Primăria Municipiului Iaşi lansează programul anual de finanţare nerambursabilă a proiectelor societăţii civile

0
352
Comunicat de presa

Municipiul Iaşi lansează programul anual de finanţare nerambursabilă destinat proiectelor de interes public local propuse de organizaţiile neguvernamentale din municipiul Iaşi.

Selecţia proiectelor anuale şi multianuale (multianuale doar pentru domeniul tineret) ale ONG–urilor ieşene care vor primi finanţare de la bugetul local pentru proiecte în domeniile: social-sănătate-educaţie-mediu, cultură scrisă, cultură şi guvernare transparentă şi participativă şi tineret se va face de către Comisia de Evaluare, Analiză şi Selecţie a Proiectelor Culturale, de Tineret, de Guvernare Transparentă şi Participativă (pentru domeniile cultură, tineret şi guvernare transparentă şi participativă), de către Comisia de relaţii cu societatea civilă şi evaluare a proiectelor pentru domeniile social-sănătate-educaţie-mediu şi de către Comisia de Relaţii cu Societatea Civilă şi Evaluarea Proiectelor (C.R.S.C.E.P.) (pentru domeniul cultură scrisă), în conformitate cu prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de pe domeniile anterior menţionate şi a Legii privind susţinerea şi promovarea culturii scrise nr. 186/2003, republicată şi cu prevederile Regulamentului referitor la finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi în baza Legii 350/2005.

Suma alocată în 2019 de la bugetul local pentru toate domeniile este 2.300.000 lei, defalcată pe domenii după cum urmează:

  • Pentru domeniul cultural – 400.000 lei. Cuantumul contribuţiei de la bugetul local nu poate depăşi 90% din valoarea totală a proiectului anual şi, de asemenea, suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării proiectelor sectorului ONG pe acest domeniu.
  • Pentru domeniul tineretului –1.000.000 lei. Cuantumul contribuţiei de la bugetul local nu poate depăşi 90% din valoarea totală a proiectului şi, de asemenea, suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării proiectelor sectorului ONG în domeniu (pentru proiecte anuale şi multianuale).
  • Pentru domeniul guvernare transparentă şi participativă – 400.000 lei. Cuantumul contribuţiei de la bugetul local nu poate depăşi 90% din valoarea totală a proiectului anual şi, de asemenea, suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării proiectelor sectorului ONG în domeniu.
  • Pentru domeniul social-sănătate-educaţie-mediu – 400.000 lei. Cuantumul contribuţiei de la bugetul local nu poate depăşi 90% din valoarea totală a proiectului anual şi, de asemenea, suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării proiectelor sectorului ONG în domeniu.
  • Pentru domeniul culturii scrise – 100.000 lei. Cuantumul contribuţiei de la bugetul local nu poate depăşi 60% din valoarea totală a proiectului anual şi, de asemenea, suma solicitată nu poate depăşi o treime din fondul total alocat pentru finanţarea proiectelor din domeniul culturii scrise.

La selecţia de proiecte pot participa organizaţii neguvernamentale care propun pentru fiecare domeniu în parte proiecte cu impact la nivelul comunităţii locale.

Programul de selecţie a proiectelor pentru anul 2019 se va derula în conformitate cu prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de pe domeniile anterior menţionate şi a Legii privind susţinerea şi promovarea culturii scrise nr. 186/2003, republicată şi cu prevederile Regulamentului referitor la finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi în baza Legii 350/2005  și va avea următoarele etape pe domenii:

– Domeniul cultură:  perioada de depunere a proiectelor anuale este 24 mai – 24 iunie 2019, ora 16.00 (în conformitate cu art.20, alin.1 din Legea 350/2005). Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 25 iunie – 25 iulie 2019.

– Domeniul tineret/Iaşi-Capitala Tineretului din România: perioada de depunere a proiectelor anuale şi multianuale  este 24 mai – 24 iunie 2019, ora 16.00 (în conformitate cu art.20, alin.1 din Legea 350/2005). Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 25 iunie – 25 iulie 2019.

– Domeniul guvernare transparentă şi participativă: perioada de depunere a proiectelor anuale este 24 mai – 24 iunie 2019, ora 16.00 (în conformitate cu art.20, alin.1 din Legea 350/2005). Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 25 iunie – 25 iulie 2019.

– Domeniul social-sănătate-educaţie-mediu: perioada de depunere a proiectelor anuale este 24 mai – 24 iunie 2019, ora 16.00 (în conformitate cu art.20, alin.1 din Legea 350/2005). Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 25 iunie – 25 iulie 2019.

– Domeniul cultură scrisă: perioada de depunere a proiectelor anuale este 24 mai – 24 iunie 2019, ora 16.00 (în conformitate cu art.20, alin.1 din Legea 350/2005). Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 25 iunie – 25 iulie 2019.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments