Paşte vine din ebraicul pesah – trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgaduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii Domnului. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.
Paştele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. Iar salutul care se obişnuieşte cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”.
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii în prima zi de Paşti
Tradiţia spune că trebuie să te înnoieşti în această perioadă deoarece îţi aduce noroc. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii nu este un fason, semnifică purificarea corpului şi a sufletului. Fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi.
Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.
Alte vorbe din popor spun că este bine să mănânce toată familia din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curăţat şi împărţit de către capul familiei. Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai “cap cu cap”, în a doua zi, “cap cu dos”, iar în a treia zi “dos cu dos”.
Se mai spune că cei care ciocnesc ouă în ziua de Paşte se vor întâlni pe lumea cealaltă. Iar dacă oul pe care îl ciocniţi are două gălbenuşuri, e semn că vă veţi căsători curând. Există credinţa că cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise. Tot aşa, cel ce se naşte în această zi va avea noroc toată viaţa.
Un alt obicei, în prima zi de Paşte, este ca, după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toţi ai casei să mănânce un ou roşu şi pască: să fie curaţi ca pasca şi sănătoşi ca oul.
Tradiții, obiceiuri și superstiții românești de Paște
Cel mai cunoscut obicei de Paște este cel al vopsirii ouălor în culoarea roșie. Acest lucru se face în Joia Mare. În zilele noastre, sunt folosite și alte culori. Există mai multe mituri care explică de ce este folosită culoarea roșie iar în cele mai multe dintre ele această nuanță reprezintă sângele Mântuitorului. În Europa de Est, deci și în țara noastră, s-a dezvoltat de-a lungul timpului frumosul și elaboratul obicei al încondeierii ouălor de Paște – adică trasarea diverselor modele complexe pe suprafața ouălor după ce acestea au fost vopsite. Ouăle decorate se spune că îi protejează pe cei din casă de ghinion.
Masa de Paște, care are loc duminică, este un moment foarte important. Pe lângă ouă, se prepară și alte mâncăruri specifice, precum drobul, pasca sau cozonacul. Un alt moment important din cadrul mesei este ciocnitul ouălor de Paște. Se spune că din primul ou ciocnit la masă trebuie să mănânce toată lumea, pentru ca familia să fie unită. De asemenea, dacă un ou ciocnit are două gălbenușuri, posesorul sau posesoarea trebuie să se pregătească de nuntă.
În mai multe zone din România, tradiția cere că oamenii să se spele pe față cu apa în care au fost puse ouă, fie albe, fie roșii și o monedă de argint.
Se spune că dacă în ziua de Paște va ploua, anul va fi unul roditor. Multe superstiții din ziua de Paște sunt legate de noul an agricol care tocmai începe, în zonele rurale.
Mesaje de Paște 2019
Azi, in zi de sărbătoare sa coboare liniştea si pacea. Minunea invierii lui Iisus sa dainuie in inimile voastre, sa va lumineze viaţa si sa va aducă renaşterea credintei, sperantei, bucuriei cu bunătate şi căldura in suflete! Hristos a Înviat!
Lumina Sfintei Învieri sa pătrundă în sufletul si in inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!
Învierea Domnului sa-ti umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase si inima de iubire ! HRISTOS A INVIAT!
Dumnezeu sa va dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zâmbet la fiecare lacrima, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grija si un raspuns la fiecare întrebare! Învierea Domnului sa îţi aducă în suflet bucurie si iubire. Paste fericit, alaturi de cei dragi!
Pastele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoişte în fiecare primăvara. Fie ca promisiunea de Paste sa îţi umple inima de pace si bucurie! Paste fericit!
Copacii care cresc, florile care înfloresc si păsările care canta suav, îmi şoptesc ca Pastele e aici si iti doresc multa caldura in suflet, presarata cu fericire! Paste fericit!
Sa va bucure Dumnezeu, sa va dea sanatate, sa fiţi împreuna cat mai mult timp, iar bucuriile sa tina la distanta toate necazurile! Paste Fericit!