Rolul comunităților locale în absorbția fondurilor europene
În deschiderea dialogului cu presa, primarul Mihai Chirica a făcut referire la nivelul ridicat de atragere a finanțărilor europene atins de municipalitatea ieșeana.
„Putem vorbi de fondurile europene cel puţin din perspectiva de campioni. Municipiul Iași a reușit să demonstreze tuturor că ştie să atragă fonduri europene, că știe să le utilizeze cu succes și știe să le dirijeze spre creșterea calității vieții cetățenilor acestei comunități. Şi în actualul exercițiu de implementare fondurile europene reprezintă o prioritate pentru Municipiul Iași, acestea fiind vitale pentru noi”, a declarat primarul Mihai Chirica.
În continuare, edilul a subliniat rolul pe care comunitățile locale îl pot avea în creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, dar a criticat şi modul în care responsabilii guvernamentali au tratat această problemă.
„Ceea ce mă surprinde este că Guvernul României nu a reușit să facă o prioritate din fondurile europene şi o spun cu regret, pentru că România este a noastră, a celor care trăim, muncim şi o iubim, şi nu aparține unei clase politice decadente sau a unui partid care, din păcate, a tratat cu superficialitate şi poate cu lipsă de respect comunitatea românească. De altfel, este momentul ca toate comunitățile locale să aibă un rol din ce în ce mai mare în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, desigur, fără a depăși cadrul de legalitate sau a duce în desuetitudine rolul statului român în dezvoltarea unitară a acestei tari. Iașul a înțeles de la bun început că marile proiecte se pot realiza doar prin parteneriate transpartinice, care pot să reprezinte comunitățile cu succes. Venim către doamna comisar Corina Creţu cu rugămintea de a ne sprijini și în exercițiul bugetar viitor cu creșterea rolului comunităților locale, mai ales a celor asociate, în atragerea de fonduri europene cu caracter regional. Eu cred că România se dezvoltă alături de oameni cu principii, de oameni cu caracter, care își iubesc țara și pe care o sprijină onest”, a arătat primarul Mihai Chirica.
Proiectele municipalității
În continuare, primarul Mihai Chirica a trecut în revistă principalele proiecte cu finanţare europeană derulate de către municipalitate, printre care se numără reabilitările Palatului Braunstein, Mănăstirii Frumoasa, Băii Turceşti și Muzeului de Istorie Naturală. Alte proiecte menţionate au fost eficientizarea energetică a Spitalului de Recuperare, modernizarea sistemului de termoficare din Municipiul Iaşi și a reţelei de iluminat public. De asemenea, edilul a prezentat proiectele de mobilitate urbană, aici remarcându-se în mod deosebit achiziţionarea de tramvaie noi şi autobuze electrice, dar şi cele care privesc infrastructura educaţională, respectiv construirea de noi grădiniţe.
„Prin proiectele noastre din exerciţiul financiar 2014 – 2020 ne-am propus să atragem fonduri de circa 200 de milioane de euro. Până în momentul de faţă am semnat în implementare 34 de milioane de euro şi deja avem rambursări de 8,6 milioane de euro”, a relevat precizat Mihai Chirica.
Proiectul Spitalului Regional de Urgență are nevoie de susținere
În ceea ce priveşte Spitalul Regional de Urgenţă, primarul a subliniat faptul că acesta este un proiect comun cu Ministerul Sănătăţii şi în care s-a depus foarte multă energie, declarându-se convins că se va reuşi concretizarea acestuia.
„Noi credem în continuare şi chiar cu mai multă tărie în destinul european al României. Credem că oamenii responsabili vor reuşi să exploateze cu succes acest destin european. Avem o umbră de amărăciune că n-am reuşit să profităm, în sensul bun al cuvântului, de calitatea de comisar european pentru Politică Regională a doamnei Corin Creţu, adunând energiile pozitive ale acestei ţări pentru a putea aduce cât mai multe fonduri, pentru a demara la timp Autostrada Moldova, spitalele regionale de urgenţă şi multe alte proiecte de infrastructură mare. Solicităm sprijin pentru exerciţiul financiar viitor pentru a aborda câteva proiecte importante ale Iaşului lipsite de atenţie. De pildă, avem nevoie de un stadion, de o sală de sport modernă și de un centru de conferinţe”, a arătat primarul Mihai Chirica.
Municipalitatea ieșeană și-a făcut temele
În cuvântul său, comisarul european Corina Creţu a apreciat rezultatele pozitive ale municipalităţii ieşene în ceea ce privește absorbţia fondurilor europene.
„Una din primele mele vizite în calitate de comisar european pentru probleme regionale şi urbane a fost la Iaşi, unde am avut o întâlnire cu primarii din Regiunea de Nord – Est. Atunci am lansat iniţiativa regiunilor mai puţin dezvoltate, în cadrul căreia Regiunea Nord – Est este un proiect pilot, şi cred că rezultatele pe care le-aţi prezentat nu ar fi fost posibile fără energia dumneavoastră şi întâlnirile constructive avute cu experţii noştri”, a declarat Corina Creţu.
Aceasta a remarcat efectul pozitiv pe care proiectele de infrastructură cu finanţare europeană le-au avut asupra aspectului oraşului, dar şi a creşterii sale economice.
În ceea ce priveşte Spitalul Regional de Urgenţă, comisarul s-a declarat nedumerită de întârzierea implementării acestui proiect, afirmând că banii necesari construirii unităţii medicale aşteaptă din 2015, la acel moment prevăzându-se ca aceasta să fie gata în 2018.
„Suntem în faza în care avem studiile de fezabilitate care aşteaptă să fie aprobate de Ministerul Sănătăţii înainte de a fi trimise la Comisia Europeană. Construirea acestor spitale a fost o prioritate pentru mine. Vă felicit că pregătirea Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi se află în cea mai avansată fază. Am fost un avocat neobosit al acestui proiect. Îmi doresc ca cele trei spitale regionale să devină cât mai repede realitate. Banii există, dar lucrurile stau pe loc, iar acest lucru îi afectează în primul rând pe cetăţenii României. Vreau să remarc mobilitatea şi efervescenţa de la nivel local şi sper să vedem proiectele depuse cât mai curând la Comisia Europeană. Este clar că dumneavoastră sunteţi pregătit să implementaţi acest proiect”, a declarat Corina Creţu.
Comisia Europeană susține proiectul Autostrăzii Unirii
Cu privire la Autostrada Unirii sau A8 Ungheni – Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș, comisarul european Corina Creţu a declarat că nu a primit nici o notificare privind posibilitatea ca Guvernul să renunţe la fondurile europene pentru construirea acestui obiectiv şi realizarea lui, măcar parțială, prin intermediul unui parteneriat public – privat.
„Avem scris de la Guvernul României doar faptul că în trimestrul trei al anului 2019 se va depune proiectul de fezabilitate spre aprobarea Comisiei Europene. Din punctul meu de vedere, este trist că nu se folosesc fondurile europene pentru această autostradă, care figurează ca prioritară în Masterplanul de transport al României încă din anul 2015. Noi ne-am oferit ca, din actuala perioadă de programare, să realizăm studiul de fezabilitate, urmând ca licitaţiile şi construcţia efectivă să înceapă la 1 ianuarie 2021, cu bani din viitorul exerciţiu financiar, însă nu am primit un răspuns din partea Guvernului”, a precizat comisarul european.
În încheiere, oficialul european şi-a arătat susţinerea pentru proiectele europene iniţiate de către municipalitatea ieşeană.
„Aşa cum am făcut-o în ultimii patru ani, voi fi alături de dumneavoastră, de comunităţile locale, pentru a folosi la maxim oportunităţile şi resursele pe care Uniunea Europeană le poate oferi”, a conchis Corina Creţu.