Se întoarce roata la cadastru? Revine Narciza Nedelcu?
Surprize mari la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Iași. Chiar dacă actualul director, Bogdan Șavlovschi susține că nu poate fi schimbat din funcție, Narciza Nedelcu şi-ar putea recăpăta postul. Suspendată în urmă cu şapte ani deoarece a fost implicată într-un dosar instrumentzat de procurorii DNA Iaşi, Nedelcu s-ar putea întoarce în scurt timp ca şef la OCPI dacă prima decizie a magistraţilor, de achitare, va fi menţinută şi de instanţa superioară. Contactată telephonic, fosta șefă de la OCPI Iași nu a dorit să comenteze prea mult pe marginea acestui subiect. Narciza Nedeclu este anchetată de DNA încă din 2012. În tot acest timp și-a cerut postul înapoi și a încercat să își demonstreze nevinovăția. Aceasta a fost acuzată de abuz in serviciu şi instigare la fals intelectual.
Revine Narciza Nedelcu șefă la OCPI Iași?
Ani de zile procurorii DNA au anchetat cazul Narcizei Nedelcu, dar și al angajaților săi. Însă judecătorii au considerat că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege.
„A semnat, în fals, la începutul lunii ianuarie 2010, ordonanțările de plată, angajamentele bugetare individuale și propunerile de angajare a unor cheltuieli privind contractele de prestări servicii încheiate cu societățile respective (documente întocmite, semnate și antedatate, în fals, de către inculpata Dolachi-Pelin Nicoleta). În același context, inculpata Soficu Irina, în calitate de contabil-șef, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, i-a dat dispoziție unei subordonate să semneze ordinele de plată respective, iar, ulterior, a aplicat pe propunerile de angajare viza de control financiar preventiv (prin aplicarea ștampilei și semnăturii) și a menționat, în fals, data de 30.12.2009”, au precizat procurorii în rechizitoriu.
În plus anchetatorii menționează că suma totală plătită în mod ilegal este de 379.657 lei.
„În vederea obținerii sumelor respective de bani, administratorii societăților respective au întocmit în fals facturi fiscale în care au menționat, în mod nereal, faptul că serviciile contractate prin contractele de prestări servicii au fost efectuate și au solicitat astfel plata acestora, prin depunerea lor la sediul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași”, se precizează în ancheta procurorilor. Magistraţii au analizat probele procurorilor anticorupţie şi i-au dat dreptate Narcizei Nedelcu în primă instanţă.
“Nu comentez”
Contactată telephonic, fosta șefă a OCPI Iași, Narciza Nedelcu nu a dorit să comenteze decizia judecătorilor chiar dacă a așteptat șapte ani pentru a primi o decizie.
“Nu comentez. Nu s-a terminat încă, mai este un apel. Pe această temă chiar nu comentez. Nu comentez nici acum, nici niciodată”, a declarat fosta șefă a OCPI Iași, Narciza Nedelcu.
De partea cealaltă, actualul şef de la OCPI stă cu un ochi la decizia magistraţilor şi cu unul la scaunul de director.
“Nu a câștigat încă, este recurs. Încă nu s-a definitivat procesul și ca să se întoarcă trebuie decizia președintelui. Nu stă în puterea nimănui. Chiar dacă a câștigat prin concurs s-a schimbat încadrarea de atunci”, a declarat Bogdan Şavlovschi, directorul OCPI Iași.
“Nu am primit niciun document cu privire la acest subiect. Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Iași este subordonat direct Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ei sunt în măsură să decidă situația”, a explicat Marian Șerbescu, prefectul judeţului Iași.
Pe lângă faptul că s-ar întoarce pe postul de director la OCPI, Narciza Nedelcu şi-ar putea recupera şi salariile din perioada în care a fost suspendată. Ea ar putea primi aproximativ 500.000 de lei, o sumă deloc mică.
Șapte ani de anchetă
Narciza Nedelcu și-a pierdut funcția în vara anului 2012, iar oamenii legii au început o anchetă ce a durat şapte ani. La acea vreme șefii de la București au depus plângere penală împotriva Narcizei Nedelcu care făcea parte din partidului PDL. Astfel a început ancheta procurorilor de la DNA. Șefa OCPI a fost anchetată împreună cu tei funcționari și alte persoane juridice pentru fals intelectual, luare și dare de mită.
„ANCP a decis prin ordin al directorului general suspendarea contractului individual de muncă al doamnei Narciza Nedelcu și totodata suspendarea acesteia din funcția de director al OCPI Iași începând cu data de 14 iunie 2012 ca urmare a plângerii penale nr. 8.854 din 13 iunie formulată de ANCPI împotriva acesteia. Ca efect al suspendării contractului individual de muncă, se suspendă și plata drepturilor salariale”, se arată într-un comunicat din 2012 al ANCPI primit pe adresa OCPI Iași.
La acea vreme Nerciza Nedelcu a fost imediat înlocuită de Costel Alexe, șeul TNL Iași, care era consilier în cadrul OCPI Iași de cinci ani.
Potrivit procurorilor, în perioada 23-30 decembrie 2009, când Narciza Nedelcu era șefă la OCPI Iași ar fi avizat la plată, ilegal, mai multe facturi către firmele SC Gauss SRL, SC Grup Cinci SRL, SC Topo Euro Cad SRL, SC Agenţia de Cadastru şi Topografie SRL şi PFA Lipşa Ştefan, în condiţiile în care serviciile respective nu ar fi fost efectuate. Prtocurorii susţineau că în 2010, pentru a ascunde plăţile ilegale, Nedelcu ar fi întocmit în fals mai multe documente, având sprijinul angajaţiilor săi.
„Prin achitarea acestor facturi către cei cinci prestatori de servicii (persoane juridice şi persoană fizică autorizată, devenită, ulterior, întreprindere individuală) a sumei totale de 379.657 lei, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi a fost prejudiciat cu această sumă, iar cei cinci prestatori de servicii au dobândit un folos patrimonial total de aceeaşi valoare“, au menționat procurorii DNA. După patru ani de proces, magistraţii au considerat că procesul trebuie încetat şi că se impun achitări în unele cazuri. “Instanţa încetează procesul penal deoarece a intervenit amnistia sau prescripţia. De asemenea, achită pe inculpatele Nedelcu Narciza, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, şi Soficu Irina, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Achită pe inculpatul Stolniceanu Cristian, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe motiv că nu există probe că a comis infracţiunea. Respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară”, au precizat judecătorii ieşeni. Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.