Caz șocant la o mănăstire din județul Suceava. Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost găsit fără viață în curtea unei mănăstiri.
Originar din comuna Podoleni, județul Nemaș, bărbatul a ales să își pună capăt zilelor în Curtea Mănăstirii Bogdănești.
Un preot a făcut teribila descoperire și a sunat la numărul de urgență 112. Acesta l-a găsit pe bărbat pe treptele de acces a Centrului filantropic și de întrajutorare creștină „Acoperământul Maicii Domnului”.
Bărbatul în vârstă de 62 de ani locuia în centrul respectiv din 2016 și era cunoscut ca având probleme de comportament și mentale. În plus, acesta obișnuia să consume băuturi alcoolice. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii au demarat o anchetă.
Luni noapte, trupul unui bărbat a fost descoperit la marginea satului Livezile din județul Vrancea, existând suspiciunea că bărbatul a fost atacat de un urs.
Primarul localității spune că bărbatul ar fi plecat luni de acasă, iar la scurt timp câțiva localnici au auzit strigăte. Când au ajuns, bărbatul era mort.
„Am înţeles că bărbatul a plecat de acasă de luni, la ora 15:00. Seara, familia lui a intrat în panică, apoi cineva a auzit ţipete şi au plecat să-l caute. L-au găsit acolo, plin de sânge. 99 la sută a fost omorât de urs. Au găsit o furcă ruptă lângă el”, a declarat primarul comunei Vizantea-Livezi, potrivit digi24.ro.
În zonă, urşii au mai atacat animale domestice, stupi, livezi sau gospodării, dar niciodată oameni.
„Urşii au stricat vreo 4 stupi de la o stupină, i-au spart pe toţi. Joi noapte au spart 7 stupi de la altă stupină. Sunt foarte mulţi, avem grave probleme cu urşii. Probabil că le e foame şi coboară în sat pentru că a fost iarna asta lungă. Când luasem legătura cu Garda Forestieră, cu ocoalele silvice, să facem nişte trageri, s-a întâmplat nenorocirea cu acest om”, a mai spus primarul.
SURSA www.wowbiz.ro