Fetița din Baia de Aramă a fost adoptată de o familie de români din America, după ce nicio familie din țară nu a dorit să o adopte, potrivit autorităților. Și fosta asistentă maternală a dat de două ori declarație că nu dorește adopția, potrivit VeDemJust. Pe de altă parte, familia la care a crescut fetița până acum spune că i-a fost refuzată adopția.
Familia adoptivă o acuză pe femeia care a crescut-o pe Sorina că a încercat să o manipuleze şi să îi inducă ideea că noii părinţi ar vrea să îi facă rău. Potrivit acestora, din 2012 şi până în prezent, Sorina a fost internată în spital de 3 ori, pentru diverse afecţiuni, inclusiv pentru malnutriţie. Mai mult, timp de aproximativ 5 ani, copila a fost refuzată de 122 de familii din România înscrise pe lista de adopţii. Până şi asistentul maternal, în grija căruia s-a aflat Sorina în ultimii ani, ar fi refuzat în scris adopţia micuţei.
Cazul a generat şi proteste. Zeci de oameni au demonstrat în această dimineaţă în Baia de Aramă, oraşul în care a trăit până acum copila adoptată. Oamenii sunt nemulţumiţi de felul în care au acţionat autorităţile.
Şi Viorica Dăncilă a ajuns să se implice în ce priveşte cazul fetiţiei. Prim-ministrul a cerut sâmbătă efectuarea unei anchete în cazul fetiţei ridicată de acasă pentru a fi dată în adopţie unei familii din SUA, subliniind că persoanele care vor fi găsite vinovate vor fi sancţionate.
Sorina, o fetiță de opt ani, a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, în Baia de Aramă, județul Mehedinți, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.