Gregoriana Tudoran: “Împreuna pe drumul cel bun!”
George Simion: Sloganul meu este „România MARE în Europa”
Tudor Ciuhodaru: Voi fi în continuare alături de oameni și de problemele lor. Că de sloganuri și promisiuni ne-am cam săturat cu toții.
1. Ce v-a determinat să candidați la alegerile europarlamentare?
Gregoriana Tudoran: Determinarea vine din zona proiectelor ignorate ale României: infrastructură, sănătate, emigrarea românilor… Am văzut că, deși sunt legate direct de interesul dezvoltării regionale în România, acestea sunt ignorate de politicieni, astfel că românii aleg să emigreze de cele mai multe ori. Realizând că aceste priorități ale cetățeanului de rând au nevoie de susținere în Parlamentul European, am hotărât că cea mai bună cale este aceea a candidaturii independente, care să asigure o agendă nesubordonată niciunui partid. Experiența pe care o am în consultanță la Bruxelles, precum și buna colaborare ca voluntar al societății civile cu instituțiile UE, ne-au condus la concluzia (pe mine, pe colegii mei de la “Împreună pentru A8” și pe cei de la alte organizații civice care luptă pentru dezvoltarea infrastructurii in România), că lupta pentru proiectele noastre trebuie susținută de la nivelul Parlamentului European.
George Simion: Candidez independent, din partea mișcării unioniste. Practic, mutăm la un alt nivel lupta pentru Unire. Mesajele noastre au ajuns de-a lungul timpului la urechile a milioane de oameni, însă e nevoie de reprezentare pentru acestea și la Bruxelles. Și nu doar pentru acestea! Românii vor să nu fie nevoiți să ia drumul străinătății pentru un trai decent, vor să nu se simtă minoritari în propria țară, vor să fie tratați cinstit de către autoritățile de la București sau Chișinău, vor să fie mândri de țara lor. Știați că România se află pe primele poziții în Uniunea Europeană ca bogăție materială? Lucrurile astea nu ni se comunică public. Or eu vreau să spun lucrurilor pe nume! Din Parlamentul European voi lupta pentru Unirea Basarabiei cu România, pentru protejarea drepturilor românilor din comunitățile istorice (Timoc, Cernăuți, Bugeac, etc.) și ale românilor din județele Harghita și Covasna, pentru valorificarea potențialului diasporei și contracararea structurilor postcomuniste care blochează dezvoltarea României și a Republicii Moldova. Sunt obișnuit cu ambiții mari, vreau o Românie Mare în Europa, în locul pe care românii îl merită de drept. Vreau să ridicăm România împreună. Tribuna Parlamentului de la Bruxelles este în zilele noastre cea mai bună platformă de a promova acest mesaj și de a obține sprijin pentru acest proiect cu avantaje majore nu doar pentru români, ci și pentru Uniunea Europeană și pentru ceilalți actori statali sau naționali din regiune.
Tudor Ciuhodaru: Aşa cum am procedat şi până acum, voi apăra interesele ieşenilor şi ale Moldovei. Este momentul ca politicile bune pentru oameni, din sănătate, dar şi din celelalte domenii de activitate, să fie continuate şi la nivel european. Sunt cele mai importante alegeri europarlamentare din istoria Uniunii Europene. Deciziile care se iau acolo ne afectează tot mai mult în fiecare zi! E vorba despre drepturile noastre în Europa: dreptul la sănătate, educație, dreptul la muncă și liberă circulație, toate sunt reglementate în acest for legislativ. De la ce alimente ni se pun pe piață, ce fonduri ne sunt alocate pentru spitale și autostrăzi, pe unde circulăm, cum facem agricultură sau cum protejăm produsele fabricate în România, la ce tratamente avem dreptul și care sunt cerințele pentru un mediu sănătos. Și mai devereme sau mai târziu fiecare directivă europenă este transpusă în legislația noastră!
2. Cât la sută din decizia de a candida reprezintă câștigul financiar?
Gregoriana Tudoran: Am un trai confortabil la Bruxelles; meseria de consultant independent îmi oferă atât satisfacții profesionale, cât și libertate financiară.
George Simion: Miza în aceste alegeri nu reprezintă câștigul financiar, fără echivoc. Eu mi-am vândut apartamentul, unica bogăție materială pe care o dețineam, pentru a asigura resursele financiare necesare campaniei de strângere de semnături pentru înregistrarea în cursa electorală. Nu mă interesează indemnizația de europarlamentar, după cum nu mă interesează aspectele materiale. Putem face mai mult în viață decât să acumulăm bunuri materiale. Salariul pe care îl voi câștiga în calitate de europarlamentar, în fiecare lună, îl voi dona pentru realizarea proiectelor dedicate unor cauze. Nu pentru mine mă duc acolo, ci pentru românii de pretutindeni. Eu încă mai cred că mai sunt unii dintre noi care cred în ideea asta de țară.
Tudor Ciuhodaru: Singurul lucru care a contat a fost ca Iașul și Moldova să fie puse pe harta soluțiilor europene. Și să aibă o voce care să se audă. Trăiesc și muncesc alături de dumneavoastră într-o regiune ce nu a fost pusă prea des pe lista de priorități a celor aflați vremelnic la putere. Acum este o șansă pentru ca fiecare dintre noi să beneficieze de toate avantajele oferite de Uniunea Europeană. Și să fie tratat și aibă acces la aceleași beneficii ca orice alt cetățean european.
3. Ce strategie veți adopta în campania electorala?
Gregoriana Tudoran: Una atipică, pentru că vorbim de o platformă civică, nu politică; programul se adresează cetățeanului de rând care dorește ca interesele să îi fie reprezentate direct la nivel european, fără a avea intermediari partide politice preocupate de doctrină și nu de proiecte concrete. În plus, fondurile de campanie ale unui independent sunt infime în raport cu cele ale partidelor.
George Simion: Nu mai votați liste de partid! Alegeți un independent – George Simion. România este condusă de aceleași partide politice care în ultimii 30 de ani au guvernat-o în alianțe care mai de care mai pestrițe. Rezultatele le vedem: ne-am pierdut resursa cea mai importantă a țării – oamenii, ne-am tăiat pădurile și ne-am vândut bogățiile subsolului, suntem furați la gaz și curent electric, nu avem autostrăzi, presa este intoxicată de propagandă, nu susținem capitalul românesc. A sostit momentul să spunem ferm ,,GATA, nu mai votăm liste de partid, nu mai susținem găștile politice’’. A venit momentul să nu ne mai risipim votul, să nu îl mai acordăm unor politicieni preocupați de sporirea averilor. Suntem sătui de partide politice care îi tratează pe români ca pe rezervoare de voturi și pe care îi ignoră. Eu voi acționa în baza unei expertize și a propriei conștiințe, nu a ordinelor de partid. Am alături de mine cetățenii, sunt vocea celor mulți, pe care partidele politice nu o ascultă niciodată. Cred în salvarea colectivă a națiunii române. Este necesar ca dreptatea națională să fie apărată într-un cadru instituțional, dincolo de lupta civică.
Tudor Ciuhodaru: Voi fi în continuare alături de oameni și de problemele lor. Că de sloganuri și promisiuni ne-am cam săturat cu toții.
4. Pe ale cui voturi mizați?
Gregoriana Tudoran: Pe voturile tuturor românilor care s-au săturat de promisiuni politice nerespectate și care doresc să fie reprezentați competent și independent de alte interese. Pe voturile celor care înțeleg că autostrăzile înseamnă “mai aproape”: de familie, de locul de muncă, de investiții, de partenerii comerciali, de clienți, de restul României și de Europa.
George Simion: Candidatura mea se bazează pe sprijinul cetățenilor care până acum au trăit senzația că își irosesc votul acordându-l unei liste de partid alcătuite pe criterii clientelare. Mizez pe acei români care pun mai presus idealul național pentru care eu lupt de peste un deceniu. Mă refer la acei concetățeni care disprețuiesc mita electorală și promisiunile fără acoperire făcute de unii politicieni înainte de alegeri. Candidatura ca independent a fost singura opțiune, deoarece nu sunt și nu am fost în anturajul niciunui partid. Aam depus la Biroul Electoral 116.000 de semnături și sper să obțin 3,03% din totalul voturilor exprimate. Deși avem aceste piedici din cauza independenței față de clasa politică, a fi candidat independent în alegerile europarlamentare prezintă și suficiente atuuri, începând cu acela de a nu fi supus presiunilor și altor interese decât cele ale cetățenilor pe care îi reprezinți.
