Caravana Profilaxiei, în plină desfășurare la Iași

0
92

În perioada 3-7 iunie, Asociația Societatea Română de Reabilitare Orală (ASRRO), în parteneriat cu Colegiul Medicilor Stomatologi Iași și în colaborare cu Facultatea de Medicină Dentară, Societatea Studenților Stomatologi din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași, organizează cea de-a XI-a ediție a Caravanei Profilaxiei, cu tema „Realitate / Necesitate în Rural și Urban”.

„De la prima ediție și până în prezent, peste 40.000 de persoane din Iași, dar și din localități din mediul rural, au beneficiat de serviciile oferite cu ocazia Caravanei Profilaxiei: consultații gratuite, informare, promovare și distribuire gratuită a peste 200.000 de produse de profilaxie”, precizează prof. univ. dr. Norina Forna, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Iași, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Președintele ASRRO.

Luni, 3 iunie, Caravana Profilaxiei a ajuns în comunele Scobinți, Popești și Bălțați, iar pe 7 iunie, campania se va derula pe raza municipiului Iași, în următoarele puncte special amenajate: Tătărași – esplanada Oancea, Alexandru cel Bun – Piața Voievozilor, esplanada Teatrului “Luceafărul” și Parcul “Podu Roș”, începând cu ora 09:00 și până la ora 17:00.

De astfel, tot vineri, 7 iunie, la ora 11.00, în ultima zi a manifestării, la sediul Primăriei Municipiului Iași  este programată o conferinţă de presă, având ca obiect prezentarea rezultatelor Caravanei Profilaxiei din edițiile anterioare și a nivelului stării de sănătate orală a populației din Iași și, respectiv, din județ. La eveniment sunt așteptați să participe reprezentanți ai firmelor de profilaxie orală, medici stomatologi școlari și din cabinetele campusurilor universitare, medici care asigură tratamentele de specialitate în spitalele ieșene și penitenciar și reprezentanți ai mediului economic local.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments