Horoscop 12 iunie 2019

0
118
horoscop

SAGETATOR – Veştile care sosesc de departe te pun pe gânduri şi te supără, pentru că ar fi nevoie de o intervenţie din partea ta acolo, la faţa locului. Ca să te poţi prezenta personal, ar trebui să laşi alte treburi deoparte şi să pleci la drum, or nu eşti în cea mai bună stare pentru asta. E greu să rezolvi problema prin telefon, deci, dacă altfel nu se poate, urcă-te în maşină şi du-te acolo unde e nevoie urgentă de tine. Chiar dacă ţi-ai stricat astfel programul normal al zilei,  măcar vei fi mulţumit că ai reuşit să înţelegi situaţia direct din miezul acţiunii, şi nu din povestiri.

CAPRICORN – Ai o mulţime de cheltuieli mici, care, adunate la un loc, formează o sumă mai mare, de aceea eşti nevoit să administrezi cu multă grijă sumele de care dispui, ca să nu dezechilibrezi pe undeva balanţa. Dacă tot de-ai decis să aduci la zi o serie mai mare de facturi cu sume mici, ai grijă totuşi să nu depăşeşti limitele pe care ţi le permiţi. Pic cu pic se poate forma o sumă prea mare pe care nu o vei mai putea gestiona cum trebuie. Calculează de zece ori înainte de a decide să deschizi portofelul.

VARSATOR – Ţi-ai luat pe umeri nişte responsabilităţi care s-ar putea să te depăşească în acest moment. Te-ai crezut mai matur şi mai bine pregătit pentru o situaţie foarte serioasă, când tu încă mai cauţi, încă mai înveţi, încă mai experimentezi… Ar fi bine să-ţi recunoşti limitele cu sinceritate şi, acolo unde nu ştii ce să faci, să-ţi accepţi poziţia de novice şi să ceri sfaturi de la cei care deţin deja cunoştinţele din respectivele domenii. Nu le ştii tu chiar pe toate, dar şansa ta minunată de azi e că ai ocazia de a învăţa ceea ce nu ştii. Îţi iei caieţelul cu notiţe şi încerci să prinzi din experienţa celor mai maturi tot ce pot aceştia să-ţi transmită, şi aşa devii şi tu mai înţelept!

PESTI – Ai trecut nu demult printr-o situaţie nedorită care te-a pus în faţa unui eşec. Azi descoperi că şi acel eşec a avut un rost, pentru că ai învăţat ceva din toate şi acum ştii exact ce ai de făcut pentru a evita astfel de momente. Eşti mai răbdător, mai tolerant, dar – mai ales – mai prevăzător şi nu te mai arunci aşa înainte fără a-ţi lua măsuri de precauţie. Nu ai fost atent înainte şi de aceea ai eşuat, dar acum ai devenit mai înţelept.

BERBEC – Numai de tine depinde să restabileşti echilibrul într-o situaţie care nu ar face plăcere nimănui. În mâna ta se află leacul acestei situaţii şi vei descoperi că orice problemă are rezolvare dacă adopţi o atitudine optimistă, tonică, pozitivă. Luptă cu stările depresive ale celor din jur, spune nu condiţiilor impuse de alţii, sari peste obstacole cu o atitudine de om liber, descătuşat, care are în bagaj toate resursele necesare depăşirii oricărui tip de blocaje. Nu există porţi închise azi în calea ta, nu există nu pot şi nu există abandon sau amânare. Spui un mare DA în faţa provocării înarmându-te cu resurse uriaşe de POT şi astfel nimic nu te mai poate opri din avânt!

TAUR – E minunat să ai ţeluri măreţe şi vise înalte, dar uneori e bine să te mulţumeşti şi cu ceea ce ai, şi cu un pic mai puţin. Ceea ce ţi se oferă azi, deşi poate nu e la nivelul cel mai înalt de la care aveai tu speranţe, se va dovedi a fi un înlocuitor perfect sau un stimulent pentru ceva ce, momentan, nu poţi obţine. Scopul tău e încă departe, dar nu imposibil, important e că pe parcurs primeşti suficiente semnale că te apropii de el, mici garanţii care îţi amplifică speranţa şi încrederea. Eşti pe drumul cel bun, fii sigur de asta, şi bucură-te şi de etapa la care eşti acum, pentru că de aici se va clădi deja etajul următor care te duce cu un pas mai sus către marele tău scop!

GEMENI – Primeşti o veste ce îţi strică toate planurile. E ca un refuz final ce îţi taie tot elanul şi nu mai poţi merge mai departe pe acelaşi drum ca înainte. Poate fi ziua unei alegeri definitive ce va avea efecte de durată în cariera ta, dar pe moment eşti un pic debusolat, neştiind încotro trebuie să mergi de acum înainte. Eşti nevoit să iei nişte măsuri rapide de schimbare totală a direcţiei şi e normal să nu fii foarte sigur pe tine în faţa unei alegeri atât de drastice. De mâine lucrurile vor sta complet diferit.

RAC – Ca să-ţi poţi împlini visul pe care îl ţii acum ascuns în minte, ar mai fi nevoie de câteva informaţii în plus şi de ceva experienţă de viaţă. Cu alte cuvinte, trebuie să te apuci de învăţat, pentru că viitorul va cere de la tine nişte deprinderi pe care doar ţi le-ai dorit înainte, dar nu ai reuşit să le ataşezi la bagajul tău de cunoştinţe. Pune mâna pe carte sau cere sfatul specialiştilor care deţin aceste informaţii, ca să ai timp suficient să acumulezi noile experienţe.

LEU – E o plăcere să stai de vorbă cu lumea, chiar şi cu oameni complet necunoscuţi, pentru că din discuţiile pe care le porţi cu ceilalţi primeşti azi cele mai inteligente soluţii, cele mai practice idei, cele mai bune sfaturi. Şi tu ai multe de transmis celor cu care intri în contact iar dialogul se va dovedi a fi extrem de util de ambele părţi. Ai şansa de a face o cunoştinţă nouă în persoana unui om care poate juca un rol cheie de acum înainte în treburile tale cele mai importante. Ascultă cu atenţie orice informaţie!

FECIOARA – Se deschide o perspectivă foarte entuziasmantă în faţa ta şi cu asemenea motivaţie, prinzi curaj să ajungi cât mai repede la scopul final. Totul merge excelent, eşti stimulat atât de cei care participă şi ei la acest succes, cât şi de propriile rezultate bune de pe parcurs. Succesul este foarte aproape şi îţi investeşti toate resursele în acest sens, sigur pe tine şi pe ceea ce visezi să găseşti la capăt. Reuşitele trec din una în alta, deoarece un succes de acum îl naşte pe următorul, şi aşa mai departe până ce îţi vezi visul împlinit în totalitate.

BALANTA – Veştile care sosesc de la o oarecare distanţă de casă te îngrijorează, încât ai fi în stare să urci în primul tren ca să ajungi acolo unde se petrec toate aceste evenimente. Nu te poţi linişti cât timp nu vin noi şi noi informaţii de acolo şi îţi pare rău că nu ai soluţii pentru a fi de ajutor celor de acolo, chiar şi prin telefon. Dacă porneşti azi la drum, e posibil să apară tot felul de situaţii neprevăzute ce vor strica plăcerea călătoriei, deci n-ar fi rău să te informezi atent înainte de a pleca! Poate eviţi astfel neplăcerile.

SCORPION – Ceea ce pe tine te avantajează, pe altul îl pune într-o lumină deranjantă, dar ce contează cel mai mult în acest moment: binele personal sau altruismul? Chiar dacă e o atitudine uşor egoistă, de vreme ce te gândeşti numai la ceea ce îţi convine ţie, asta-i viaţa, azi unul e pe val, şi altul în prăpastie. Acum e momentul tău să culegi roadele unei victorii, dar victoria ta se ridică pe eşecul altei persoane. Dacă te gândeşti prea mult la această discrepanţă, nu vei mai simţi satisfacţia succesului.

Horoscop oferit de www.acvaria.com