Trei decenii de pace, respect şi dragoste. Aceasta este deviza domniei împăratului Akihito al Japoniei, care ia sfârşit la 30 aprilie 2019. Cunoscută drept era Heisei – în traducere Pace Pretutindeni – domnia lui de 30 de ani este văzută de istorici drept o revoluţie paşnică de la monarhia divină, care a dominat Japonia mai bine de două mii de ani, la monarhia constituţională. Criticat de conservatori, apreciat de progresişti, Akihito a făcut din apropierea de popor marele atu al domniei lui, alături de promovarea păcii la nivel mondial. I-a stat alături, în toţi aceşti ani, Michiko, poate cea mai iubită împărăteasă a Japoniei.
ACTUALIZARE marți, 30 aprilie, ora 12:15. Moment istoric în Japonia. Împăratul Akihito a abdicat după o domnie de 30 de ani. Ceremonia a avut loc în urmă cu scurt timp, în sala tronului din palatul imperial. Este prima abdicare din Japonia din ultimii 200 de ani. Se încheie astfel era Heisei, desfăşurată sub deviza „pace, respect şi dragoste”.
„Astăzi îmi închei datoria de împărat. Aş dori să-mi exprima profunda apreciere pentru cuvintele pe care premierul Abe le-a adresat în calitate de reprezentant al poporului nipon. Am avut norocul să-mi îndeplinesc îndatoririle de împărat înconjurat de încrederea profundă şi de respectul poporului japonez timp de 30 de ani de la ascensiunea mea la tron. Oamenilor care m-au acceptat şi m-au susţinut ca pe un simbol le transmit mulţumirile mele din inimă. Alături de împărăteasă, sper din toată inima că noua Reiwa (eră imperială) care începe de mâine va fi paşnică şi prosperă şi mă rog pentru pacea şi fericirea ţării noastre şi întregii omeniri”, a declarat suveranul nipon în discursul său care a marcat momentul abdicării.
Akihito rămâne împărat al Japoniei până la miezul nopţii, după care această ţară va intra într-o nouă eră, denumită Reiwa, şi care va corespunde întregii perioade de domnie a lui Naruhito.
De miercuri, 1 mai, Japonia intră într-o nouă eră. Va avea loc ceremonia prin care prinţul moştenitor Naruhito, fiul cel mare al lui Akihito, în vârstă de 59 de ani, va urca pe tron. Va începe astfel pentru statul nipon o nouă eră, care a fost botezată „Reiwa”, Armonie.
ACTUALIZARE. Marți dimineaţă, monarhul a făcut unul dintre ultimele ritualuri. Îmbrăcat în costum tradiţional, a mers la sanctuarul din curtea Palatului Imperial dedicat zeiţei Soarelui, din care se trage dinastia imperială, ca să anunţe renunţarea la tron. Aşa se încheie o eră în Japonia. Trei decenii de pace, respect şi dragoste. Aceasta a fost deviza domniei împăratului Akihito, suveranul care rămâne o lecţie pentru orice conducător din lume.
Domnia lui de 30 de ani este văzută de istorici ca o revoluţie paşnică de la monarhia divină care a dominat Japonia peste două mii de ani, la monarhia constituţională. Criticat de conservatori, apreciat de progresişti, Akihito a făcut din apropierea de popor, marele atuu al domniei lui, alături de promovarea păcii la nivel mondial. I-a stat alături, în toţi aceşti ani, Michiko, poate cea mai iubită împărăteasă a Japoniei.
Marți, 30 aprilie, va fi organizat un ritual tradiţional la Palatul Imperial din centrul oraşului Tokyo. În cadrul ceremoniei, împăratul nipon, în vârstă de 85 de ani, va purta o ţinută tradiţională şi va semnala strămoşilor decizia lui de abdicare. Aceasta va fi prima abdicare înregistrată în Japonia după ce împăratul Kokaku a renunţat la tron în 1817.
Akihito a preluat tronul pe 8 ianuarie 1989, la vârsta de 55 de ani, după moartea tatălui său, împăratul Hirohito, în numele căruia Japonia a luptat şi a pierdut Al Doilea Război Mondial.
Aproximativ 300 de persoane, inclusiv prim-ministrul Shinzo Abe şi cabinetul său de miniştri, vor participa la ceremonia de marţi, în timpul căreia premierul ţării îşi va exprima gratitudinea faţă de împăratul Akihito, a anunţat Guvernul de la Tokyo.
Prințul moștenitor Naruhito urcă pe tron la 1 mai
În ziua următoare, pe 1 mai, va fi organizată o a doua ceremonie, în care care prinţul moştenitor Naruhito, fiul cel mare al lui Akihito, în vârstă de 59 de ani, va urca pe tron şi va moşteni însemne imperiale tradiţionale, precum o sabie sacră şi o bijuterie, considerate o dovadă a succesiunii sale.
Naruhito consideră că discuţiile cu publicul larg au reprezentat „un stâlp important” al rolului său oficial şi a precizat că va continua să aibă astfel de discuţii şi după ce va deveni împărat.
Publicul nipon va avea ocazia de a-i vedea pe viitorul împărat, soţia lui – prinţesa Masako, în vârstă de 55 de ani – şi pe alţi membri ai familiei imperiale pe data de 4 mai, când ei vor apărea într-un balcon al Palatului Imperial pentru a saluta mulţimea, a precizat Agenţia Casei Imperiale.
Împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko, care după abdicare vor deveni împărat emerit respectiv împărăteasă emerită, nu vor participa probabil la acel eveniment.
Pentru Japonia, ascensiunea pe tron a împăratului Naruhito înseamnă debutul unei noi ere. Cu o lună înainte de acest eveniment, guvernul de la Tokyo a anunţat că viitoarea eră imperială se va numi „Reiwa”.
Donald și Melania Trump, primii oaspeți pe care îi primește noul împărat al Japoniei
Preşedintele american Donald Trump şi soţia lui, Melania, vor călători în Japonia luna viitoare şi vor deveni primii oaspeţi care vor ajunge în această ţară într-o vizită de stat după întronarea lui Naruhito.
Mai târziu în acest an, guvernul japonez va invita diverşi oaspeţi din 195 de ţări care vor participa la evenimente ce vor fi organizate pentru a celebra întronarea împăratului Naruhito.