Performanţă şi la stat, Cătălin Neculau vs Marius Ionescu

În această ediție a Interviului în oglindă, au acceptat să ne răspundă la întrebări directorii a două societăți subordonate Primăriei. Marius Ionescu conduce societatea Citadin SA de șapte ani, dar înainte de asta a fost inginer-șef. Cătălin Neculau este director la SC Salubris SA de numai doi ani. În urmă cu mai mulți ani însă, Neculau a fost director la SC Citadin SA.

0
1395

Marius Ionescu: ”A lucra în construcții de drumuri  înseamnă a produce şi a vinde un bun de mare valoare, destinat să reziste în timp”.

Cătălin Neculau: ”Angajații noștri reprezintă cea mai valoroasă resursă a societății”.

 

  1. De ce aţi acceptat funcţia de director al societăţii?

Marius Ionescu: Principalele coordonate ale traseului meu profesional: am început activitatea ca șef de punct de lucru, am continuat ca șef de Bază Producție – mecanizare, inginer-șef, și, în final, am acceptat funcția de  director general în  anul 2012, coordonate ce mi-au configurat și îmbunătățit permanent experiența profesională și managerială. Pot spune că CITADIN a însemnat firma care a realizat majoritatea lucrărilor de infrastructură rutieră din municipiul Iaşi și doresc să continui dezvoltarea și dotarea societății cu utilaje și echipamente moderne la standarde  europene  în scopul obţinerii unei marje optimale de profit.

Cătălin Neculau: Mai bine de 12 ani am activat pe diverse funcții în administrația publică locală,  iar opt ani am lucrat în sectorul privat, în ambele sectoare am performat, așa că mi-a fost ușor să mă hotărăsc să particip la concursul organizat pentru ocuparea funcției de Director General al Salubris SA. Mi-am atins obiectivele propuse, iar acum sunt pe drumul cel bun în realizarea celorlalte. Îmi plac  provocările, sunt pregătit pentru ele, iar Salubris este locul în care-mi pot pune în valoare toată experiența acumulată atât în sectorul privat, cât și în administrație.

 

  1. Câţi salariaţi sunt la societate şi cum îi motivaţi?

Marius Ionescu: Amprenta colectivului de aici este pusă pe foarte multe lucrări emblematice, iar amintirile despre fiecare arteră sunt înglobate în istoria acestei societăţi, care are 287 de angajaţi.

Consider că, în prezent, CITADIN reprezintă o forţă în domeniu, fiind capabilă să abordeze o gamă diversă şi complexă de activităţi de construcţii. Dacă adăugăm aici colectivul bine pregătit, cu o vastă experienţă, putem afirma că Primăria are în Iaşi o societate capabilă să deruleze şi «construcţii de la zero», nu numai de reparaţii şi întreţinere. Încerc să-mi motivez colectivul cu salarii decente, cu prime de sărbători, organizarea de activități împreună cu salariații societății la diverse evenimente și serbări câmpenești în care implicăm și familiile acestora. Încercăm – și cred că reușim – să asigurăm un nivel ridicat de profesionalism prin continua pregătire profesională a angajaţilor noştri pe care îi tratăm cu respect şi fără discriminare.

Cătălin Neculau: Cei 780 de angajați reprezintă cea mai valoroasă resursă a societății. După cum bine stiți, ne confruntăm din ce în ce mai mult cu lipsa acută a forței de muncă și, de aceea, societatea face eforturi considerabile privind  stimularea și motivarea acestora. Pentru stimularea și motivarea lor am introdus salarizarea în acord individual și salarizarea în acord colectiv. Cu alte cuvinte, fiecare salariat este plătit pentru cât muncește. În cazul salariaților care deservesc autogunoierele și autocontainerele, salarizarea se  face în acord individual în funcție de realizări. Astfel, în fiecare lună avem salarii între 85% și 140%.  La nivelul structurilor funcționale ale societății (formații de lucru, compartimente, birouri, servicii, departamente, secții s.a.) se aplică salarizarea in acord colectiv (global). Fiecare activitate este analizată cu ajutorul unui  indicator de performanță. Să vă dau câteva exemple: Serviciul Juridic are ca obiectiv diminuarea cu 24% /an, respectiv 2% lunar, a creanțelor înregistrate la 31.12.2018, cumulat cu valoarea creanțelor din dosarele din 2019. Ei sunt analizați  lunar, iar în cazul neîndeplinirii obiectivului, salariul lor va fi cu 10% mai mic în acea lună.  Nu vă ascund faptul că periodic oferim prime angajaților performanți.

