Letcaniul lui Turcu: fonduri europene fraudate și terenuri confiscate

La Lețcani este ca în Vestul sălbatic. Primarul, un personaj cu un trecut tulbure, este cercetat de mai multe instituții ale statului pentru folosirea fondurilor publice după cheremul propriu. O investiție pe fonduri europene, de un milion de euro, a fost pasată unei firme de casă, iar modul în care au fost executate lucrările ar trebui să conducă la retragerea finanțării. În paralel, edilul s-a apucat să cumpere terenurile din comună, la prețuri de mizerie, cu încălcarea contractelor de arendă în care erau prinse acestea

0
1190

O investiție de un million de euro, fonduri europene, implementată în comuna Lețcani, este la un pas să fi pierdută, din cauza lucrărilor neconforme. Pe românește, firma de casă a primarului Stelian Turcu a dat o buleală de zile mari. Primul strat de asfalt turnat anul trecut, de 5 centimetri în loc de 15 cm, așa cum prevăd normativele, se decapează în aceste zile după ce a crăpat. Motivul – s-a mers  pe terasamentul vechi și nu s-a scos  balastrul care o fost cu pământ și acum asfaltul s-a crăpat.

Acum decopertează tot drumul și pune piatră în loc, peste care, cică, o să pună un ultim strat de asfalt, ceea ce atrage costuri suplimentare.Se distruge o investiție pe fonduri europene, făcută cu picioarele, și se aplică o altă soluție, cu bani de la buget. E o bătaie de joc de un million de euro, bani europeni. Acu se fac și rigole sub orice critică. A îngustat drumul dela 6 metri la 3 metri și ceva și vine cu rigolele aproape de centrul drumului. Dacă cineva vrea să facă drumuri vreodată pentru două sensuri de circulație, o să trebuiască să acopere toate șanțurile pe care le fac aiurea în momentul ăsta”, ne-a declarat un angajat al Primăriei,căruia îi vom păstra anonimatul din motive ce țin de eventuale repercursiuni din partea edilului.

Ilegalități în serie

Fondurile europene pentru reabilitarea drumurilor din Lețcani  au fost accesate în anul 2016. Firma care a câștigat licitația a subcontractat lucrarea către firma de casă a primarului Stelian Turcu, respectiv Lis Affair din Tomești, aceeași care a fost contractată și pentru construirea sediului Primăriei, pentru care acum edilul este verificat de Curtea de Conturi.

“Această firmă a făcut și drumurile proaste, a făcut și sediul de Primărie care nu corespunde din punct de vedere al siguranței la incendii și nici nu are autorizație de funcționare. Curtea de Conturi a demarat un control și a cerut justificare pentru sumele suplimentate. Pe lângă cheltuielile neprevăzute de 20%, a mai suplimentat cu 30%. Nu s-a încadrat în valoarea inițială a contractului. A venit cu act adițional. Cheltuielile totale, constructie și dotări s-au dus la aproximativ un million de euro”, ne-a spus angajatul Primăriei Lețcani.

Drumul făcut de Lis Affair pe fonduri europene se întinde pe o distanță de  6,4 kilometri. Pe lângă distanța licitată s-a mai făcut o diferență de 200 de metri de drum, cu bani de la bugetul comunei Lețcani.

De la buget s-a alocat o sumă dublă pe lungimea de drum. Dacă pe fonduri europene, cei 6,4 kilometru de drum s-au făcut cu un preț, pentru cei 200 de metri s-a alocat o sumă dublă pe metru pătrat. Cei dela ADRNE ar trebui să monitorizeze această investiție pe fonduri europene, să vadă textura din care e facut drumul,  normativele, conformitatea și în ce condiții se realizează o investiție cu bani europeni, atât timp cât este o bătaie de joc. A luat avansul pentru recepția parțială la lucrări, iar lucrările sunt prost făcute. Oare nu răspunde nimeni în țara asta? “, s-a întrebat retoric angajatul.

Turcu face legea. Când va fi invers?

În timp ce fondurile europene sunt cheltuite în cel mai barbar mod, edilul se ocupă de asigurarea viitorului său, destul de sumbru și previzibil dacă instituțiile statului ar trece serios la verificare golăniilor pe care le face edilul cu banii publici. Dintr-un salariu de primar, nici prea prea, nici foarte foarte, pe care a promis în fața oamenilor din comună că îl donează bisericii cât el o să fie primar, Stelian Turcu și-a cumpărat, „în interes personal și pe persoană fizică”, în anii 2017 și 2018, între 18 și 20 de hectare de teren extravilan, precum și niște teren în intravilanul comunei Lețcani. În doar doi ani, dintr-un salariu de primar. De tot, ar fi cheltuit cam jumătate de milion de lei. Oamenii din comună vorbesc chiar că Stelian Turcu ar fi acționar la ridicarea unui bloc în comună, sau bine zis că cota de comision primit de la investitor s-a  direcționat în câteva unități locative.

Deși i s-au vândut acele terenuri, există o neconformitate cu Legea 17, pentru că terenurile, la momentul tranzacției, erau date în arendă. E un abuz din partea lui Turcu, pentru că nu a mai ținut cont că terenurile erau date în arendă în perioada în care a cumpărat. Când a cumpărat i-a pus pe proprietarii de teren să dea declarație pe propria răspundere cum că terenurile nu sunt arendate, dar în spate sunt contracte de arendă. Când a cumpărat, contractele erau în vigoare și nu au fost anulate.  Vânzarea s-a făcut peste contractele de arendă și cu Agronim”, ne-a declarat consilierul local Ion Notinger.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments