Duminică, 5 mai, primarul Mihai Chirica a primit la Palatul Roznovanu vizita Excelenței Sale Arthur Mattli, Ambasador al Confederației Elvețiene în România. Excelența Sa a fost însoțit de Roland Piton, șeful Biroului de Cooperare Elvețian, și de Marinela Ivan, responsabil cu proiecte de cooperare în cadrul Ambasadei.
Excelența Sa este la prima vizită în Municipiul Iași (fiind acreditat în funcție în luna aprilie) și s-a declarat deosebit de impresionat de frumusețea orașului. De asemenea, Ambasadorul s-a arătat interesat de proiectele de dezvoltare ale orașului, de starea economică și de investițiile străine în zonă, precum și de inițiativele primarilor din regiune pentru atragerea de fonduri europene. În context, Excelența Sa a enumerat câteva modele de succes din Elveția, în special în ceea ce privește descentralizarea fiscală și măsurile de conversie a spațiilor urbane destinate mașinilor în spații pentru pietoni și cicliști, promovând astfel un stil de viață sănătos.
La rândul său, primarul Mihai Chirica a prezentat câteva dintre proiectele de succes inițiate în parteneriat cu Guvernul Elvețian (precum cele de modernizare a transportului public, a sistemului de termoficare și a serviciilor medicale) și care au fost continuate cu fonduri locale și europene, devenind unele din cele mai moderne din țară.