Marcel Lepa, cel care l-a ucis pe polițistul Cristian Amariei, a fost găsit luni dimineață spânzurat în celula sa din Penitenciarul de pe strada Popa Șapcă din Timișoara, scrie Press Alert. Acesta era singur în celulă.
UPDATE 08.28 Penitenciarul Timișoara a transmis un comunicat de presă în care anunță că Leap a fost declarat decedat de echipajul SMURD.
„Luni, 10.06.2019, în jurul orei 06.30, personalul medical al Penitenciarului Timișoara a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui deținut care a săvârșit un act de suicid prin, spânzurare în grupul sanitar al camerei de deținere. Concomitent aplicării manevrelor de resuscitare, a fost solicitat Serviciul unic de urgență 112. În ciuda eforturilor depuse de membrii echipajului SMURD, aceștia au constatat decesul la ora 7.15. În conformitate cu procedurile legale, administrația locului de deținere a anunțat familia persoanei decedate, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate și a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Totodată, la nivelul penitenciarului s-a declanșat o verificare internă pentru a se stabili împrejurările producerii incidentului”
UPDATE 07.44 La fața locului a ajuns o echipă de criminaliști de la Poliția Timiș care va face cercetări. Luni, Lepa trebuia să ajungă în fața Curții de Apel Timișoara unde trebuia să se judece contestația sa la decizia Tribunalului Timiș de arestare preventivă.
Lepa a fost externat din spital, joi dimineață , și dus la Penitenciarul din Timișoara. În cele două zile în care a fost spitalizat, bărbatul a refuzat să mănânce pentru a nu fi nevoit să rămână singur, în baie, cu polițiștii care îl păzeau, potrivit medicilor. Medicii l-au operat și i-au scos cele două gloanțe care l-au lovit în timpul acțiunii eșuate de prindere a sa de duminica trecută.
Politistul Cristian Amariei a murit pe 2 iunie, la Izvin, fiind impuscat de Ionel Marcel Lepa, un barbat care fusese condamnat la inchisoare pentru talharie si care s-a sustras incarcerarii.