Furios, chiar dacă se calificase în semifinalele Cupei Greciei, Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK, a izbucnit la interviul acordat imediat după returul cu Panionios, scor 4-2 după prelungiri, folosind o expresie vulgară în engleză.
PAOK s-a calificat dramatic în semifinalele Cupei, marcând golul decisiv din penalty în ultimul minut al prelungirilor, și e încă în cursă spre o „dublă” performanță unică în istoria clubului din Salonic.
– Poate cuceri Cupa Greciei pentru a treia oară la rând;
– Țintește primul event reușit de alb-negri.
„Au stat pe jos peste 25 de minute. E o rușine!”
După un meci epuizant, Răzvan Lucescu s-a dezlănțuit. Mai întâi la interviul obligatoriu acordat imediat după meci, la Cosmote TV, televiziunea care a transmis partida. Apoi, la conferința de presă.
Antrenorul „vulturilor” a șocat la scurta discuție în engleză cu reporterul Cosmote. „Pe de-o parte, PAOK, o echipă care a jucat fotbal și s-a concentrat numai la joc. Pe de alta, Panionios, care nu voia decât să tragă de timp și să ne f… („They were trying to fuck us”)! E o rușine!
Ni s-au refuzat trei penaltyuri, adversarii au scăpat de două eliminări și au simulat permanent. Ne-au lovit și tot ei au stat pe jos peste 25 de minute”.
„Nimeni nu vrea la Atena să învingem, nu acceptă!”
Luce jr. riscă mult după această declarație agresivă. Potrivit presei elene, ar putea primi o amendă usturătoare.
La conferință, a continuat tirada: „Au îndrăznit să facă show la sfârșit? E o rușine! E un circ, nu are nicio legătură cu fotbalul”.
Și a sugerat că federația greacă nu vede cu ochi buni un eventual dublu succes al lui PAOK în cupă și campionat: „Nimeni nu vrea la Atena să învingem, nu acceptă!”.
Duminică, după 1-1 în derbyul cu Aris, când oaspeții au egalat din ofsaid, Lucescu tuna: „Vreau să văd în acest an un meci în care să câștigăm și noi după o eroare de arbitraj!”.
SURSA www.gsp.ro