”Toate le ierţi, Doamne de sus, cu blândeţe măreaţă,
Chiar şi pe cei care te-au dus în Siberii de gheaţă…”
Grigore Vieru
Premisele deportărilor din 1949 încep din primăvara acelui an. Pregătirea ideologică și decizională a început în martie, atunci când V. Ivanov, președintele Biroului pentru Republici Sovietice Socialiste Moldovenești, și N. Covali, într-o scrisoare adresată lui Stalin, îl rugau să permită deportarea din republică a ”chiaburilor și activiști ai partidelor profasciste”.
”Elementele chiabur-naționaliste au fost întotdeauna un bastion al regimurilor reacționare românești din fosta Basarabie, aceștia provenind din diferite partide burgheze naționaliste care au existat în România, sunt dirijorul politicii antisovietice în mediul rural, au fost agenți credincioși ai agențiilor de informații în lupta contra maselor orientate revoluționar. În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, elementele chiabur-naționaliste au trecut deschis de partea dușmanilor puterii sovietice și au fost pilonul principal al regimului de ocupație. Cu mâinile lor invadatorii germano-români jefuiau Moldova, efectuând expediții punitive contra partizanilor comițând acte de violență și hărțuire contra patrioților sovietici”, se arată în adresarea celor doi către Iosif Stalin.
Aplicarea operațiunii ”IUG”
La începutul lunii aprilie 1949, îmtr-o hotărâre secretă de la Moscova, Stalin ia decizia să deporteze 11.280 familii care numărau 40.850 persoane din Basarabia. Întreaga operațiune s-a numit ”IUG” – SUD, și a fost catalogată ulterior ca fiind cea mai mare deportare a populației basarabene. Listele nominale au fost făcute de șefii sovietelor locale și de organizațiile de partid. Împreună cu chiaburii, în ele nimereau negustorii, foștii alb-gardiști care cooperau cu administrația românească și preoții care au supraviețuit ca prin minune epurărilor anterioare.
Operațiunea ”IUG” a început pe 6 iulie la ora două noaptea și a durat până la opt seara pe 7 iulie 1949. Deportații aveau voie să ia cu ei până la 1,5 tone de lucruri pe familie. Însă, mărturiile deportaţilor arată că abia de reușeau să ia cu ei strictul necesar și câteva obiecte pentru a supraviețui la drum. Bunurile rămase de la cei deportați au fost apoi confiscate și naționalizate.
Destinația – ”siberii de gheață”
Sovietul de Miniștri al URSS a decis ca familiile de basarabeni deportați să ajungă în Kazahstanul de Sud, Djambul și Aktiubinsk și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen și Tomsk din Rusia. Fiecărui raion i s-a atribuit o „cotă” de deportați. Baza legală a deportării din 1949 a fost decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941 Cu privire la obținerea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Bucovina și redobândirea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Basarabia, conform căruia românii basarabeni, fiind declarați cetățeni sovietici, colaboraseră în anii războiului cu administrația românească și trădaseră, astfel, patria sovietică. Doar că, românii basarabeni n-au avut niciodată cetățenia sovietică, iar cei din Bucovina de Nord n-au solicitat-o niciodată.
Mărturii ale basarabenilor deportați
Maria Cultuclu, originară din Orhei, născută în 1946: ”Tata nu a acceptat propunerea autorităților sovietice de a participa la crearea kolhozului (fermă colectivă) și a fost pedepsit – era zilnic dus la raion unde era amenințat cu tot felul de pedepse. Așa a durat până în iulie 1949, când odată, la ora 3 noaptea … Tata nu era acasă, fusese chemat la raion. Soldații au venit și au rupt ușa. Mama îmi povestea că de îndată ce au intrat în casă, au rupt pătura de pe ea și i-au ordonat: „Ridică-te! Ia copiii și ieșiți în stradă!” Neînțelegând ce se întâmpla, ea, săraca, m-a luat pe mine în brațe, pe sora mea de mână și a ieșit în curte. Acolo doi soldați stăteau la uși, unul în fața mașinii, la poartă, iar al doilea în mașină. Părea că râd de noi.”
Grigore Ciobanu, originar din Căușeni, născut în 1942: ”Pe tata l-au șters din listă. Dar pe 6 iulie 1949, l-au deportat oricum. În dosar, am văzut că, într-adevăr, fusese scos de pe listă dar după două săptămâni a avut loc o nouă ședință, și pe tata l-au pus din nou în listă. Cineva din cunoștințele noastre s-a străduit mult să iasă astfel. În dosar mai figurează și un denunț scris de un oarecare Ganeev. Acolo scria că familia noastră avea un restaurant, 20 de hectare de teren, 4 hectare de vie, patru cai și multe altele. Și nu trebuia mult de scris atunci, câteva rânduri și gata. Această hârtie și-a jucat rolul când au decis să-l deporteze.”
Au revenit după moartea lui Stalin
Deportaților din Basarabia li s-a permis întoarcere acasă abia după moartea lui Stalin. Cu toate acestea, mulți dintre cei care au fost duși de trenurile sovietice nu s-au mai întors. La recensământul din 1989, în RSS Kazahă nu s-a înregistrat nici un român; în mai bine de un deceniu, în independenta Republică Kazahstan s-au declarat 596 români și 19.458 moldoveni, din totalul de 15 milioane de locuitori.
