În deschiderea evenimentului a fost invitat și primarul Iașului, Mihai Chirica, programul fiind completat de prelegeri ale unor personalități din domeniu din țări precum SUA, Canada, Noua Zeelandă, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord, Polonia, Italia, Republica Moldova și România.
„Este o mare bucurie pentru oraș găzduirea unui astfel de eveniment, demostrând încă o dată că școala tehnică ieșeană este una dintre cele mai bune școli de profil din România. Tema conferinței este una actuală, întrucât noua revoluție industrială intervine în toate domeniile de activitate esențiale pentru nevoile comunităților. Sunt convins că Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» Iași prin Facultatea de Construcții și Instalații va reuși să facă față noilor provocări ale acestei ere, iar studenții și profesorii își vor dovedi în continuare nivelul înalt al competențelor în acord cu inovațiile tehnologiei”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Evenimentul a devenit unul de tradiție pentru Facultatea de Construcții și Instalații, fiind organizat în parteneriat cu Societatea Academică „Matei Teiu-Botez”. Înainte de anul 2015, simpozionul era găzduit anual în colaborare cu „Spanish Association for Earthquake Engineering”, iar din 2016 s-a luat decizia ca manifestarea să fie organizată o dată la fiecare doi ani. Din 2017, conferința internațională este desfășurată în colaborare cu The International Center for Numerical Methods in Engineering (CIMNE), de la Universitatea Tehnică a Cataloniei, Barcelona, Spania.
Printre speakerii ediției actuale a CCE2019 se numără: Jason Ingham de la University of Auckland (Noua Zeelandă), Neculai Tutos, Klaro Consulting, SUA, Konstantinos Tsavdaridis, University of Leeds, din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Dan Palermo, de la York University din Canada, Ioan Nistor, de la University of Ottawa, Canada, Alex H. Bărbat, de la International Centre for Numerical Methods in Engineering, Spania.
Conferința Internațională ”Computational civil engineering” face parte din calendarul Festivalului Internațional al Educației desfășurat în lunile mai-iunie.
Detalii despre temele dezbătute în cadrul conferinței, aici: