, Andreea Verdeș va participa la o cupă mondială, iar Laura Aniței pleacă la o cupă europeană în Bulgaria. Sunt competiții foarte importante, dar trebuie să ținem cont și de examenele pe care le au fetele – Laura este în clasa a 8-a, Andreea este în clasa a 12-a.

Cătălina Radu: Cel mai important proiect este școala fetelor de a recupera și de a învăța, mă refer la cele din lotul național. Ambele au niște examene vitale, iar apoi vin Mondialele de seniori, și, pentru prima dată, Mondialul din 2019 de juniori. La Campionatul Mondial pentru juniori, Laura Aniței va participa ca om de bază. Acesta este proiectul pe care ne canalizăm cel mai mult. Cele mai importante competiții la care vor participa fetele sunt Campionatele Mondiale, cupele mondiale, Campionatul European.

7. Care este cea mai mare provocare pe care o întâlniți la antrenamentele zilnice?

Constantin Radu: Gimnastica ritmică la noi este ca și matematica. Un profesor de matematică poate să predea și algebră, și geometrie, și trigonometrie. Noi, ca antrenori, lucrăm la toate disciplinele. În alte țări precum Rusia, Ucraina, Azerbadjan, Italia, Spania, Israel, sunt profesori specializați pe fiecare obiect – la panglică, minge, și așa mai departe. Au muzicieni, coregrafi, au compozitori care caută muzica cea mai bună. Noi, la Iași, nu avem aceste posibilități, nu avem nici terapeut, nici psiholog, nici medic, și, din cauza acestor lipsuri, nu reușim să depășim alte țări. Copiii noștri sunt talentați, dar noi nu avem unde să ne specializăm, ne trebuie bani să participăm la diferite stagii de pregătire, dar cred că lucrurile se vor îndrepta și în această privință.

Cătălina Radu: Cea mai mare provocare este atunci când copilul îți spune că nu mai poate. Acest sport, până la a-l face artă, are nevoie de foarte, foarte multă muncă și perfecționare în elementele de bază. Plictiseala aceea de a repeta același lucru de sute, de mii de ori, iar a 1001-a oră să nu-ți iasă – e altă provocare. În plus, vă mai spun ceva: toate cluburile din lume au terapeut, iar la noi nici vorbă de așa ceva. Copilul se mai lovește, îl doare, și mai intervine și durerea psihică atunci când nu de fiecare dată își îndeplinește un țel, dar de fiecare dată trebuie să înceapă de la zero. Dar vrem să credem că, la Iași, gimnastica ritmică a existat și va exista.

8. Cum ați ajuns să practicați această profesie?

Constantin Radu: Sunt singurul bărbat antrenor de gimnastică ritmică de 45 de ani. În anul 1973 s-a iniţiat de către Comitetul Central prin grija tovarăşului Nicu Ceauşescu, ca la toate festivalurile să fie gimnastică, la festivalul de fotbal, de handbal… Toate judeţele erau obligate să meargă la 15 ramuri de sport. Am fost şi eu invitat în anul 1973, dar ca spectator. Eram profesor atunci, am luat fetele pe care le aveam atunci în cele cinci clase şi ne-am dus în tribună. De acolo am observat că erau vreo cinci echipe ale liceelor din Iaşi şi fetele m-au întrebat de ce nu ne-am pregătit şi noi. Eu vă spun sincer, nu ştiam nimic de gimnastică ritmică, pentru că la Facultatea de Educaţie Fizică, atunci când fetele fac gimnastică ritmică, băieţii fac fotbal. Deci nu am ştiut, dar le-am promis că anul viitor, în 1974, vom participa. Și m-am pregătit singur, din cărți… La facultate erau deja 25 de profesoare care făceau gimnastică ritmică şi toate mă întrebau ce m-a apucat. Apoi, am participat la Bucureşti, în 1974, iar din cele 21 de echipe, am ieşit pe locul 10. Pe atunci trebuia să avem profesor de pian care să ne cânte, cu ansamblu. S-a întâmplat ceva şi am putut primi notă mai mare la execuţie decât la compoziţie. Adică am gândit prost şi am făcut bine. Atunci s-a apropiat o profesoară de mine, Gineta Stoenescu, care mi-a spus că nu a văzut în viaţa ei să poţi obţine o notă mai mare la execuţie decât la compoziţie. Dumneai avea o experienţă de 40 de ani în gimnastica ritmică şi mi-a promis că va veni să mă ajute. Şi m-a ajutat foarte mult. În al doilea an, am fost la finala din Cluj. Spre finalul competiţiei, cunoşteam rezultatele într-un fel, dar secretara a anunţat că pe locul I se afla o şcoală din Cluj, iar pe locul II Liceul Vasile Alecsandri din Iaşi. Atunci m-am bucurat enorm, dar cineva din juriu a venit la mine şi mi-a spus că suntem pe locul I şi că s-a produs o confuzie. Acea persoana mi-a adus diploma pe care scria locul I. Apoi am fost în 1975, 1976 şi de aici, 10 ediţii la rând nu am pierdut. Am luat numai locul I, la sport de masă.

Cătălina Radu: Când eram elevă erau Daciadele, competiții la care mergeam cu școala, cu Liceul Anghel Saligny. Apoi, am avut exemplul tatălui meu, care este dedicat acestui sport de mulți ani. Toată ziua era vorba de gimnastică, deci nu aveam cum să fac altceva. Atâta timp cât tata și-a făcut un nume în acest sport, eu mi-am dorit să continui.

10. Aveţi eleve care au şanse să participe la jocurile olimpice?

Constantin Radu: Şansele noastre ar fi, numai că pregătirea necesită un spaţiu adecvat. Sala noastră are o înălţime de 6 metri, iar una normală ar trebui să aibă 10-11 metri pentru juniori şi 12-14 metri pentru seniori. Eu nu am posibilitate şi tocmai de aceea exerciţiile mele sunt puţin mai lente. Nu am nici podium. Stau cu un covor de acum 40 de ani dar totuşi, noi ne pregătim ca să participăm la Campionatele Europene pentru a putea primi punctajul necesar pentru a ajunge primii 20 din lume. Încercăm cu Andreea Verdeş, o fetiţă care munceşte foarte foarte mult.

Cătălina Radu: Singura cu șansă este Andreea Verdeș. Este un an greu, într-adevăr, cu Bacalaureat pentru Andreea, cu calificări pentru Jocurile Olimpice.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentAna Maria Zlăvog, un doctor cu inimă mare
Articolul următorDrama unui artist
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments