FOTO/VIDEO SE DISCUTA SI IN ZIUA DE AZI: Ultimul drum al Dragonului: Controversa morții lui Bruce Lee

0
521

În iulie 1973, Bruce Lee, în vârstă de 32 de ani, era unul dintre cei mai adulați practicanți de arte marțiale din lume, profund preocupat de filosofie și actor charismatic. Filmul său „Enter the Dragon” („Drumul Dragonului”, cum a fost tradus în România), foarte așteptat de public, urma să aibă premiera peste puțin timp.

Însă 20 iulie 1973 a fost ultima zi din viața lui Bruce Lee. După autopsie, în raportul oficial s-a consemnat drept cauză a morții edemul cerebral acut. Cu toate acestea, moartea lui Bruce Lee s-a dovedit a fi o sursă inepuizabilă de zvonuri, controverse și speculații.

Bruce Lee
Bruce Lee în 1973. Foto: Wikimedia

Conform Wikipedia, Lee Jun-Fan (Bruce Lee) s-a născut în San Francisco, în timp ce părinții săi, născuți și crescuți în Hong Kong, erau în turneu în SUA cu ansamblul operei din Guangzhou (sau Canton). Familia s-a întors în Hong Kong, Bruce Lee mărturisind că primele sale amintiri fuseseră legate de viața sub ocupația japoneză.

A început să se antreneze în artele marțiale când era adolescent. S-a mutat în SUA la vârsta de 18 ani, iar la școală a studiat filosofia, în timp ce preda arte marțiale, și a încercat să-și facă o carieră în actorie.

 

Bruce Lee a jucat în filme alături de Chuck Norris

Lee a devenit celebru pentru lecțiile sale private de arte marțiale, oferite în timp ce își construia o carieră ca actor. A fost profesorul lui Steve McQueen, James Coburn și Kareem Abdul Jabbar, colaborând și jucând în filme alături de Chuck Norris.

Era frustrat teribil de faptul că era nu era distribuit în filme de la Hollywood, cu atât mai mult cu cât actorii albi/caucazieni erau machiați astfel încât să pară asiatici! Însă filmele pe care le-a făcut în Hong Kong au fost de mare succes și America a început, la rândul său, să îl remarce.

Bruce Lee
Statuia lui Bruce Lee din Hong Kong. Foto: Wikimedia

Filmul „Enter the Dragon”, o coproducție Hollywood – Hong Kong, era așteptat să fie un mare hit, iar Bruce Lee era hotărât să o transforme într-un imperiu al entertainment-ului.

Însă, în ciuda antrenamentelor sale și unei diete bazate pe legume și pește, Lee avea probleme de sănătate. Pe 10 mai 1973, s-a prăbușit în timpul unor filmări pentru „Enter the Dragon”, suferind de dureri de cap.

 

A fost diagnosticat cu edem cerebral, dar a fost tratat și s-a recuperat. Pe 20 iulie, Lee plănuia să ia cina în Hong Kong cu actorul George Lazenby (un fost „James Bond”), care trebuia să joace în film.

Prietenul lui Lee, producătorul Raymond Chow, sosise și el în casa unde Lee locuia cu soția sa, Linda, pentru a discuta despre „Jocul morții”, un film care începuse înainte de „Enter the Dragon” și la care ar fi trebuit să înceapă din nou filmările.

După ce au lucrat o vreme, Lee și Chow au plecat spre apartamentul actriței Betty Ting Pei, care era amanta lui Lee. Odată ajuns în apartamentul lui Pei, Lee s-a plâns de dureri de cap, iar femeia i-a dat Equagesic, un analgezic pe bază de aspirină și o substanță tranchilizantă, în jurul orei 19.00.

Lee a decis să se odihnească în patul din cealaltă cameră. Chow a plecat la restaurant, unde urma să ia masa cu George Lazenby. După o vreme, Chow a sunat-o pe Pei și a întrebat-o când urma să vină Lee, fiindcă deja se făcuse târziu.

 

Însă, când a intrat în dormitor, Pei nu a mai reușit să-l resusciteze pe Lee. După ce nici Chow și nici doctorul pe care îl chemaseră nu au reușit să-l resusciteze, Lee a fost dus la spital și declarat mort, în jurul orei 11.00. Chow a chemat-o la spital pe soția lui Lee.

În timp ce vestea șocantă a morții actorului făcea înconjurul lumii, văduva lui Bruce Lee a cerut o autopsie. Cauza a fost din nou stabilită ca fiind edemul cerebral.

„Asasinii”, în viziunea publicului: japonezii, steroizii, Triadele

În sângele lui Lee au fost găsite urme ale analgezicului și de marijuana și s-a speculat privitor la faptul că aceste substanțe ar fi putut juca un rol în decesul său.

Era o zi foarte călduroasă și există și posibilitatea unui accident vascular cauzat de caniculă, care ar fi putut fi și mai vătămător din cauza faptului că Lee își îndepărtase chirurgical glandele sudoripare de la subraț, deoarece considera că „nu sunt fotogenice” și nu dau bine în film.

O altă cauză care s-a vehiculat au fost steroizii. În schimb, alte teorii susțin că Lee a fost ucis de crima organizată chineză, așa-numitele Triade.

 

Unele zvonuri au speculat că, după moartea lui Bruce Lee, Betty Pei s-a căsătorit cu membrul unei Triade (de fapt, soțul ei era un producător de film a cărui familie avusese de-a face cu Triadele).

Nu s-a putut explica niciodată ce anume avea organizația mafiotă de împărțit cu Lee. Cea mai nebunească teorie spune că Lee a fost ucis de niște asasini japonezifiindcă nu a respectat forma japoneză a artelor marțiale.

Bruce Lee alături de fiul său, Brandon, în 1966. Foto: Wikimedia

Până la urmă, cea mai probabilă cauză rămâne edemul cerebral, însă fanilor săi li se pare greu de crezut, dat fiind că Lee era atât de tânăr și părea atât de în formă.

Sfârșitul fiului lui Bruce Lee, Brandon, care a fost împușcat accidental pe platoul de filmare în 1993, a născut și mai multe controverse, inclusiv speculații legate de „blestemul familiei Lee”.

La peste 45 de ani de la moartea sa, Bruce Lee încă reprezintă o forță în cultura populară. După cum a scris Matthew Polly în cartea sa, „Bruce Lee: O viață” (accesibilă aici), moștenirea lăsată de Lee este faptul că acesta a făcut cunoscută cultura asiatică pentru mai mulți oameni decât oricare altă personalitate din istorie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments