În perioada de post cea mai căutată mâncare și cea mai gustoasă este tocănița de năut cu dovlecel. De multe ori bucătarii rămân fără idei atunci când vine vorba să diversifice felurile de mâncare. O alternativă pentru cei care țin post este mâncărica de tocăniță de năut cu dovlecel.
Ce mâncăm în post
De multe ori în perioada de post rămânem în pană de idei. Poate că multe rețete le inventăm sau încercăm să diversificăm pentru a mai ieși din cotidian. O alternativă delicioasă, la îndemâna oricui, gătită de gospodine acasă este tocănița de năut cu dovlecei. Pentru o astfel de rețetă avem nevoie de 500 de grame de dovlecel, 250 de grame de ceapă, 200 de grame de morcov, 100 de mililitri de ulei de floarea soarelui, 10 grame de sare, piper, o legătură de mărar verde, cimbru, boia dulce și 80 de grame de pastă de tomate.
Pentru început pregătim năutul. Acesta se pune la înmuiat cu o seară înainte, urmând ca apoi să fie fiert timp de o oră și jumătate, maximum două ore. Însă mare atenție! Trebuie să țineți minte că, la fiert, se va pune o cantitate dublă de apă față de cea de năut, în care trebuie să adaugați și puțină sare. În cazul în care cumpărați năut la conservă, o să reușiți să reduceți mult din timpul de preparare. Iar asta se întâmplă în cazul celor care nu au foarte mult timp la dispoziție. După ce pregătiți năutul, treceți la legume pe care le curățăm. Astfel, morcovul, ceapa și dovlecelul după ce au fost curățate bine se taie în bucăți mici. Pentru început căliți ceapa în puțin ulei și după adăugați dovlecelul. După ce acestea s-au călit puteți adăuga năutul care se lasă la foc mic. Astfel aromele se întrepătrund, iar apa adăugată scade. Înainte de a se termina de fiert se adaugă condimentele, cimbrul și piperul. Iar după gust, la final se pune boia dulce și pasta de tomate. În condițiile în care vorbim de o tocăniță, trebuie să fiți atenți ca preparatul să fie fiert până ajunge la consistența unei mâncăruri cu sos. Acesta este și motivul pentru care dovlecelul aste adaugat la ultimele minute de fierbere, astfel încât să nu se topească efectiv în mâncare. Iar pentru ca aroma să se așeze, tocănița trebuie servită la aproximativ jumătate de oră după ce focul a fost stins. Iar pentru o masă copioasă, puteți încerca tocănița de năut cu dovlecel cu mămăliguță și murături sau ardei iute.