Tudor Ciuhodaru: Pe ale celor care vor să fie tratați la Iași, Vaslui, Suceava, Botosani, Bacău, Pașcani, Targu Frumos, Bârlad, Podul Iloaie, Harlau, Cotnari, Ierbiceni, Schitu Duca la fel ca la Bruxelles. Și lista nu se oprește aici. Și nu mă refer doar la tratament medical.
5. Ce procent sperați să obțineți la alegeri?
Gregoriana Tudoran: Un procentaj care să reflecte dorința românilor de a schimba mentalitatea politicienilor neimplicați; un număr de voturi care să arate clar dorința de implicare civică, interesul cetățeanului pentru împlinirea proiectelor sale. Practic: un număr de voturi care, evident, să se traducă în obținerea unui mandat de eurodeputat independent.
George Simion: Alegerile din 26 mai sunt decisive pentru viitorul românilor din țară, de peste Prut, din comunitățile istorice sau din diaspora. Scorul obținut va fi direct proporțional cu munca depusă, atât în ultimele luni, în timpul campaniei electorale, cât și cu efortul din ultimul deceniu pentru apărarea unității de neam și a identității naționale. Un independent are nevoie de 3,03% din totalul de voturi exprimate la scrutinul din 26 mai, iar noi suntem convinși că vom depăși acest prag având susținerea a sute de mii de români care nu sunt reprezentați de clanurile politice din prezent.
Tudor Ciuhodaru: Oamenii vor decide acest lucru.
6. Puteți să descrieți, în câteva cuvinte, activitatea actualului (și singurului) europarlamentar de Iași, Cătălin Ivan?
Gregoriana Tudoran: Dezamăgitoare: Pot să o descriu prin prisma lipsei dorinței lui de a interacționa cu membrii societății civile din Iași și din regiunea Moldova. În timpul vizitei noastre (de succes) din iunie 2018 la Bruxelles, când am fost foarte frumos primiți de către eurodeputați europeni și români, d-l Ivan nu a dat curs rugăminții noastre de a face o interpelare la Comisie, cu privire la autostrăzile regiunii Moldova. De altfel, nu am primit niciun răspuns din partea cabinetului său. Din fericire însă, ajutorul a venit din partea unui eurodeputat francez și a unui român transilvănean.
George Simion: Îi sunt recunoscător singurului europarlamentar de Iași, Cătălin Ivan, pentru sprijinul acordat în realizarea demersurilor privind internaționalizarea subiectului Basarabiei și pentru realizarea evenimentului “Bebelușii merg în Parlamentul European”, un eveniment pro-viață. Ce mi-aș fi dorit mai mult de la Domnia sa era încurajarea unității între europarlamentarii români, mai mult ca niciodată s-a resimțit această dezbinare în legislatura 2014-2019.
Tudor Ciuhodaru: Fiecare să vorbească despre ce a făcut. Eu am făcut, fac și voi face întotdeauna ceea ce am promis că fac. Chiar cu riscuri și neajunsuri pe care puțini le știu sau și le pot imagina. Și cifrele vorbesc de la sine. De fiecare dată am fost clasat în top 3 cei mai activi parlamentari. Chiar din primul mandat am făcut 493 de declații politice – majoritatea vizând sistemul de sănătate, demararea proiectului Spitalului Regional de Urgență, autostrada Iași-Targu-Mureș și alte obiective importante pentru Iași și Moldova, la care se adaugă alte 100 de luări de cuvânt în plen și 179 de proiecte de lege inițiate. În al doilea mandat au fost 1.190 de declarații politice – majoritatea vizând sistemul de sănătate și de educație dar și demararea proiectului Spitalului Regional de Urgență, autostrada Iași-Targu-Mureș și alte obiective importante pentru Iași și Moldova, la care se adaugă alte 279 de luări de cuvânt în plen.