 

  1. Cât de mulţumit sunteţi de baza tehnico-materială?

Marius Ionescu: Indiferent de forma de organizare juridică, încă de la înființare, această unitate s-a ocupat de întreţinerea străzilor şi a păstrat caracterul de a asigura servicii de  reparații, lucrări de întreţinere şi modernizare a drumurilor. Un pas important în activitate a fost făcut în luna octombrie 2007, când CITADIN a achiziționat  o nouă şi performantă staţie de asfalt, fabricată de către renumita firmă germană Beninghoven. Această nouă stație de asfalt are o capacitate de producţie de patru ori mai mare decât precedenta. Staţia de asfalt domină zona industrială prin înălţimea sa şi capacitatea de producţie de 160 de tone de asfalt pe oră, cu respectarea tuturor cerinţelor de mediu impuse de Uniunea Europeană. Este o achiziție de care sunt foarte mulțumit.

De asemenea, pentru realizarea obiectului său de activitate,  pentru a realiza conformitatea cu cerinţele produselor şi serviciilor sale, baza materială a  SC CITADIN SA   include:

  • Balastiera Cristeşti, Baza de Producţie,
  • instalaţii tehnologice și auxiliare pentru staţiile de betoane, mixturi asfaltice, sortarea și producerea agregatelor;
  • spaţii de depozitare: materii prime/materiale, produse finite;
  • echipamente software;
  • Laborator CTC cu toate echipamentele şi aparatura specifică pentru realizarea tuturor determinărilor/încercărilor;
  • servicii suport: depozit central și magazii de secții; sediul administrativ central;
  • ateliere pentru reparaţii utilaje şi mijloace auto şi utilaje/instalaţii tehnologice.

Totodată, calitatea materiilor prime, materialelor introduse în lucrările de execuție (inclusiv agregate și mixturi asfaltice) este monitorizată permanent prin proceduri de lucru, asigurarea Calității, este monitorizată de către Laboratorul CTC central, autorizat grad III și Laborator Balastieră Cristești, care au fost modernizate cu aparatură conform standardelor europene în vigoare.

 

Cătălin Neculau: În urma achizițiilor din ultimii ani, pot spune că suntem pregătiți să oferim un serviciu de calitate ieșenilor, atât în ceea ce privește activitatea de curățenie stradală, cât și în cea de colectare și transport deșeuri.

Curățenia stradală este facută cu 23 de autovehicule, dintre care 13 au fost achiziționate în ultimii doi ani, iar colectarea și transportul deșeurilor se face cu 75 de autovehicule, din care peste 80% sunt Euro 6.

 

 Ce achiziţii intenţionaţi să faceţi în perioada următoare?

 Marius Ionescu: Prin programul de investiții pentru anii 2019-2023, doresc să continui  politica de achiziții de utilaje și mijloace de transport specifice activității nostre, unele menite să acopere necesarul de creștere a calității serviciilor noastre, iar altele pentru a elimina închirierea de la terți: ca primă urgență dorim să achiziționăm cilindri compactori  cu vibrații, buldoexcavatoare echipate cu picon și cupă multifuncțională, încărcătoare frontale, mașini de transport dotate cu lame și răspânditor de material antiderapant, utilaje de mică mecanizare.

 

Cătălin Neculau: După cum stiți, în anii 2018 și 2019, Salubris a avut cele mai mari bugete de investiții în valoare de peste 28 de milioane de lei. În perioada următoare sunt în curs de livrare două utilaje multifuncționale (instalație spălat+lamă),  o autospecială de curățat albii , un autocontainer și două încărcătoare frontale. Totodată, derulăm procedura de achiziție prin licitație publică pentru încă opt autogunoiere și alte instalații și echipamente.

 

  1. Ce servicii conexe aducătoare de venit aveţi şi cât de rentabile sunt acestea?

Marius Ionescu: Principalele activităţi derulate în prezent de CITADIN şi care ne aduc venituri suficiente sunt axate pe:

– execuţia lucrărilor pregătitoare teren, reprofilări, nivelări şi modelări de drumuri;

– construcţie şi reabilitare suprastructuri drumuri şi trotuare;

–  extracţia pietrişului şi a nisipului, exploatarea şi sortarea agregatelor;

fabricarea betonului şi punerea acestuia în operă;

– fabricarea mixturii asfaltice cu Staţia de mixturi asfaltice BENNINGHOVEN – Germania şi staţia LPXE;

– reabilitare şi construire drumuri, execuţie  covor asfaltic integral;

– lucrări de modernizare, întreţinere, reparaţii, plombări;

– refacere sistem rutier în urma intervenţiilor la utilităţi;

– lucrări de deszăpezire şi menţinere în funcţiune a drumurilor publice pe timp de polei sau îngheţ.

            Prin Balastiera Cristeşti, pe care o deținem, societatea execută lucrări de extracţie a  pietrişului şi  nisipului, exploatarea şi sortarea agregatelor, comerţ cu materiale/produse de balastieră.

Faptul că societatea a implementat  și menține un Sistem de Management Integrat conform SR EN ISO 9001, SR EN ISO 14001 și SR OHSAS 18001, a certificat  agregatele de balastieră și mixturile asfaltice după standardele europene, a implementat un  sistem de control al productiei în fabrica documentat, stabilit, mentinut  si supravegheat continuu prin audit intern/extern, prin identificarea, inregistrarea, analiza, corectarea/ prevenirea neconformitatilor referitoare la  produse si procesul de fabricatie, analiza manageriala, ne recomandă pentru participarea la licitații pentru abordarea de lucrări complexe.

Cătălin Neculau: La începutul acestui an, am dat in folosință o stație ITP,  iar rezultatele nu au întârziat să apară. Invit pe toți cei interesați să ne viziteze.

 

  1. Care este strategia de dezvoltare a unităţii pe care o conduceţi?

Marius Ionescu:   Drumul  ascendent  al  societăţii , bilanţul  pozitiv  de până acum şi  eforturile  manageriale  vor  avea  ca  scop  continuarea  cu  seriozitate şi  eficienţă  economică  a  obiectivelor  aprobate  de autoritatea tutelară care deține și acțiunile societății. A lucra în construcţii de drumuri  înseamnă a produce şi a vinde un bun de mare valoare, destinat să reziste în timp.

Activitatea  de  reparații în mod  permanent  a  drumurilor  va constitui un  factor   primordial  al  menținerii  acestora  într-o  stare  de  viabilitate  corespunzătoare  cerințelor  traficului.  Focusul perioadei  următoare  va fi  pus pe eficientizarea activităţilor şi respectiv pe flexibilizarea structurilor, pe introducerea unui management modern care să promoveze responsabilitatea, profesionalismul şi bunele practici, condiţii care să faciliteze obtinerea unui profit considerabil.

În toată perioada cât am activat ca director general  am considerat  că  problema principală a fost obținerea de profit din activitatea de construire și reparare de drumuri în municipiul Iași. Acest profit, odată obținut, trebuie să ne asigure  politica de investiție care, pe termen lung, trebuie să aibă în vedere optimizarea activității în construcții și reparații de drumuri pentru a putea fi competitivi pe piață. Pentru optimizarea producției și a organizării muncii în baza de producție a societății continuăm amenajarea atelierelor  care vor deservi sectiile de mecanizare (secția auto, secția utilaje și atelierul mecanic pentru reparații), totodată și mărirea spațiilor pentru cazarea muncitorilor și a servanților. În felul acesta se va asigura promptitudinea activității de deszăpezire a orașului, precum și mărirea productivității muncii și calității producției, construirea unor padocuri pentru cloruri  pe lângă cele existente. Pentru creșterea volumului producției se are în vedere creșterea cantității de asfalt preparat cu ajutorul stației tip BENNINGHOVEN atât pentru necesarul producției proprii, cât și pentru vânzare la terți.

 Cătălin Neculau: Misiunea Salubris SA este asigurarea unor servicii moderne şi performante de salubrizare a localităţilor şi management al deşeurilor. Obiectivele strategice ale societății sunt eficiența economică, modernizarea și îmbunătățirea serviciilor, orientarea către client, competența profesională, grija față de mediu.

 

  1. Ce proiecte referitoare la dezvoltarea societăţii aveţi în derulare?

Marius Ionescu: Societatea și-a  propus să achiziționeze servicii pentru efectuarea unei   expertize a sediului societații în vederea consolidării clădirii, dacă este posibil, sau  să  concesioneze un teren pentru construirea unui sediu pentru desfășurarea activităților compartimentelor suport. Vrem să  amenajăm arhiva societății, să extindem padocurile pentru cloruri necesare în activitatea de deszapezire, să amenajăm drumul industrial din interiorul bazei de productie. Suntem în curs  de implementare a softului informatic integrat prin care dorim sa eficientizăm  „Managementul Secției mecanizare”, să reusim să programăm  utilajele în strânsă concordanță cu lucrările de executat în baza comenzilor primite, să îmbunătățim și să  monitorizăm costurile  de exploatare, de întreținere  și cu personalul; să obtinem un feed back automat la finalizarea unei comenzi.

 

Cătălin Neculau: Sunt mai multe, și am să le enumăr:

  • extinderea functionalității aplicației de dispecerizare  „Salubris Comenzi”
  • programul ROUTE PLANNER – care creează și optimizează rutele de colectare a deșeurilor de la persoanele juridice ;
  • sistemul RFID – prin care toate recipientele de deșeuri  de la persoanele  juridice vor fi prezute cu cipuri care vor avea un cod unic de identificare pentru fiecare client;
  • un ansamblu de măsuri moderne pentru îmbunătățirea calității aerului în Iasi prin: stropirea/ spălarea străzilor cu substanțe speciale cu efect de reducere a concentrației de pulberi în suspensie (acum în faza de teste în Iași), darea în funcțiune a unui echipament de pulverizare a vaporilor de apă (acum în faza de achiziție) și îmbunătățirea salubrizării albiilor râurilor din Iași prin darea în funcțiune a unui echipament specializat în acest sens (achiziționat);

 

  1. Numiţi două-trei proiecte pe care le veţi aplica în anii următori.

Marius Ionescu: Ne dorim sa acesăm fonduri europene necesare achiziției de echipamente pentru Balastiera Cristeşti  în scopul modernizării stației de sortare, și a unui concasor de mare capacitate  pentru a crea  un  centru de profit  în  Balastieră. De asemenea, vrem să valorificăm produsele proprii și să diversificăm producția prin lansarea de noi produse pentru perioada de iarnă (mixtura stocabilă).

 

Cătălin Neculau: Vrem să reconfigurăm actualul sistem de implementare a principiului “plătești cât arunci” printr-o abordare mai eficace și eficientă a acestuia. De asemenea, urmărim implementarea unui sistem de securizare și monitorizare video a punctelor de colectare a deșeurilor, cu acces pe bază de cartelă. Nu în ultimul rând, dorim operaționalizarea unui nou site www.salubris.ro cu functionalități moderne în măsură a îmbunătăți relația cu clienții, operativitatea și calitatea serviciilor (comandarea și plata online a serviciilor de salubritate, vizualizarea în timp real a traseelor autogunoierelor Salubris).

 

  1. Cât de pregătită este unitatea să-şi extindă aria de activitate?

Marius Ionescu: Avem o strategie prin care comunicăm continuu cu clienții noștri. Aceștia trebuie să știe că tarifele aplicate de CITADIN sunt justificate atât prin costurile cu aprovizionarea, cu materii prime principale costisitoare (bitum, motorina , gaz , produse de carieră etc ), cat si pe o politica de calitate pe care o promovăm. SC CITADIN SA și-a propus să realizeze produse și servicii la parametrii de calitate impusi și cu costuri cât mai reduse pentru menținerea siguranței traficului rutier. De asemenea, căutăm să asigurăm un nivel optim al ratei de soluționare a reclamatiilor, precum și al vitezei de răspuns la reclamații/petitii, în scopul de a asigura creșterea nivelului de satisfacție al consumatorului.

Pentru a satisface necesitățile și așteptările clienților existenti, inclusiv a potențialilor clienți în permenență, identificăm și evaluăm concurența, dar și oportunitățile și avantajele concurențiale pe piață. În prezent, avem contracte de refacere a carosabilului cu administratori/deținători de rețea de utilități, avem lucrări și cu alți agenți economici, avem  licitații câștigate,  contracte în curs de execuție, deja ne-am extins pe piață cu 25% și am reușit să înclinăm de multe ori balanța în favoarea terților beneficiari, alții decât Primăria Municipiului Iași.

 Cătălin Neculau: Deși în baza Legii 51/2006 republicată Salubris SA nu are dreptul de participare la licitații pentru contractarea de servicii de salubrizare, unitatea are capabilitatea tehnică și umană de a asigura aceste servicii la cel mai înalt nivel de calitate, și este pregatită pentru orice extindere a ariei de operare.

 

  1. Dacă aţi fi în locul omologului dumneavostră cum aţi proceda?

Marius Ionescu: Aș vrea să  citez din Isaiah Hankel: “Tu deții controlul priorităților tale. Poți să ștergi priorități vechi și poți să definești noi prioritați la fel de bine.”

 Cătălin Neculau: Marius, vreau să știi că, în fiecare poveste de succes, vei găsi pe cineva care a luat niște decizii curajoase.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments