Somaţii din partea municipalităţii pentru salubrizarea terenurilor virane

0
222
salubrizarea terenurilor virane

În urma controalelor făcute la agenţii economici – persoane fizice şi juridice în perioada 4 – 15 martie 2019, inspectorii municipalităţii au întocmit 24 de procese verbale de contravenţie, aplicând amenzi în sumă de 65.700 lei.

Ca de obicei, nerespectarea obiectului de activitate, lipsa autorizaţiilor de funcţionare sau a vizei autorizaţiei au constituit neregulile cele mai des întâlnite, atrăgând astfel acordarea a 17 amenzi în sumă de 57.500 de lei. Expunerea mărfurilor în afara spaţiilor de vânzare a fost sancţionată cu o amendă în valoare de 500 de lei, în timp ce suma de 1.500 de lei a reprezentat cuantumul unei amenzi aplicate pentru utilizarea neautorizată de însemne taxi. De asemenea, 700 de lei va trebui să scoată din buzunar un agent economic care nu deţinea contractul de folosinţă a domeniului public.

Inspectorii Primăriei au aplicat şi alte amenzi substanţiale. Una dintre acestea, în valoare de 1.500 de lei, a vizat nerespectarea unei somaţii de salubrizare a spaţiilor verzi administrate de asociaţiile de proprietari, în timp ce 2 amenzi în sumă de 2.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea unor somaţii de ridicare a unor autovehicule avariate / de tonaj mare staţionate pe domeniul public. Aceeaşi valoare de 2.000 de lei a avut-o şi o amendă acordată pentru nerespectarea regulamentului de refacere a domeniului public ca urmare a unei intervenţii la reţeaua de gaz (str. Săulescu nr. 29).

În contextul necesităţii efectuării curăţeniei de primăvară, angajaţii Corpului Control Primar au emis nu mai puţin de 26 de somaţii pentru salubrizarea unor terenuri virane (str. Orientului nr. 4, al. T. Neculai nr. 50, al. T. Neculai NC 151182, str. Ciurchi nr. 138, str. V. Lupu nr. 42, nr. 43 și nr. 44, bd. T. Vladimirescu nr. 57, str. Zmeu nr. 2, str. M. Kogălniceanu nr. 36A, str. Păcurari nr. 27, nr. 71, nr. 87 și nr. 95, str. Ipsilanti nr. 6 și nr. 20, str. Semnului nr. 16, str. Sf. Andrei nr. 29, șos. Bucium NC 147170, str. Lt. Stoicescu nr. 3A, str. Spital Pașcanu nr. 4, str. Donos nr. 2A, str. I. Creangă nr. 2, nr. 4 și nr. 6, șos. Nicolina nr. 100 și nr. 157).

De asemenea, au fost emise 13 somaţii  pentru prezentarea actelor de funcţionare ale agenţilor economici, 5 somaţii pentru luarea măsurilor de refacere a unor imobile (str. Zmeu nr. 2, str. Fătu nr. 6, str. Donos nr. 2A, str. I. Creangă nr. 2, nr. 4 și nr. 6), precum şi o somaţie vizând ducerea la îndeplinire a obligațiilor proprietarilor de imobile monumente istorice (str. Spital Pașcanu nr. 4).

Refacerea domeniului public după intervenţii ale diverselor furnizori de utilităţi continuă să fie o problemă. Astfel, inspectorii municipalităţii au emis o somaţie pentru refacerea pavajului unui trotuar (bd. Socola nr. 33), o somaţie pentru refacerea domeniului public ca urmare a unei intervenții la rețeaua publică de termoficare (stradela Canta) şi 2 somații pentru refacerea domeniului public ca urmare a unor intervenții la rețeaua publică de gaz (str. V. Stroescu nr. 16, str. Spital Pașcanu nr. 14).

Nu în ultimul rând, au fost emise 14 somații pentru ridicarea unor autovehicule de mare tonaj / autoturisme avariate staționate pe domeniul public şi o somație privind utilizarea neautorizată de însemne taxi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments