Viorel Blăjuţ, un traseist rătăcit pe cărările politicii ieşene

Omul de afaceri Viorel Blăjuţ încă îşi caută locul în politică. Intrat în scenă în 2012 la braţ cu Dan Diaconescu, oportunistul Blăjuţ a prins un fotoliu de deputat. A rămas fără partid şi a cochetat apoi cu liberalii, declarându-le dragoste necondiţionată. Cum traiul bun nu ţine mult, Blăjuţ a schimbat rapid macazul şi a trecut la PSD, partid aflat la putere. Din fotoliul de simplu membru visa să ajungă vicepreşedinte PSD Iaşi. Dragnea nu l-a vrut. S-a obişnuit să piardă, dar nu se lasă. Va candida iar la anul.

0
1759

Viorel Blăjuţ, veşnicul perdant al politicii locale

În cadrul Conferinţei judeţene din 22 aprilie, PSD Iaşi și-a ales cei 17 vicepreşedinți şi secretarul executiv ai filialei. Deputați, senatori, primari de orașe, dar și de comune, preşedintele Organizaţiei Municipale al PSD Iaşi, liderul de grup al consilierilor judeţeni au fost recompensați cu funcția de vicepreședinte în cadrul partidului. Înainte de conferință, liderul Viorel Blăjuț se aștepta să fie și el pe lista președintelui PSD Maricel Popa, cel pe care l-a susținut. Nu a fost să fie aşa. Viorel Blăjuţ a rămas doar cu promisiunea unei funcţii de conducere în partid. Decizia a fost luată însă de conducerea de la București, motiv pentru care Viorel Blăjuț susține că el va candida anul viitor când se vor putea depune candidaturile și se va ține cont de rezultatele sondajelor. Unde anume va candida Blăjuţ anul viitor, nici el nu a reuşit să ne lămurească. Cel mai probabil va candida la funcţia de „veşnic perdant” al politicii locale. „Am spus că vreau candidez. A fost o decizie a biroului de la București, au rămas vicepreședinți cei care sunt parlamentari și cei care sunt primari. Asta a fost o conferință extraordinară, cred că la anul, în mai o să candidez iar. Asta e decizia lor. Asta a fost o conferință extraordinară pentru un an de zile, nu a fost o conferință ordinară. Conferința extraordinară nu are putere prea mare de decizie, e o conferință care se face între conferința cea mare unde o să fie cu candidaturi. Nu am luat încă nicio decizie să candidez la primărie, nu am niciun interes de genul ăsta, nu am avut nicio discuție cu nimeni. E prematur să purtăm discuții de genul ăsta. O să se facă alegeri, o să se facă în baza unor sondaje. Ca om politic trebuie să fii pregătit pentru orice fel de alegeri. Nu pot să vă dau un răspuns că vreau sau nu vreau sau că o să candidez sau nu. Fac parte dintr-un partid, în continuare sunt membru, nu sunt dat deoparte, nu m-a eliminat nimeni. Pur și simplu nu s-au făcut candidaturi ca să pot să candidez ca vicepreședinte. La conferința ordinară care se face la anul o să candidez. Nu au intrat zilele în sac, sunt cel mai tânăr în partid. Candidatul o să fie cel care o să stea cel mai bine în sondaje. Am să mă înscriu în cursa internă a partidului dacă o să fie nevoie. Acestea sunt lucruri care țin de bucătăria internă a unui partid. Nu sunt lucruri publice”, a explicat Viorel Blăjuț, membru PSD Iași.

 

Viorel Blăjuț vrea la primărie?

Mai mult decât atât, de o perioadă de timp sunt tot felul de zvonuri cum că Viorel Blăjuț va fi candidatul Partidului Social Democrat pentru Primăria Municipiului Iași.

 „Pentru mine este total neinteresant din toate punctele de vedere încât nu mă pronunț. Probabil că fiecare dintre cei care sunt oameni politici sau încearcă să fie au o oglindă acasă și se visează diverși demnitari, dintre care parte că și dumnealui. Eu îi urez succes și de ce să se oprească aici, sunt funcții mult mai înalte pe care le poate aborda, să o facă. Candidatura la primărie nu va fi una unică, cu siguranță vor fi candidați mulți așa încât poate să participe și dumnealui. Acum nu știu dacă este un câștig sau o pierdere pentru PSD, pentru că la felul în care partidul scade în sondaje nu cred că știi să te poziționezi atunci când iese o funcție. Probabil că mai întâi ar trebui să candidezi ca să poți să o obții. Dacă a făcut-o și nu a reușit nici măcar atâta lucru ar trebui să își mai caute și un alt partid, nu ar fi decât al treilea sau al patrulea. Eu știu că el cocheta foarte mult cu PNL, dar și prin alte părți. Probabil că va fi și o strategie a PSD privind candidatura la primăria municipiului Iași, dar cred că va fi foarte greu din punctul meu de vedere. Bătălia finală se dă la vot, acolo unde cetățeanul trebuie să fie convins că ceea ce alege, alege bine. Din punctul meu de vedere acum pentru ei ar fi mai bine să nu vorbească despre vot, ci să vorbească despre cu totul altceva. O fi vicepreședinte, dar acasă la el. Probabil că cineva îi povestește să se urce pe un partid mare și tare și el uită să vadă care este starea partidului acum, el citește din poveștile partidului”, a declarat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Răsplătiți cu funcțiile de vicepreședinți au fost și opt primari din județ, trei de orașe, patru de comune și unul de municipiu. Motivul a fost unul simplu, au primit funcții doar cei care au avut rezultatele cele mai bune. Mai mult decât atât aceștia sunt pregătiți să își arate recunoștința față de președintele PSD, Maricel Popa.

„Criteriile sunt simple, parlamentarii sunt vicepreședinți de drept, iar din fiecare colegiu parlamentar a fost ales câte un primar. Trebuie să îndeplinim niște condiții. Eu m-am pregătit cu 1.100 de oamenii pe care o să îi duc la miting, asta este treaba mea de vicepreședinte. Eu sunt un om disciplinat și respect ordinele, dispozițiile trasate de Biroul Permanent”, a declarat primarul comunei Ciurea, Cătălin Lupu, vicepreședinte PSD Iași.

„Am fost alături de membri, am fost alături de cetățeni, îmi dezvolt și promovez localitatea și tot ce a făcut partidul pentru oamenii din Iași și România. Sunt mândru că am ajuns pe funcția aceasta de vicepreședinte. De mult timp se dorea ajungerea primarilor de orașe pe aceste funcții, cei 17 vicepreședinți includeau și numele noastre. În primul rând suntem primari și în funcție de rezultate, de implicarea în viața politică și dezvoltare, avem realizări și urmează să facem și altele mai frumoase”, a declarat primarul orașului Podu Iloaiei, Constantin Gabi Istrate, vicepreședinte PSD Iași.
 

Caută să fie în partidul de la putere?

Viorel Blăjuţ a căpătat notorietate după ce în 2012 și-a câștigat electoratul după ce a îngropat 40 de morți abandonați în morga din municipiul Iași, pomenindu-i pe aceștia după un an, în 2013 când deja vorbea de pe scaunul de deputat din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu. După doi ani, respectiv în 2015, el a demisionat, devenind independent. Astfel a început să cocheteze cu cele două mari partide politice, PSD și PNL.

 La sfârșitul anului 2016, Viorel Blăjuț s-a alăturat grupului parlamentar liberal din Iași, motivând atunci  că nu a găsit sprijin pentru iniţiativele sale legislative, ca deputat independent și declarând: „Îmi place să afirm că viziunea mea privind dezvoltarea Iaşului şi a României a fost întotdeauna una preponderent liberală. Dacă vrem ca românii să fie stăpâni în propria lor ţară, dacă vrem să muncească şi să trăiască decent, iar copiii noştri să nu mai fie nevoiţi să plece în străinătate pentru a-şi face un rost, atunci este necesar să investim permanent şi masiv în dezvoltarea economiei naționale. Şi nu o putem face decât încurajând munca, spiritul antreprenorial şi performanța. Doar aşa putem răsplăti în mod onest eforturile milioanelor de români care, după o viaţă de muncă, nu au ce pune pe masă”.

Doi ani mai târziu, în 2018 Viorel Blăjut a uitat de atacurile sale la persoana primarului Mihai Chirica și s-a alăturat grupului parlamentar ieșean PSD ca simplu membru.

 

Maricel Popa dictează în PSD

Maricel PopaLa mult așteptatul congres PSD de la Iași din luna aprilie, unde a fost prezent și Liviu Dragnea, Maricel Popa a fost cel care a decis cine vorbește pe scenă, asta în ciuda faptului că mai mulți primari au vrut să i-a cuvântul. Președintele PSD Iași a fost cel care a decis cine trebuie să fie și pe scenă alături de el.

Vicepreşedinţi:


Victorel Lupu, senator în Parlamentul României
Doru Adrian Pănescu, senator în Parlamentul României
Vasile Toma, senator în Parlamentul României
Tudor Ciuhodaru, deputat în Parlamentul României şi candidat la alegerile europarlamentare
Camelia Gavrilă, deputat în Parlamentul României
Silviu Macovei, deputat în Parlamentul României
Vasile Axinte, deputat în Parlamentul României
Marius Ostaficiuc, preşedintele Organizaţiei Municipale al PSD Iaşi
Cristian Stanciu, liderul de grup al consilierilor judeţeni din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi
Dumitru Pantazi, primarul municipiului Paşcani
Ionel Vatamanu, primarul oraşului Tg. Frumos
Radu Gheorghiţă Curcă, primarul oraşului Hîrlău
Constantin Gabi Istrate, primarul oraşului Podu Iloaiei
Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea
Constantin Postârnac, primarul comunei Ipatele
Costel Iosub, primarul comunei Tătăruşi
Mihai Mihalache, primarul comunei Schitu Duca
Secretar executiv – Vasile Cîtea, deputat în Parlamentul României

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments