O altfel de vacanță pentru cei mici

Ce trebuie să facem cu copiii în vacanță? În timp ce părinții caută soluții și folosesc tot felul de trucuri, iar cei mici sunt nevoiți să facă serviciu cu ei, specialiștii încearcă să vin în ajutorul lor. Mai mulți voluntari din cadrul Asociației Centrul de Inițiativă Civică oferă celor mici o altfel de vacanță. Zilnic cei mici pot fi aduși gratuit de părinți pentru a se bucura de activități precum jocurile copilăriei, magia culorilor, activități manuale, teme de vacanță, ora de joacă, activități recreative și dezvoltare personală. Timp de două ore pe zi, cei mici, prin joacă, învață lucruri noi și trăiesc copilăria de altă dată. Psihologul Mircea Popovici și-a dedicat ultimii 12 ani de activitate în special vacantelor celor mici.

0
226

Psihologul Mircea Popovici reușește să redea celor mici bucuria vacanțelor de altădată. El este cel care a reușit să îi facă pe copiii să uite de tehnologie.

„La centru facem tot felul de activități începând de la cele de joc. Fetițele preferă să deseneze, să coloreze, să se joace cu păpuși. Pe lângă jocurile obișnuite eu vin cu propuneri de jocuri din trecut pe care noi le făceam și care s-au uitat. E de fapt o ruptură prea mare între generații. Pe când înainte se transmiteau jocurile de la o generație la alta. De fapt tehnologia a venit ca o barieră și ca o ruptură, o prăpastie între generații. Din observațiile mele, deși le explic de foarte multe ori jocul, îmi dau seama că din cauza lipsei de concentrare inițial spun că au înțeles, dar de fapt ei nu înțeleg regulile jocului. Munca de explicare și inițiere este mult mai elaborată. Asta se întâmplă acum, când culmea se consideră o generație mai evoluată, mai dezvoltată în unele privințe. Mai facem activități de dezvoltare personală în care lucrăm pe emoții, pe conștientizarea a ceea ce pot face și a ceea ce nu pot face. Mai avem jocuri și dansuri rituale. Facem mai multe lucruri de dezvoltare personală. Avem tot felul de jocuri cum ar fi jocul cu eșarfe, când vorbim despre trecut, prezent și viitor. Mai sunt tot felul de lucruri pe care le fac partenerii mei la centru. Aici facem și temele de vacanță, caietele de vacanță până la activități de împletituri, activități manuale. De regulă activitățile se fac seara, de la 16 la 18, iar sâmbăta de la 11 la 13”, a explicat Mircea Popovici, psiholog.

Cum arată vacanța de vis?

Specialiștii vin și în ajutorul părinților care încearcă prin eforturi foarte mari să le ofere celor mici o vacanță de vis. Însă aceștia uită de vremurile copilăriei de altă dată.

„Structura vacanței e modificată comparativ cu ceea ce am trăit noi în copilărie. Inclusiv de felul cum gândesc părinții și cum văd din perspectiva lor vacanța unui copil, vacanța ideală. Fiecare părinte își dorește pentru copilul lui idealul și ceea ce e mai bun. În ultima vreme, foarte mulți părinți pun accent pe educația controlată. Educația care are cel puțin niște obiective și metodele cele mai eficiente de a atinge aceste obiective și în sensul acesta și-au făcut un obicei de a-și duce copiii la meditații, la tot felul de activități. Unele dintre ele nefiind neapărat evaluate ca fiind utile sau eficiente în educația copilului, ci fiind mai degrabă evaluate după criteriul trimiți copilul unde se duc toți și îl ducem și noi acolo că așa este bine. Eu aș zice că programarea asta nu trebuie exagerată. Și aș merge un pic în trecut la felul cum ne petreceam noi vacanțele în copilărie când socializam cu mai mulți copiii, când participam la tot felul de jocuri comune. Aș pune accent pe cuvântul comun pentru că din păcate în ultima vreme aspectul ăsta de comun nu prea se mai regăsește în interacțiunea copiilor. Socializarea este una individuală, de regulă este copil – tehnologie. Aș reveni la practicile din trecut care aveau părțile lor bune pentru că ajuta copilul să socializeze așa cum socializează și cu adulții, adică cooperând, comunicând, având conflicte, rezolvându-le. Nu putem să ne imaginăm că cei mici vor ajunge adulți știind să facă anumite lucruri, dacă nu le-au făcut în copilărie. Dacă facem referire la o vacanță ideală sau utilă ar fi bine ca cei mici să fie lăsați să se joace cu alți copii, ori în fața blocului ori undeva la niște cluburi sau activități unde se adună mai mulți și unde telefoanele și tehnologia sunt date deoparte. Acolo unde mai există acei bunici la țară, ei sunt extraordinar de valoroși, ar fi bine să fie duși și lăsați și acolo o perioadă pentru a socializa într-un mod cât mai complex”, a mai spus Mircea Popovici, psiholog.

În vacanță, cei mici nu trebuie să exerseze ceea ce au învățat pe parcursul anului la școală. Zilnic aceștia trebuie să citească cel puțin o oră și asta pentru a nu se aglomera cu temele, iar învățatul să fie mult mai relaxant. Iar caietele de vacanță sunt o modalitate de a ține legătura cu activitățile școlare.

Ce nu ar trebui să facă părinții în vacanță

În vacanță părinții nu ar trebui să își abandoneze copiii în fața calculatorului, în fața televizorului sau a telefonului. Recomandarea specialiștilor este aceea ca cei mici să nu aibă un telefon prea performant pentru a-i ajuta pe cei mici să învețe să socializeze mai mult cu cei din jur. Lucru pentru care specialiștii lucrează săptămânal cu copiii. Aceștia oferă oportunitatea celor mici de a socializa într-un mod organizat prin intermediul unor activități care sunt pentru dezvoltarea copiilor.

“Îi învățăm să socializeze între ei, să își dezvolte abilități de viață, unde să purtăm niște discuții constructive și să ne formăm niște principii sănătoase de viață. Aici abordăm și partea de etică, cum să ne comportăm în relația cu ceilalți copiii, ce se întâmplă în sufletul unui copil atunci când aude o jignire, cum mă bucur atunci când eu câștig, sau mă frustrez când pierd, cum trebuie să împarți cu ceilalți. Sper că reușim să oferim acestor generații niște amintiri din copilărie atunci când vor crește”, a încheiat Mircea Popovici, psiholog.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments