Mai mult de 80 de hoteluri din totalul celor peste 300 existente pe Litoral, ceea ce înseamnă mai puţin de 30%, vor fi deschise de Paşte şi de 1 Mai, staţiunile cele mai căutate fiind Mamaia şi Vama Veche, urmate de Eforie Nord, potrivit unui studiu al agenţiei de turism Litoralulromanesc.ro, publicat joi.
Faţă de 1 Mai anul trecut, numărul turiştilor prezenţi pe Litoral va fi cu 25% mai mare, iar o parte dintre ei sunt români care lucrează în străinătate şi care s-au întors pentru a petrece Paştele în ţară, potrivit studiului.
”Pentru că anul trecut Paştele a fost la începutul lunii aprilie şi vremea nu s-a arătat prea prietenoasă, doar câteva hoteluri au fost deschise la malul Mării Negre şi numărul de turişti a fost nesemnificativ. Au venit, în schimb, de 1 Mai 2018, însă cu 20% mai puţini decât de 1 Mai 2017, iar sejurul mediu a durat atunci doua zile”, se arată în comunicat.
Anul trecut, acei clienţi care n-au mai putut ajunge la mare de Paşte nu au rămas acasă şi au plecat fie prin ţară, la pensiuni, fie în străinătate. Însă, anul acesta, când cele două minivacante – Paştele şi 1 Mai – sunt despărţite de doar câteva zile, vin pe litoral cu cel puţin 25% mai multi turisti decât de 1 Mai anul trecut, potrivit Litoralulromanesc.ro.
”Cum majoritatea evenimentelor organizate pe Litoral în această perioadă vor fi de Paşte, şi turiştii se vor concentra pe această perioadă. Astfel, 70% dintre cei care ajung pe Litoral vin în perioada 26-29 aprilie, adică de vineri până luni. Restul ajung fie după Paşte, în intervalul 29 aprilie – 2 mai, fie rămân din 26 aprilie până pe 2 mai”, se arată în comunicat.
Comparativ cu anii trecuţi, în acest an se remarcă destul de multe sejururi vândute de 5-7 zile, potrivit studiului. Din datele Litoralulromanesc.ro, cea mai aglomerată staţiune va fi Mamaia, urmată de Vama Veche, unde structurile de cazare vor avea un grad de ocupare apropiat de 100%.
”Urmează Eforie Nord, iar la polul opus se situează Saturn. Pentru întreg litoralul românesc, gradul mediu de ocupare al hotelurilor deschise în această perioadă va fi de aproximativ 70%”, se arată în comunicat.