În 2009, atunci când s-a deschis Parteneriatul Estic, Republica Moldova se afla la o răscruce de drum după alegerile din aprilie. Situația politică și economică era una critică, ori tocmai se încheiase un scrutin electoral în care comuniștii lui Vladimir Voronin reușiseră să obțină 60 de mandate de deputat. Victoria comuniștilor a fost umbrită și pusă la îndoială de evenimentele din 6, 7 și 8 aprilie. Mii de tineri au ieșit la protest nemulțumiți de faptul că s-ar putea să fie guvernați încă 4 ani de comuniști. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, pentru că revolta tinerilor a fost deturnată și în final s-a ajuns la distrugerea clădirilor Parlamentului și a Președinției. Cel mai tragic eveniment are loc însă în noaptea de 7 spre 8 aprilie, atunci când poliția, printr-o manevră de ofensivă, a adunat toți tinerii care se aflau în centrul Chișinăului, urmând bătăi și arestări de ordinul câtorva sute pe persoane. Pe fundalul acestor evenimente Parteneriatul Estic al Uniunii Europene avea de răspuns unei prime crize la hotarul de est al Uniunii Europene.
Primii pași în construirea dialogului
Până în 2009, Uniunea Europeană a discutat cu Republica Moldova prin intermediul altor instrumente ale politicii de vecinătate, iar Parteneriatul Estic venea să estompeze linia de demarcație între UE și statele din Estul Europei, astfel ca nivelul politic și economic al acestora să se apropie cât mai mult de valorile europene. După criza politică din Republica Moldova, care a fost depășită abia după un nou scrutin electoral, începând cu septembrie 2009 la Chișinău este instaurat un guvern cunoscut ca fiind pro-european și condus în acel moment de Vlad Filat. Odată cu schimbarea guvernării, prin intermediul Parteneriatului Estic, instituțiile UE și-au deschis larg ușile în fața noului guvern moldovean. Perioada 2009-2013 este cunoscută ca una din cele mai intense relaționări a politicului de la Chișinău cu structurile europene.
Politicienii de la Bruxelles numeau Republica Moldova ca fiind ”istoria de succes” a Parteneriatului Estic, iar întregul mecanism legislativ scria și adopta legi în spiritul democrației europene. Printre momentele importante ale perioadei se numără adoptarea unor legi care veneau să asigure drepturile și egalitatea de șanse pentru categorii de persoane considerate a fi cele mai discriminate, un șir de legi și reforme care să lupte cu corupția, reforme care să impulsioneze economia. Tot atunci sunt puse bazele Acordului de Asociere UE-Republica Moldova, care este parafat la summitul de la Vilnius din toamna 2013.
”Am toate motivele să fiu fericit şi mândru de Republica Moldova. Trăiesc cu simţul datoriei, deoarece acum responsabilitatea faţă de europeni este şi mai mare. Visul mare e integrarea noastră politică şi economică în Uniunea Europeană. Acum trebuie să luăm decizii în parcursul nostru european, astfel ca cei tineri să prospere, iar cei bătrâni să trăiască mai frumos”, menționa la acea vreme premierul de atunci al Republicii Moldova Iurie Leancă.
Fără vize și semnarea Acordului de Asociere UE- Republica Moldova
În primăvara 2014, Republica Moldova obține din partea Uniunii Europene regimul liberalizat de vize. Totul are loc pe fundalul unei crize acute în Ucraina, atunci când este ocupată Crimeea de Federația Rusă și începe războiul în regiunea Donbass. ”Fără vize” la Chișinău era interpretat ca unul dintre cele mai mari succese ale guvernării democratice, după ani de zile în care comuniștii ar fi ținut Republica Moldova în izolare. Momentul a fost sărbătorit de guvernul de la Chișinău cu mare entuziasm, iar cabinetul de miniștri a organizat o călătorie cu avionul la Atena pentru un grup de cetățeni moldoveni care urmau să fie primii beneficiari ai regimului liberalizat de vize și să intre în Uniunea Europeană doar cu pașaportul biometric. De atunci până acum mai bine de 1,5 milioane de moldoveni au călătorit în statele UE.
De la ”fără vize” în Uniunea Europeană până la semnarea Acordului de Asociere a fost doar jumătate de an. Chiar dacă opoziția de la Chișinău, formată în mare parte din aripa deputaților comuniști critica parcursul de apropiere către Uniunea Europeană, la 28 noiembrie 2014, Uniunea Europeană decide să semneze Acordul de Asociere cu Republica Moldova. Acesta conținea pe lângă partea politică și angajamentele de a respecta valorile UE și o parte economică, care crea Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător UE – Republica Moldova. Partea economică a acodrului cu UE ar fi trebuit să asigure diminuarea diferențelor economice între Moldova și statele europene, asigurând o relație comercială bazată pe principiile discutate și negociate pentru un schimb economic preferențial cu Republica Moldova. Comerțul cu UE a crescut de la 53,26% în 2014 la 68,79% în anul 2018, UE devenind principalul partener economic al Chișinăului.
Criza politică, furtul miliardului și eșecul reformei anticorupție au dus la o răcire a relațiilor UE – Republica Moldova
Imediat după semnarea Acordului de asociere, Republica Moldova a intrat într-o perioadă de criză politică care continuă și astăzi. Acest lucru se întâmpla pe fundalul dispariției unui aproape un miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc, situație care a dus la un discurs tot mai reticent al reprezentanților UE cu guvernarea de la Chișinău. Criza din sistemul bancar a scos la iveală multiple lacune din legislația anticorupție și a sistemului judecătoresc moldovenesc.
„Am făcut pași mari în relația noastră cu R. Moldova. În domeniul comerțului au fost atinse obiective înalte. Nivelul exporturilor din Moldova pe piața europeană, cea mai puternică din lume, a crescut până la 70 la sută. A crescut nu numai valoarea exporturilor, dar și standardele care sunt aplicate de către producătorii din Moldova. Cu suportul UE au fost create mai mult de 15 mii de locuri de muncă aici. Aceste obiective trebuie să le evaluăm pozitiv și să dezvoltăm această cooperare. În același timp, nu putem să fim pe deplin satisfăcuți. Suntem și întristați de faptele care nu sunt așa de pozitive. A avut loc și regres, mai ales în ceea ce privește standardele de democrație și statul de drept, sectorul justiției și acele domenii care vizează viața oamenilor, care vor să simtă în țara în care trăiesc că se pot dezvolta” a comentat chiar în aceste zile ambasadorul UE la Chișinău Peter Michalko.
La zece ani de la înființarea Parteneriatului Estic, Republica Moldova se alfă din nou la o răscuce de drum. Alegerile din februarie 2019, care ar fi trebuit să aducă o nouă speranță de schimbare, au fost de fapt cele mai neordinare alegeri de la independență. Până acum, parlamentarii moldoveni s-au întrunit într-o singură ședință. Organele de conducere ale Parlamentului nu au fost constituite, iar discuțiile despre formarea unei coaliții de guvernare și instituirea unui nou guvern au intrat în impas. Tot mai multe voci de la Chișinău vorbesc despre alegeri anticipate, iar finalul acestei crize nimeni nu-l poate spune. Astfel, Republica Moldova s-a transformat în acești ani din ”copilul răsfățat al Europei” și ”povestea de succes a Parteneriatului Estic” într-un stat care nu știe încotro vrea să continue.
