BIBAN vs MISTREȚ: INTERVIU IN OGLINDA CU DOI BUNI PRIETENI

E vremea concediilor, și, de aceea, în cadrul Interviului în oglindă am ales să discutăm cu doi pasionați de pescuit și vânătoare, doi oameni care au meserii respectabile, dar care alocă timp și pentru aceste pasiuni. Prof.univ.dr. Călin Scripcaru este medic legist la Institutul de Medicină Legală Iași, iar prof.univ.dr. Paul Boișteanu este cadru didactic la Facultatea de Zootehnie de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. Ambii sunt și consilieri locali și buni prieteni.

0
866

Călin Scripcaru: ”Mi-ar plăcea foarte mult să merg o dată pe lună să pescuiesc, dar nu prea am timp”.

Paul Boișteanu: ”Când plec la vânătoare cu un coleg mai tânăr, îl întreb dacă are bilet de voie de acasă”

  1. De ce această pasiune?

Călin Scripcaru: Prin natura meseriei pe care o am, am  milă față de mamifere, să zicem. Îmi este milă să împușc animalele care sunt drăguțe în felul lor.

Paul Boișteanu: Sunt și vânător, și pescar, dar, sigur, înclin mai mult către vânătoare, pentru că e mai activă, e un sport în mișcare.

  1. De unde ați moștenit pasiunea pentru acest sport?

Călin Scripcaru: Pasiunea aceasta nu este moștenită. Ea a survenit ca urmare a faptului că, într-o anumită perioadă, era foarte mult pește în apele României, și mai puțin în magazine, spre deosebire de astăzi, când magazinele au foarte mult pește, dar în lacuri și răuri nu prea mai găsim așa ceva. În plus, când eram copil mergem des cu părinții în Delta Dunării.

Paul Boișteanu: Tata era vânător. De la el am această pasiune care nu e nici ieftină, nici la îndemâna oricui.

  1. Care este cea mai mare minciună pe care ați spus-o?

Călin Scripcaru: Știți că, întotdeauna, pescarii mint în legătură cu numărul de pești prinși sau cu dimensiunile lor. Oricum, bărbații au tendința să amplifice mereu dimensiunile fizice ale capturii lor, pentru a părea mai ”masculi”.  E adevărat, și eu am exagerat în câteva rânduri, legate de mărimea prăzii.

Paul Boișteanu: Am trăit foarte multe povești vânătorești,  și, dacă le povestesc unui neavizat, acesta nu mă crede. Ar spune că sunt invenții, dar nu sunt. Pentru mine, mai mult decât ca un sport, vânătoarea reprezintă și un hobby profesional. Eu sunt și președintele Consiliului Național de Vânătoare – organismul care stabilește cadrul legal în care se stabilește legislația în acest domeniu, sunt și președintele Colegiului Cinegetic la Universitate, adică lucrurile sunt plecate puțin mai departe. După 41 de ani de purtat arma, minciunile sau exagerările de vânătoare nu mai țin.

  1. Este greu să stai cu bățul în mână/cu degetul pe trăgaci?

Călin Scripcaru: Dacă ești singur pe baltă este foarte greu. Și dacă nu prinzi nimic este plictisitor de-a dreptul. În schimb, dacă ai prietenii cu tine, atunci timpul trece mai ușor. Se întâmplă destul de des să stau câte o zi întreagă pe baltă fără să prind nimic, dar, până la urmă, este reconfortant.

Paul Boișteanu: Depinde ce te motivează. Dacă vezi vânătoarea ca pe un sport, ca pe o activitate recreativ-sportivă, nu e greu, pentru că vei ști că vei recolta vânat numai în condițiile în care nu intervii brutal asupra speciilor. Și asta este una dintre condițiile principale ale vânătorii. Dacă vei vedea în asta doar o posibilitate de a te hrăni, deja lucrurile pleacă în altă zonă. În plus, sunt foarte multe similitudini între vânătoare și condusul unui autoturism. Adică nu ai voie să te urci băut la volan. Nici la vânătoare nu ai voie să fii băut.

  1. Cât adevăr este în îndemnul ”fir întins”/”rahat pe cătare”?

Călin Scripcaru: Este un fel de tradiție – știți că nu se spune ”noroc”, ”succes”, ”să prinzi cât mai mult” și așa mai departe. Expresia ”Fir întins” a rămas tradițională – dacă firul la undiță este întins, asta înseamnă că s-a prins peștele. De asta s-a și înrădăcinat expresia și se folosește și acum.

Paul Boișteanu: Este o componentă a tradițiilor, sunt elemente care pot nuanța mult mai eficient urarea. Se spune că nu trebuie să îi urezi ”Succes” unui vânător sau unui pescar. Acestă urare încă există, nu poate nimeni să o ignore.

  1. Cât a durat cea mai lungă partidă de pescuit/vânătoare?

Călin Scripcaru: Pescarii adevărați stau și noaptea pe baltă. Mie nu mi s-a întâmplat decât de vreo două ori. Prefer să mă duc la pescuit ca la o activitate reconfortantă, nu să-mi trebuiască apoi două-trei zile ca să-mi revin după o noapte nedormită.

Paul Boișteanu: În funcție de specie, o partidă de vânătoare poate dura mai mult sau mai puțin.  Sunt specii la care vânătoarea se desfășoară într-un timp mai scurt, adică într-o zi, dar dacă mergi la o vânătoare de capră neagră, sau la cerb, atunci sigur durează mai mult. Deja se discută de alte coordonate temporale. De aceea, când plec la vânătoare cu un coleg mai tânăr, îl întreb dacă are bilet de voie de acasă, ca să nu intrăm în conflict cu doamnele.

  1. Care a fost prima captură?

Călin Scripcaru: Nu-mi amintesc ce pește era, dar oricum a fost destul de mare. E drept, am avut norocul începătorului. Comparativ cu asta, au fost și multe zile în care nu am prins nimic, am stat degeaba pe malul apei.

Paul Boișteanu: Dacă îmi amintesc bine, un fazan.

  1. Care este cea mai importantă captură?

Călin Scripcaru: Capturi importante au fost în Deltă – știuci de 7-8 kilograme, somn la fel, dar astea sunt rare. Doar fotografiile pe care le faci cu peștele prins mai păstrează amintirea acelor clipe.

Paul Boișteanu: Aici sunt niște cutume. Se spune că, dacă ai împușcat capră neagră, nu te va mai boteza nimeni, pentru că ai ajuns la un nivel foarte înalt. Botezul este o formulă prin care tânărul vânător este primit în tagmă.

  1. Care este cea mai amuzantă întâmplare?

Călin Scripcaru: Întâmplări amuzante sunt multe, mai ales în Deltă. Îmi aduc aminte de una petrecută într-o noapte: am lăsat peștele prins, cam 60 de kilograme, în instrumentele alea metalice care se țin în apă, iar în cursul nopții a venit o vidră care a rupt plasa metalică, a mâncat o parte din pește, iar celălalt a scăpat cu viață. Nu mi-am imaginat că vidra poate să aibă niște dinți atât de puternici! Sunt însă și situații în care, dacă nu ai simțul umorului, e mai greu.

Paul Boișteanu: Când o partidă de vânătoare se termină cu bine, atunci putem spune că e amuzant. Și dacă nu sunt accidente, deoarece lucrăm cu arme. Dar e adevărat că orice ratare poate deveni o sursă de amuzament. Și, slavă Domnului, este suficient loc pe de lături.

  1. Ați face schimb cu colegul dumneavostră pentru o zi?

Călin Scripcaru: Am mai făcut schimb cu Paul și în alte rânduri. De fapt, acum vreo 10-15 ani, am fost și eu vânător, am fost și colegi de grupă de vânătoare și chiar mergeam împreună. Dar încet-încet m-am delimitat de această activitate, și pentru că îmi este milă de animale, dar și pentru că pescuitul este mai relaxant.

Paul Boișteanu: Merg la pescuit cu aceeași pasiune ca și la vânătoare.  Dar prefer vânătoarea pentru că e un sport mai activ.

  1. Care este mâncarea preferată pe care ați gătit-o și cum a fost primită de către cunoscuți (familie, prieteni)?

Călin Scripcaru: Știuca umplută. Este destul de greu de făcut, dar este o delicatesă a pescarilor. Sunt mai multe rețete, unii o fac cu nucă, de exemplu. Eu o fac destul de rar, deoarece presupune o activitate intensă și necesită timp. În primul rând se bate știuca cu un ciocan de lemn, apoi se scoate pielea, carnea care rămâne sub piele se detașează de pe oase, se fierbe, se dă prin mașina de tocat, se combină cu diverse alte ingrediente, iar cu compoziția rezultată se umple pielea de știucă. Se pune la cuptor și rezultă ceva extraordinar de bun.

Paul Boișteanu: Îmi place să gătesc mai multe feluri de mâncare din vânat. Felurile clasice, tradiționale, sunt cele care au cel mai mare succes – tocană de vânat, friptură la cuptor. Supa de fazan este o delicatesă. De gulaș nu mai spun, ca și de mâncarea rece de iepure. Eu am rețete care se transmit din generație în generație. Fiecare dintre aceste mâncăruri este specială. Gândiți-vă că animalele din pădure mănâncă tot ce e mai bun, ce le place lor, și e vorba despre ceva bio. Din acest motiv, preparatele din vânat sunt delicioase. Și sunt foarte bine primite de meseni. Iar dacă nu le place, să se ducă la restaurant.

  1. Cât de des vă permiteți acest lux?

Călin Scripcaru: De câte ori găsim câteva zile libere. În ultima perioadă am mers numai în Deltă la pescuit. Mi-ar plăcea foarte mult să merg o dată pe lună să pescuiesc, dar nu prea am timp. Dar de 5-6 ori pe an tot găsesc ocazia să arunc undița în baltă.

Paul Boișteanu: Nu atât de des pe cât mi-aș dori. În plus, depinde foarte mult de sezon. De exemplu, la 1 septembrie sunt în Timiș la vânătoare de cerbi lopătari. Apoi iarna e sezon de iepuri, fazani, mistreț. Sezoanele de vânătoare sunt stabilite prin lege.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments