După modelul „Street Delivery”, eveniment care implică închiderea unei străzi pentru organizarea unor evenimente social-culturale, municipalitatea ieșeană va identifica artere pe care să le închidă circulației în weekend în vederea unor activități pentru copii și tineri. Proiectul a fost propus de consilierul local Paul Boișteanu în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de miercuri, 24 aprilie. Primarul Mihai Chirica a susținut că va susține inițiativa în cadrul următoarei ședințe a Comisiei de circulație a Municipiului Iași.
„Este o idee bună și nu ar trebui să vizeze numai zona Copou, ci și alte cartiere din oraș. Voi propune în ședința Comisiei de circulație să fie identificată câte o stradă în fiecare cartier, care nu prejudiciază foarte mult traficul rutier și care poate fi rezervată copiilor. Astfel, două zile pe săptămână se vor putea organiza jocuri și activități sportive dedicate tinerilor. Avem în vedere și achiziționarea unor panouri mobile și a unor mingi de baschet și vom pune la dispoziție mesele pentru tenis de masă pe care le avem deja la Baza de Agrement Ciric. Vom acorda atenție promovării în rândul copiilor a activităților cultural-educative și sportive”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Amintim că ediția din acest an a evenimentului „Street Delivery” se va desfășura în perioada 14 – 16 iunie și va avea loc în zona Râpa Galbenă, pe strada Gheorghe Lascăr. Ediția a VII-a a evenimentului „Street Delivery Iași” are tema „Poezia e în stradă” și se concentrează pe inspirația scoasă în stradă prin artă, cuvânt, design, arhitectură, prin poeticile cotidianului, geografiile literare și metaforele orașului. Detaliile, noutățile și proiectele selectate vor fi comunicate pe pagina de Facebook a evenimentului.