”Doamnele de fier” din primărie. Alina Apostol vs Mariana Lazăr

În județul Iași, dintre cele 98 de primării, patru sunt conduse de doamne. Două dintre ele au acceptat cu bucurie să ne împărtășească din secretele lor: cum au ajuns să conducă o comunitate şi ce proiecte au. Alina Apostol se află la primul mandat de primar al comunei Ciortești, iar Mariana Lazăr este la al doilea mandat de primar al comunei Strunga. Ambele se implică activ în viața comunităților din care fac parte, și, veți vedea în rândurile care urmează, că avem dreptate în ceea ce afirmăm. Alina Apostol: Consider că am energia și echipa cu care sa construiesc o comună ”ca afară”. Mariana Lazăr: Pentru a reuși în carieră, o femeie primar trebuie să aibă curaj, să riște, să lupte și are nevoie de promptitudine pentru a nu lăsa șansele vieții să treacă pe lângă ea.

0
3314
  1. Când ați intrat în politică și de ce ați luat această decizie?

Alina Apostol: Am decis să intru în politică în martie 2016. Pot spune că la ușa mea a bătut ”politicul” PNL, când, în urma apariției Ordonanței ”traseiștilor”, în 2015, viceprimarul PNL de atunci a decis să schimbe tabăra, iar PNL nu avea un candidat cotat bine pentru alegerile locale.

Nu am făcut politică, dat fiind faptul că dețineam o funcție publică de conducere de secretar al comunei Codăești, județul Vaslui, iar în trecut am lucrat vreme de şapte ani în cadrul Primăriei comunei Ciortești pe funcție publică, fiind incompatibilă cu politica.

 

Mariana Lazăr: Am intrat în politică în anul 2012, când am candidat prima oară la funcția de primar al comunei Strunga.

În anul 2008, la realizarea unui sondaj de opinie în rândul cetățenilor din comună aveam cel mai mare procent. Am considerat însă, că nu este momentul să intru în politică și bineînțeles că nu eram pregătită din punct de vedere emoțional pentru o astfel de activitate în administrația publică locală, deoarece eram cadru didactic.

Fiind profesor  în această comună încă din anul 1986, am educat generații de copii și am avut mereu tangențe cu familiile acestora, astfel reușind să cunosc cetățenii din comuna nostră și problemele lor.

 

  1. Care a fost momentul în care ați decis să candidați pentru Primărie?

Alina Apostol: Am decis să fac pasul în politică și să accept invitația PNL de a face parte din echipă pentru simplul motiv al intenției conducerii de a comasa școli din comună, și, implicit și școala unde copilul meu învață și astăzi. Am evaluat și am decis ca, după o lungă perioadă de așteptare, să se implementeze obiective de investiție, mi-am dat seama că nu se va întâmpla nimic. Locuim eu și familia mea din 2005 în comuna Ciortești și până în 2016 am tot sperat la ”asfalt” și școli mai bune și nu s-au realizat. Am considerat că dețin competențele profesionale necesare și credeam că pot schimba sistemul pe care îl blamam, doar dacă voi avea curajul de a mă implica.

Mariana Lazăr: Eram director de școală în perioada în care m-am decis să candidez la Primăria comunei Strunga. Faptul că activitatea instructiv-educativă care se desfășura în acea perioadă era dezastruoasă, școala fiind în reabilitare din anul 2006, m-a determinat și ambiționat să fac ceva pentru educație și comună, susținută fiind de majoritatea cetățenilor care își doreau acest lucru.

 

  1. Cum a fost campania electorală pentru primărie din punctul dumneavoastră de vedere? V-ați lovit de răutățile contracandidaților?

Alina Apostol: Ca în orice campanie electorală se spun și răutăți, dar personal am considerat că, dacă aș face-o, aș pierde timp vorbind despre alții și mai puțin despre mine și ce viziune am pentru dezvoltarea comunității în care doresc să îmi petrec viața. Am considerat că experiența în administrație de aproape 10 ani și studiile de management și administrație absolvite pot fi cartea mea de vizită și pot convinge electoratul să îmi acorde votul de încredere.

Mariana Lazăr: Sunt la al doilea mandat, am trecut prin două campanii electorale. Nu au fost ușoare, m-am lovit de răutățile contracandidaților în ambele campanii. Am considerat că nu este bine să procedez la fel și nu am răspuns la provocări.

 

  1. Care este programul dumneavoastră zilnic?

 Alina Apostol: Este greu de spus, nu am o rutină, încerc să fiu în fiecare dimineață la sediu până în jurul orelor 10.30, ca mai apoi să pot stabili întâlniri și vizite în șantierele din comună, se întâmplă destul de des să fiu în Capitală. Acolo se dă ora exactă și pot avea acces la noutăți cu privire la noi oportunități de finanțare.

Mariana Lazăr: Programul meu începe la 8:00 și de multe ori se încheie seara. În fiecare zi, în primele ore ale dimineții primesc în audiență cetățenii cu diferite probleme, verific corespondența, organizăm și rezolvăm problemele existente în ziua respectivă cu echipa de funcționari din cadrul aparatului de specialitate, verific pe teren lucrările care sunt în derulare și stau de vorbă cu cetățenii; iar în timpul anului școlar două zile pe săptămână am și ore la școlile din comună. Atunci am ocazia să discut atât cu elevii cât și cu cetățenii comunei din acele localități.

 

  1. Ce proiecte în derulare aveți în comună?

Alina Apostol: În trei ani de mandat am implementat și finalizat mai multe obiective de investiție printre care dotarea cu autoexcavator și cisternă a Serviciului Public de Gospodărire Comunală, modernizare prin asfaltare a drumului comunal Ciortești-Deleni, cu o lungime de 3,15 kilometri, și construirea unei școli primare în satul Rotăria. În curs de implementare sunt un Start-up social, reabilitarea, modernizarea și dotarea căminului cultural din satul Ciortești, reabilitarea și extinderea școlii gimnaziale din Ciortești, construirea unei grădinițe în satul Șerbești, modernizarea școlii din satul Coropceni.

Mariana Lazăr: În momentul de față avem câteva proiecte în derulare: modernizarea (asfaltarea) drumurilor sătești în comuna Strunga pentru care avem o finanțare de un milion de euro din Fonduri Europene; pietruirea unor ”ulițe sătești”, reabilitarea parcului comunal, construirea unei  grădinițe cu program normal în satul Crivești, dotarea și amenajarea unei săli multifuncționale, asfaltarea căilor de acces la școlile din comună, și achiziționarea unui autogreder.

 

  1. Menționați câteva proiecte viitoare pentru care vreți să obțineți finanțare ori pentru care veți aloca fonduri de la bugetul local.

 Alina Apostol: Îmi doresc să reușesc să implementez rețeaua de apă și canalizare în întreaga comună, acum avem în implementare rețeaua de apă de 30 de kilometri pentru satele Ciortești și Deleni, iar prin Programul Operațional Infrastructură Mare suntem cu 3 kilometri de rețea de apă și canalizare pentru localitatea Coropceni. Urmează Șerbești și Rotăria, însă așteptam noile linii de finanțare europeană. Comuna Ciortești are o rețea de 78 de kilometri de drumuri sătești și comunale și foarte puțin asfalt; avem în lucru documentații pentru 37 de kilometri, pe toate satele componente, însă obiectivul meu este o infrastructură completă. Îmi doresc să atrag cât mai mult tinerii să revină acasă, și de aceea deja am alocat loturi de teren în folosință gratuită pentru ei, îmi doresc să se dezvolte în primul rând cetățenii, încerc să amenajez cât pot de frumos și să ofer serviciile publice de care au nevoie locuitorii comunei mele. Proiecte sunt multe, avem nevoie de un Centru pentru bătrâni, dar și de o creșă pentru copii. Consider că am energia și echipa cu care sa construiesc o comună ”ca afară”.

Mariana Lazăr: Sunt câteva proiecte viitoare pentru care vrem să obținem fonduri: rețea de distribuție a gazului metan în comună, extinderea rețelei de canalizare, modernizarea ulițelor sătești și a iluminatului stradal, amenajarea unui parc pentru copii și terenuri de sport la școli. Am investit în educație și vom investi în continuare.

 

  1. Cât de avantajos este să fii femeie primar?

 Alina Apostol: Nu pot vorbi de avantaje. Recunosc, a fost surprinzător pentru mulți ca, la 30 de ani, o femeie să fie aleasă să reprezinte o comunitate preponderent de vârsta a doua, însă îmi asum poziția și încerc să nu las garda jos, și să răsplătesc încrederea lor. Funcția de primar, și, în general, politica, este percepută ca o lume a bărbaților, suntem puține femei primar, în Iași suntem 4 din 98 de localități, și e greu să treci neobservat, sau să nu stârnești și invidie pentru ecoul unor realizări.

Mariana Lazăr: Pentru a reuși în carieră, o femeie primar trebuie să aibă curaj, să riște, să lupte și are nevoie de promptitudine pentru a nu lăsa șansele vieții să treacă pe lângă ea. Prezentul nu este un capăt de linie, e doar o etapă a ceea ce dorim să devenim, adică o localitate europeană, cu dotări care să facă viața de zi cu zi mai bună, mai îmbelșugată, mai plăcută, mai plină de conținut spiritual și educativ. Iubesc oamenii, îi respect, îi ascult cu multă răbdare și încerc să fac tot posibilul pentru a le rezolva problemele.

 

  1. Aveți timp și pentru treburile casnice?

 Alina Apostol: Trebuie sa le îmbin, gătesc cu drag, noi mâncăm tradițional și cât mai natural, sunt norocoasă că am parte de o susținere necondiționată a soțului și a fiului meu, care la 7 ani, înțelege că ”mami” face școli și că ajută și pe alți copii să fie fericiți.

Mariana Lazăr: Recunosc că am cam neglijat treburile casnice, iar faptul că nu mai am copii mici care necesită o prezență sporită acasă îmi ușurează activitatea casnică și consider că unele treburi suportă și o amânare. În general îmi fac timp și pentru treburile casnice.

 

  1. În ce fel vă sprijină cei din familie?

Alina Apostol: Sunt multe de spus, dar cred că cel mai mare ajutor este echilibrul psihologic pe care ei mi-l asigură, ei sunt motivul zâmbetului meu, indiferent de greutăți și piedici legislative sau politice.

Mariana Lazăr: Am fost și sunt sprijinită de familie și mai ales de soțul meu. Mereu ne-am împărțit treburile casei, chiar și în perioada în care copiii erau acasă, fiecare membru al familiei avea anumite sarcini bine stabilite. Consider că este important ca fiecare membru al familiei să aibă responsabilități în treburile casei.

 

  1. Vreți un nou mandat la Primărie? Dacă da, ce strategie veți adopta, având în vedere că la recentele alegeri europarlamentare o bună parte a electoratului a votat USR?

Alina Apostol: Mi-am propus să finalizez proiectele începute, și pentru asta mai e nevoie de timp. Strategia mea este simplă: am început campania electorală încă din a doua zi a mandatului de primar, și asta se reflectă prin muncă și implicare din prima zi. Cred că este greșită abordarea inaugurărilor în luna alegerilor, cred că oamenii trebuie să beneficieze cât mai repede cu putință de investiții. Eu fac parte dintre ”oamenii noi din politică”. Din câte știu, USR luptă cu toată lumea pentru oameni noi, și cred că fiecare edil în funcție va deconta activitatea sa din mandatul precedent, iar sigla politică va conta mai puțin.

Mariana Lazăr: Desigur, cred că voi candida pentru un nou mandat la Primăria comunei Strunga. La alegerile locale esențial este candidatul, omul, și nu formațiunea politică din partea căreia candidează. Nu m-am gândit la nicio strategie, voi face campanie electorală ca și până acum. La noi în comună USR a avut un număr mic de voturi. Procentul cel mai mare a fost al PSD.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments