Unul dintre oamenii de bază ai clanului Negurici rupe tăcerea. Florin Zelinca, fost administrator al complexului familiei Negurici, susține că la baza complexului imobiliar în care și-au cumpărat locuințe marii mahări ai Iașului, există foarte multe nereguli.
“Dacă deschid gura le îngrop afacerea. Ei mi-au imputat mie acea gaură despre care s-a scris în presă. Poate că vina a fost a mea, dar cheltuielile ar fi trebuit să revină dezvoltatorului. S-au făcut tot felul de investiții, in camera video de supraveghere, în îngrijit și udat gazonul, cheltuieli pe care nu le-am trecut pe lista de cheltuieli ale proprietarilor, în vederea recuperării. Când am vorbit cu proprietarii, ulterior acelui scandal, aceștia mi-au spus că astfel de lucrări ar trebui să cadă în sarcina lui Negurici, nu a lor. Doi ani de zile am udat gazonul din complex pe banii mei. Negurici nu a predate punctele termice către proprietari, ca de altfel nici planurile de situație sau avizele”, a spus fostul administrator al complexului.
Reamintim faptul că, la începutul acestui an, administratorii complexului l-au acuzat pe Florin Zelimca că ar fi fugit cu banii cu care ar fi trebuit să acopere cheltuielile de întreținere pentru câteva luni. Totul a pornit după ce locatarii din trei blocuri ale complexului Exclusiv Residence Copou au fost înștiințați, printr-o notificare trimisă de E-On, că urmau să fie debranşaţi de la gaz și curent dacă nu acoperă cheltuielile restante în cel mai scurt timp, deși aceștia plătiseră deja în fiecare lună suma necesară administratorului.
Cafeneaua confiscata
Răbufnirea “locotenentului” fraților Negurici vine după ce aceștia ar fi refuzat să ii achite contravaloarea lucrărilor de amenajare a unei cafenele pe care Zelinca și-a deschis-o la parterul unuia dintre blocuri, pe vremea când deținea funcția de administrator.
“Am făcut investiții de 30 de mii de euro în amenajarea acelei cafenele, de la pereți, instalații sanitare și electrice, faianță, grinzi… Am avut deschisă cafeneaua timp de doi ani, cu 1000 de euro chirie pe luna și o altă mie pe care o achitam pe utilități. Am mers practic doar în gaura. Când am plecat, aveam trei chirii restante. Negurici s-a oferit atunci sa îmi “cumpere” mobilierul din cafenea, în compensarea acelor chirii. Când a fost vorba de banii pe care i-am băgat în amenajarea spațiului și de echipamentele rămase mi-a spus că asa e în afaceri. El consideră că nu mai trebuie să îmi dea nimic”, a spus Florin Zelinca.
Urbica lui Alex Costea intră pe fir
După plecarea lui Florin Zelinca din complexul fraților Negurici, serviciul de administrare a fost externalizat către Urbica, firma de administrare imobile a lui Alex Costea, patronul Cafenelei Piata Unirii și Clubului estival Tki Village, un apropiat la primarului Mihai Chirica. Prin contract, numai pentru îngrijirea peluzei din complex, Negurici taie facturi de 20.000 euro pe an. Complexul imobiliar din Copou este compus din 19 blocuri din care doar două mai sunt ale fraților Negurici, parte din capacitatea acestora fiind închiriată, restul de 17 blocuri fiind vândute. Pe fiecare bloc există, astfel, câte o asociație de proprietari.
Echipa de fotbal CSMS Iași lăsată fără apă și curent în complexul lui Negurici
Coincidenta face ca, la o zi după destăinuirile făcute de fostul administrator al complexului fraților Negurici, parcă pentru a confirma spusele acestuia, jucătorii Politehnicii Iași și familiile acestora au rămas fără apă și curent în apartamentele în care stau în chirie, din cele două blocuri ale fraților Negurici. În timp ce jucătorii au rămas pe întuneric, alți angajați ai clubului au avut parte de de tratament preferențial în același complex imobiliar. Reprezentanții complexului imobiliar nu au dorit să răspundă acuzațiilor care li se aduc.