Astazi, 12 mai 2019, este Ziua Tatălui !

0
699

În România este sărbătorită astăzi Ziua Tatălui, instituită prin lege în anul 2009, act normativ care prevede, totodată, şi sărbătorirea Zilei Mamei, în prima duminică a lunii mai. Ziua Tatălui se sărbătoreşte în cea de-a doua duminică a lunii, astfel, anul acesta, în 12 mai 2019. Iniţiativa a aparţinut Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor şi unui grup de 7 parlamentari români, preocupaţi de susţinerea familiei, de protejarea drepturilor copilului şi de întărirea rolului fiecărui părinte în creşterea şi educarea propriului copil. Totodată, cele două zile, atât cea pentru celebrarea mamei cât şi cea dedicată tatălui, au fost propuse spre a fi sărbătorite în luna mai, ţinând cont de faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite a instituit data de 15 mai ca Zi Internaţională a Familiilor, dar şi de sărbătorirea Zilei Copilului, la 1 iunie. Astfel, trei săptămâni consecutive sunt marcate de sărbători dedicate părinţilor, familiei şi copliilor.

ZIUA TATĂLUI. Pe 29 septembrie 2009, legea a fost dezbătută și aprobată în Camera Deputaților. Ziua Tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată în România, în data de 9 mai 2010 (în a doua duminică a lunii mai). Anul acesta ziua tatălui se sărbătorește în 12 mai 2019. Datele calendaristice în care se va sărbători ziua tatălui sunt următoarele: 10 mai 2020, 9 mai 2021, 8 mai 2022, 14 mai 2023, 12 mai 2024, 11 mai 2025 și 10 mai 2026.

ZIUA TATĂLUI. Semnificația Zilei Tatălui este legată direct de poziția unui tată în familie, precum și în societate. Ziua Tatălui are o semnificație importantă deoarece ajută la recunoașterea contribuției individuale a fiecăruia dintre cei doi părinți la viața de familie în particular și la construirea societății în general.

ZIUA TATĂLUI. Fiecare copil are nevoie atât de tatăl cât și de mama sa, pentru a crește într-un mod armonios. În etapele primare, atât tatăl și mama rămân responsabili pentru luarea unor decizii importante legate de educație și de creștere a copilului. La momentul actual, în lume, majoritatea țărilor au societățile patriarhale și din aceasta cauza tații joacă un rol principal în luarea deciziilor mai sus menționate.

ZIUA TATĂLUI. Stilul de viață al unui tată afectează copilul său. În cazul în care copilul este un băiat, el va încerca cu siguranță să imite unele comportamente ale tatălui său, stilul său de viață. În cazul în care un tată poate stabili exemple bune de viață, într-un mod sănătos, este foarte probabil că băiatul le va urma. Un comportament parental și stil de viață sănătos, pot constitui modele pentru copii și pot astfel modela societatea într-un mod pozitiv. În acest fel, tații pot contribui la dezvoltarea unei societăți întregi. Aniversarea zilei tatălui oferă copiilor posibilitatea de a-și exprima dragostea și respectul pentru părinții lor, un sentiment care are ca țel consolidarea relației tată-copil și, în consecință, în dezvoltarea emoțională a fiecărui copil.

ZIUA TATĂLUI. Conform acestei legi ziua tatălui se va sărbători în a doua duminică a lunii mai. Tot cu aceeași ocazie s-a legiferat sărbătorirea Zilei Mamei în prima duminică a lunii mai. Rolul acestei inițiative este acela de a sublinia importanța fiecăruia dintre cei doi părinți în viața de familie și în universul copilului. România era printre puținele state care până în anul 2009 nu au avut o astfel de tradiție a sărbătorii zilei tatălui.

ZIUA TATĂLUI. În Evul Mediu celebrarea paternității se sărbătorea pe 19 martie, de Ziua Sfântului Iosif, numită de catolici Nutritor Domini (Nașterea Domnului), iar în tradiția sud-europeană „Tatăl presupus al lui Isus”. Sărbătoarea a fost adusă în America de către spanioli și portughezi.

ZIUA TATĂLUI. Pe plan mondial nu există în cazul celebrării zilei tatălui o tradiție bine conturată în jurul unei date anume. Zilele tatălui recunoscute oficial variază de la țară la țară. Această secțiune oferă câteva exemple în ordinea lor calendaristică

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments