Scene de violenţă extremă l-au avut ca protagonist pe un interlop din Vulcan. Cristişor Pavel (34 de ani), aflat în prezent în spital, în urma unui accident rutier, este anchetat pentru tentativă de omor, după ce a atacat cu un topor un alt tânăr. Victima sa a intrat în comă şi este internată într-o clinică din Timişoara. Pe numele agresorului, procurorii au emis un mandat de reţinere şi vor cere arestarea preventivă.
În 29 iunie, dacă acesta va putea fi prezentat instanţei Tribunalului Hunedoara, magistraţii vor decide asupra propunerii de arestare preventivă înaintată pe numele său.
Incidentul de care este acuzat Cristişor Pavel s-a petrecut la o petrecere de Botez, în 16 iunie, organizată într-un local din Vulcan. Victima sa a fost un tânăr de 31 de ani.
„Pe fondul acestei stări conflictuale şi a stării de ebrietate în care se aflau cei doi, în dimineaţa zilei de 16 iunie, faptuitorul a căutat persoana vătămată la scara blocului unde locuieşte şi a ameninţat-o cu un topor. Apoi a lovit uşa unui apartament situat deasupra etajului unde locuieşte victima. Imediat după incident, cei doi au comunicat telefonic, context în care partea vătămată l-a chemat pe agresor în zona din faţa unui magazin. Făptuitorul a venit cu maşina şi l-a lovit de mai multe ori cu un corp contondent, cel mai probabil cu acelaşi topor cu care a lovit uşa apartamentului. După ce l-a lovit de mai multe ori cu toporul în cap, a plecat imediat de la locul faptei. Victima este în stare de comă la un spital din Timişoara, prognosticul medicilor fiind rezervat”, a informat procurorul Gina Cibian, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
La scurt timp după agresiune, Cristişor Pavel a produs un accident grav. În timp ce se deplasa cu autoturismul spre Petroşani, în zona localităţii Aninoasa, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism, condus de o femeie. Bărbatul a fost rănit şi a rămas internat în spitalul din Petroşani, iar femeia, de 43 de ani, a fost transportată la Cluj, pentru o intervenţie chirurgicală dificilă.