Primarul Mihai Chirica: „Sistemul de educație românesc are nevoie de o relansare!”

0
250

Vineri, 1 martie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași a avut loc Consfătuirea semestrială a directorilor din învățământul preuniversitar ieșean. La eveniment au participat aproximativ 200 de directori ai unităților de învățământ, inspectori școlari și reprezentanți ai autorităților locale.

Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Genoveva Farcaș, a prezentat elemente care țin de rezultatele din primul semestru al acestui an școlar, dar și premisele pentru cel de-al doilea semestru aflat în derulare și examenele de la finalul anului de învățământ.

 

La eveniment a participat și primarul Mihai Chirica.

 

 

 

„Cine spune că România este o țară săracă se înșală! România este, de fapt, prost administrată! Un ambasador acreditat în țara noastră spunea că nu înțelege de ce noi, românii, cu toate că avem atâtea bogății naturale, avem un nivel de trai scăzut. O altă întrebare care reieșea din această perspectivă era ce ne lipsește pentru a putea administra cu succes aceste bogății. Răspunsul este că ne lipsesc adevărații lideri. Dorim reformă în sistemul de educație din România. Fără să fiu la catedră și fără să judec munca fiecărui cadru didactic, cred că așa nu se mai poate! Cred că s-a atins deja fundul oceanului, iar sistemul de educație românesc are nevoie de o relansare din toate punctele de vedere. Nu trebuie să mai acceptăm tacit subfinanțarea periodică a învățământului din România, care suportă cu stoicism salariile mici și finanțarea redusă în infrastructura necesară derulării actelor didactice. Sănătatea, apărarea națională sau creșterea producției industriale sunt direcții importante, însă cred că totul pornește de la grija față de educație. Educatorii, învățătorii, profesorii au nevoie de cea mai mare atenție. Vreau să închei într-un ton optimist și să vă mulțumesc vouă, stimați profesori actuali și pensionari, dar și celor care, în ciuda salariilor mici, susțin sistemul de învățământ! Vreau să vă îndemn la curaj, să cereți ceea ce are nevoie educația românească și să credeți în forța dumneavoastră de a schimba destinul acestei țări!” a transmis primarul Mihai Chirica.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments