Primarul Mihai Chirica este alături de CSM Politehnica Iași

0
255

În cursul zilei de  13 mai, în cadrul unei întâlniri organizate la sediul Primăriei Municipiului Iași, primarul Mihai Chirica, președintele executiv al CSM Politehnica Iași, Adrian Ambrosie, și antrenorul Flavius Stoican au trecut în revistă situația de la echipa de fotbal.

Edilul-șef și oficialii clubului au discutat despre evoluția echipei în play-out, primarul felicitând conducerea clubului și jucătorii pentru rezultatele bune din ultimele două etape. În opinia primarului Mihai Chirica, deși clubul a trecut în acest an prin câteva momente destul de dificile, conducerea Politehnicii Iași a dovedit că poate face performanță. Prin urmare, până la finalul acestui sezon, dar și în perspectiva următorului campionat nu se pune problema vreunei schimbări în stafful tehnic, respectiv a antrenorului principal Flavius Stoican. De asemenea, Primăria Municipiului Iași va continua să finanțeze echipa potrivit cadrului legal național și european și fără a pune în pericol  bugetul local.

Potrivit președintelui executiv Adrian Ambrosie, rezultatele lăudabile ale Politehnicii Iași din ultimul timp s-au datorat unei comunicări tot mai bune dintre antrenor și jucători.

La rândul său, antrenorul Flavius Stoican a declarat că, deși condițiile tehnice și financiare de la club nu sunt la nivelul unei echipe de pe podium, pregătirea fiecărui meci din campionat și din cupă s-a făcut cu maximă responsabilitate și seriozitate, astfel încât este satisfăcut să își continue munca la Iași.

La finalul întâlnirii, primarul Mihai Chirica a transmis felicitările sale campioanei CFR Cluj-Napoca, care a devenit pentru a cincea oară cea mai bună echipă de fotbal din România.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentReparații și restricții de circulație pe străzile Mihai Eminescu și Rece
Articolul următorCinci licitații într-o singură zi pentru închirierea de locuri de parcare
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments