Ce l-a impresionat pe Papa Francisc în timpul vizitei la Iași

0
227

Episcopul Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, Petru Gherghel, a declarat, marţi, într-o întâlnire cu presa, că în timpul vizitei sale la Iaşi Papa Francisc i-a spus că este impresionat de numărul mare de tineri. „L-a impresionat un lucru. El s-a îndreptat spre mine: de unde aveţi atâţia tineri? Sigur, am spus că poporul nostru a fost şi rămâne un popor care a iubit viaţa şi iubeşte familia.

De aceea am avut şi avem mai departe un număr aşa de frumos de copii şi tineri care duc mai departe ceea ce au primit. Într-adevăr, el a exprimat şi continuă să să exprime această bucurie că a întâlnit aici atâţia tineri, atâtea familii, această sinceritate a familiilor care s-a manifestat fie pe scenă, fie prin prezenţa lor. Acest gând a fost cel mai plăcut Sfântului Părinte. Aţi văzut că cu atâta lejeritate a exprimat această bucurie.

A fost impresia cea mai puternică pe care Sfântul Părinte a avut-o în aceste zile. Trebuie să vă spun că acest lucru l-au observat toţi că aici la Iaşi a fost o atmosferă cu adevărat de familie deschisă, cu multe bucurii din trecut, din prezent, şi cu multe speranţe pentru viitor”, a afirmat episcopul Petru Gherghel, potrivit Agerpres.

Tot la Iași, Papa Francisc a trăit momente parte. Suveranul Pontif a fost impresionat de mesajul unui student care a vorbit în fața oamenilor la Iași, spunând că vrea să se realizeze în România și să nu-și caute împlinirea în străinătate. Papa Francisc a mai fost impresionat și de o bătrână pe care a văzut-o în mulțime. Femeia își ținea în brațe nepotul de nici două luni, iar Suveranul Pontif a spus în discursul său că bebelușul „i-a zâmbit complice”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments