VARSATOR – Cariera ta poate cunoaşte azi un moment de apogeu, de parcă toate eforturile depuse în ultimele luni primesc acum o recompensă de zile mari. Ai toate motivele să fii fericit şi mândru de tine însuţi, pentru că ai muncit mult ca să ajungi aici şi când observi respect, admiraţie şi apreciere în ochii celor din jur, inclusiv ai profesorilor sau superiorilor tăi, e şi normal să te umfli un pic în pene. Ai de ce să fii lăudat şi eşti mulţumit de nivelul la care ai ajuns prin forţe proprii, ceea ce te motivează să urci şi mai sus.
PESTI – Speranţele pe care ţi le-ai făcut cu privire la un proiect la care îţi aduci contribuţia par să se stingă brusc, pentru că apare o piedică ce nu te lasă să duci mai departe ce ai început. Pe moment, eşti tentat să aluneci spre depresie, să priveşti lucrurile într-o notă pesimistă, dar în loc să renunţi, mai bine ai analiza un pic situaţia, pentru că sigur ai ceva de învăţat din acest hop. După ce-l vei trece, vei răsufla uşurat, spunând că nu a fost un obstacol întâmplător, pentru că te-a obligat să mai treci odată totul în revistă. Sigur descoperi ceva folositor!
BERBEC – Te încearcă mania persecuţiei, ai impresia că toată lumea s-a aliat împotriva ta şi nimic nu-ţi iese. Ceva lipseşte, e un gol în sufletul tău care, momentan, nu poate fi înlocuit cu nimic. Ţi-e dor de ceva ce îţi inspira cândva încredere şi siguranţă, dar l-ai pierdut sau ţi s-a luat pe nedrept şi e normal să suferi. Nu are rost să regreţi şi nici să vezi în jur doar motivele de nefericire, pentru că ai putea rata lucruri noi care pot compensa această pierdere, dar dacă-l iei pe nu în braţe la nesfârşit, e greu de crezut că poţi observa şi ceva bun în preajmă.
TAUR – Nu e bine să te bucuri de răul altuia, dar dacă necazul lui vine ca urmare a unor fapte rău intenţionate ale acestuia, nu poţi să nu jubilezi când îl vezi că-şi plăteşte acum propriile fapte. Chiar dacă nimeni nu e corect şi chiar şi tu, un om cinstit prin definiţie, mai apelezi uneori la gesturi necinstite, ai un sentiment ciudat de satisfacţie uşor maliţioasă că ţi-ai dat rivalul la o parte iar acesta suferă consecinţele fostelor sale erori. A venit vremea ca acesta să plătească pentru ce ţi-a făcut, dar ai grijă să nu-i întorci lui gestul printr-un fapt la fel de reprobabil. Nu face ca el doar din răzbunare!
GEMENI – Cea mai mare preocupare este legată de bani şi afaceri, acesta fiind domeniul asupra căruia te vei apleca azi cu mai multă atenţie. Fie că îţi faci un calcul al banilor pe care îi ai prin conturi sau prin sertare, fie că treci un pic în revistă ce ai realizat în ultima vreme în acest sens, oricare ar fi activitatea cu iz financiar asupra căreia îţi concentrezi azi energia, se pare că rezultatele sună promiţător. N-ar fi rău să stai un pic de vorbă cu tine însuţi ca să descoperi mijloace concrete pentru a-ţi îmbunătăţi bugetul.
RAC – Afacerile tale trec printr-un punct sensibil, când chiar tu ai putea comite o infracţiune cu speranţa că nu va lăsa urme. Ba da, va lăsa, iar imaginea ta ar putea avea mult de suferit, ca atare nu te lăsa păcălit de perspective amăgitoare. Cineva are interesul de a te atrage într-o cursă promiţând marea cu sarea, iar tu eşti gata să-l crezi. Dar se poate ca şi tu să încerci să păcăleşti pe cineva cu vorbe meşteşugite pentru a-l atrage într-o afacere, dar din care, la urma urmei, doar tu ai putea avea de câştigat dar nu pe cele mai corecte căi. Dacă cinstea e mai presus de câştig, te va mustra conştiinţa.
LEU – E o plăcere să ţi se recunoască meritele, ceea ce te motivează şi mai tare să arăţi de ce eşti în stare! Este posibil chiar să fii nevoit să apari în faţa unei comisii sau a unui public pentru a-ţi face cunoscute opiniile şi o vei face cu talent. Întâlnirile şi discuţiile sunt la ordinea zilei, de aici născându-se direcţii interesante de abordat în viitor, deci ia-ţi inima în dinţi şi bate la uşile potrivite. Micile călătorii prin împrejurimi te pot pune în faţa unor noutăţi optimiste iar telefonul va suna toată ziua, ca la gară!
FECIOARA – Nu te poţi integra în mediul în care nimereşti astăzi, pentru că lumea discută doar despre lucruri neimportante, despre rutina de zi cu zi, despre mărunţişuri care pe tine nu te preocupă absolut deloc. Nu-ţi poţi găsi locul printre aceştia, deoarece ei sunt obsedaţi de nimicuri pe care tu nici măcar nu le remarci, darămite să le şi discuţi cu ardoare? Te simţi exclus din acel mediu tocmai datorită nivelului diferit în care priveşti lucrurile, dar decât să te cobori la nivelul lor şi să discuţi despre nimicuri, mai bine să rămâi pe din afară, căutând oameni cu care te simţi pe aceeaşi lungime de undă.
BALANTA – E o plăcere să intri azi în legătură cu o societate pe care o consideri cumva superioară, deasupra altora, şi faptul că faci şi tu parte din ea, te încântă, te măguleşte, te face să fii foarte mândru de tine. Fă tot posibilul să rămâi în acest mediu elitist, care te pune într-o lumină foarte bună, semn că valoarea îţi este recunoscută, că ai evoluat mult, că eşti apreciat aşa cum meriţi. De fapt, o treaptă mai sus în ascensiunea ta socio-profesională e motivaţia perfectă pentru tine să înveţi şi mai mult, să devii şi mai bun, să te auto-perfecţionezi în permanenţă.
SCORPION – Uneori, legea intervine în treburile tale în cel mai agresiv mod, cu reguli severe ce se cer respectate fără a te opune. La fel trebuie să faci şi azi, când dai piept cu un ordin de sus ce are la bază legi care nu pot fi contestate, deci tot ce poţi să faci e să te supui. Chiar dacă, în sinea ta, nu eşti deloc de acord cu ceea ce eşti obligat să faci, urmezi ordinele întocmai doar pentru că aşa trebuie. Dacă începi să critici sau să te ridici împotriva celor care deţin astăzi puterea absolută, e posibil să atragi sancţiuni asupra ta, deci mai bine taci şi faci cum ţi se cere.
SAGETATOR – Ceea ce iese din mâinile tale e demn de laude pentru că eşti serios, te apleci cu maximă concentrare asupra sarcinii asumate şi eşti un perfecţionist. Nu te laşi până nu duci la îndeplinire acel proiect şi, mai ales, până nu-l faci perfect, pentru că ai încredere maximă în calităţile tale şi ştii că poţi face ceva ireproşabil. Ţine-te de aceste sarcini asumate şi du la îndeplinire ce ai început, convins că totul va ieşi ca la carte. Succesul nu e departe la investiţia de forţe pe care o dedici acestui scop şi tragi tare, conştient că numai de tine depinde reuşita.
CAPRICORN – Toate lucrurile potrivite vin exact la momentul potrivit, deci nu pretinde alt ritm de evoluţie, deoarece acesta este cel mai bun pentru tine. Chiar dacă ajungi mai lent la anumite scopuri, chiar dacă răbdarea îţi este pusă din greu la încercare, merită să accepţi această evoluţie lentă, pentru că tot ce întâlneşti pe parcurs are un rost, la urma urmei. Nu grăbi lucrurile, nu sări peste etape, nu renunţa dacă nu ajungi repede acolo unde doreai, ci mergi pas cu pas, etapă cu etapă, convins că aşa e cel mai bine pentru rezultatele care te aşteaptă la capăt.