În al treilea mandat, până acum, am 117 luări de cuvânt în plen, 93 de propuneri legislative (17 deja promulgate), 68 de declarații politice vizând gratuități pentru mamă și copil în asistența medicală, gratuitatea asistenței stomatologice pentru toți copiii, redeschiderea Institutului Cantacuzino, programul național de oncologie, hepatită C, asigurarea de noi facilități și dispozitive pentru copiii bolnavi de diabet, reducerea vârstei de pensionare pentru SMURD, SAJ, UPU, ATI dar și pentru mamele cu mai mulți copii, conservarea pădurilor României, construirea Spitalului Regional de Urgență Iași și a autostrăzii Iași – Târgu Mureș.
7. Dacă veți câștiga alegerile și veți deveni europarlamentar, cu ce grup politic din Parlamentul Europei veți face echipă?
Gregoriana Tudoran: Cu cel care va accepta sprijinirea proiectelor noastre de infrastructură; vizez un loc în comisia de transporturi sau în cea de buget.
George Simion: Ca gândire și principii, sunt apropiat de grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Acest lucru nu înseamnă, însă, că nu voi purta discuții și cu reprezentanții celorlalte grupuri politice din Parlamentul European, deoarece familiile politice sunt, în acest moment, în proces de reorganizare. M-aș potrivi cel mai bine în același grup din care vor face parte conservatorii polonezi, însă voi pune în prim-planul afilierii mele interesul românilor care mă votează.
Tudor Ciuhodaru: Cu toți cei care susțin și interesele românilor și a României.
8. Numiți două-trei propuneri de proiecte pe care le veți susține în Parlamentul European.
Gregoriana Tudoran: Rolul eurodeputatului este de a face interpelări, amendamente sau raportări. Rolul de legislator pe care deputatul îl are în Parlamentul Național nu există la nivel european. În funcție de prioritățile cetățenilor, voi alege promovarea proiectelor lor; cabinetul unui europarlamentar trebuie să fie permanent deschisă acestora.
De exemplu, zilele acestea are loc la Bruxelles o întâlnire a asociațiilor care luptă pentru construcția de infrastructură în Basarabia. Un consultant în afaceri europene reprezintă asociația din care fac parte – Împreună pentru A8 , fiind prezent la aceste întâlniri; scopul construcției Autostrăzii A8 (Târgu Mureș- Târgu Neamț- Iași- Ungheni) cu o prelungire firească Ungheni-Chișinău, este o prioritate importantă pentru noi. Căile de comunicație ale României cu Basarabia, cu Nordul Bucovinei și cu restul Europei trebuie să fie construite cât mai repede, din surse de finanțare nerambursabile (cât timp există). Unitatea economică, socială, culturală a noastră, a românilor, poate fi întreținută doar cu o infrastructură modernă.
După cum am anunțat, voi sprijini în principal proiectele care conduc la dezvoltarea regională și națională a României, traduse prin crearea unui climat economic și social favorabil creșterii și care să limiteze fenomenul emigrării romanilor.
Prioritatea stringentă (înainte de 2021) este cea a depășirii blocajelor care stau în calea acordării finanțărilor nerambursabile autostrăzilor (construcției A8 și finalizării A7 și Sibiu-Pitești) și a spitalelor regionale.
George Simion: Imediat după alegeri voi deschide birouri unde să poată veni orice român care are o problemă de competența instituțiilor europene. Acestea vor funcționa și ca puncte de documentare despre modalitățile de atragere a fondurilor europene de către cetățenii simpli. Alt demers foarte important este acela că voi trimite la Bruxelles câte un copil din fiecare localitate a României, pentru a ajuta la formarea unei generații familiarizate cu instituțiile europene. În același timp, mi-am propus să îmi donez 90% din salariul de europarlamentar în fiecare lună pentru realizarea unui proiect cu impact pentru România, Republica Moldova, comunitățile istorice și diaspora. Proiectele vor fi selectate după o sesiune de examinare.
Tudor Ciuhodaru: Sunt multe lucruri de făcut legate de fiecare dintre noi. Dar clar am două priorități: Spitalul Regional de Urgență și Autostrada Iași-Târgu Mureș. Sper ca aceste două proiecte pe care le-am susținut mereu în parlament să devină soluția sănătoasă pentru dezvoltara acestei regiuni. Și nu uitați că doar noi, împreună, facem România bine!