Povestea începe în anul 2004 când Adrian Bolea împreună cu Lenuţa Bolea şi Ioan Bolea, a cumpărat un teren cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați în satul Găureni, din comuna Miroslava, teren pe care au plătit suma de 250 de milioane de lei la acea vreme. În anul 2018, când propietarul s-a decis să îl vândă, a constatat cu stupoare că cei 5.000 de metri pătrați au fost mutați într-o zonă mlăștinoasă iar în loc a fost mutat vecinul său Ioan Jipu. Terenul pe care a fost mutat Bolea este al Primăriei Miroslava. Încercând să își facă dreptate, proprietarul a dar peste un val de nereguli și falsuri. Acesta a descoperit că la Oficiul de Cadastru ar fi existat o posibilă cerere din partea Lenuței Bolea, unul dintre proprietari prin care ar fi solicitat o remarcare a terenului.
Măsurători făcute de firma bunicii şefului de la Cadastru
Ulterior, în urma unor cercetări făcute, proprietarul a descoperit faptul că coordonatele au fost schimbate în baza unei presupuse solicitări iar măsurătorile ar fi fost făcute de inginerul cadastral Dan Pădure, angajat al firmei SC Hotarnic SRL, administrată de bunica directorului OCPI Iași, Bogdan Șavlovschi. Registratura a fost făcută de Ionel Panainte şi alte persoane din instituţie ar fi fost implicate.
„Dan Pădure a pătruns fără să fim anunţaţi pe proprietatea noastră, a schimbat coordonatele şi amplasamentul terenului, mutându-ne cu suprafaţa de 1.100 de metri pătraţi într-o curbă, loc mlăştinos, iar pe proprietatea noastră l-a mutat pe Jipu Ioan. Menţionez faptul că nu l-am angajat pe inginerul cadastral Dan Pădure, nu a discutat cu noi şi nu-l cunoaştem. Acesta a întocmit în fals dosarul înregistrat pe data de 16.05.2018, în care precizează că a pătruns pe proprietatea noastră în baza cererii introdusă de proprietara Bolea Lenuţa Lorenţa care a solicitat schimbarea coordonatelor şi amplasamentul terenului, lucru care nu este adevărat”, a spus proprietarul.
Lipsesc acte de la dosar
După mai multe verificări, s-a constatat că dosarul nu conţinea cererea cu număr de înregistrare a Lenuţei Bolea, declaraţiile propietarilor terenului şi procesul verbal privind recepţia lucrării semnate de către propietar, aşa cum o prevede legea.
„Dacă actele menţionate au existat la dosar înseamnă că au fost întocmite în fals de ing. Dan Pădure şi am solicitat ca OCPI Iaşi sa le pună la dispoziţia instanţei de judecată, iar în cazul în care nu mai există, înseamnă că au fost sustrase de la dosar şi distruse cu ştirea domnului director al OCPI Iaşi pentru a-şi proteja asociatul”, se plânge Bolea.
Pe data de 22.06.2018, proprietarul a depus o cerere la instituţie prin care a solicitat reexaminarea dosarului, iar în termen de 20 de zile, conform art.31 alin 2 din legea 7-1996, solicitantul trebuia sa primească răspuns de încheiere a registratorului şef cu respingere sau admitere a cererii.
„Pe data de 27.06.2018 am introdus o nouă cerere de reexaminare, în care am adus noi probe şi am sperat că domnul director va rezolva cazul. Domnul director Şavlovschi Bogdan căruia i-am adresat cererile de reexaminare nu a dat curs soluţionării în termenul legal de 20 de zile şi mai mult de atât, a căutat ca cererile noastre să nu fie soluţionate în termenul legal pentru a nu avea posibilitatea să încheiem acţiune judecătorească împotriva închierii registratorului şef. La aproximativ o lună distanţă, domnul director îmi comunică prin adresă că cererile au fost înaintate spre soluţionare la ACPI cu motivarea că am sesizat aceleaşi aspecte. Mai apoi, ACPI a făcut referire doar la cererea depusă de Bolea Lenuţa că urmează a fi soluţionată şi nu se face nicio referire la faptul că au primit de la OCPI Iaşi vreo cerere de reexaminare”, a mai spus Adrian Bolea.
Toate aceste nereguli au dus la anumite impedimente.
„Cele două cereri ale mele nu au fost înaintate registratorului şef şi în felul acesta ni s-a îndrăgit dreptul la justiţie şi cel de a beneficia de un proces corect. Nu ne-am putut adresa Judecătoriei Iaşi să deschidem acţiune împotriva încheierii de respingere a cererii a registratorului şef, iar domnul director a făcut acest lucru pentru a-l proteja pe asociatul său, cunoscând ilegalităţile şi infracţiunile comise. Ne-am adresat domnului Şavlovschi cu speranţa că va rezolva cererile noastre, dar nu am avut de unde să ştim că era implicată societatea înfiinţată de el”, a mai explicat Bolea.
Şi-a căutat dreptatea în instanţă
Văzând valul de falsuri, Adrian Bolea s-a adresat instanței de judecată şi a făcut plângeri la Direcția Naţională Anticorupție.
„La data de 12.12.2018 domnul director fiind audiat la Curtea de Apel Iaşi, a dat declaraţie falsă în faţa Completului de judecată precizând că a soluţionat cererea de reexaminare introdusă de mine în termenul legal de 20 de zile. Cum a putut domnul director să dea o asemenea declaraţie în fals când cunoştea foarte bine faptul că cele trei cereri de reexaminare adresate lui nu le-a dat curs soluţionării şi mai mult a făcut tot posibilul să nu fie soluţionate în termenul legal de 20 de zile. Dacă Bolea Lenuţa nu ar fi insistat atât de mult, nu ar fi fost soluţionată nicio cerere de reexaminare”, spune Bolea.
Nereguli au existat în acest dosar şi în legătură cu planul de parcelare a terenului.
„Pe terenul meu l-a mutat pe Jipu Ioan falsificându-i cartea funciară din care terenul se afla în extravilan. Tarlaua 32 cu toate parcelele inclusiv cea a lui Jipu Ioan, a fost trecută în intravilan. În prezent, la comuna Miroslava se află planurile de parcleare reactualizate din anul 2014 şi ultimul plan de parcelare este actualizat în 2018. În tarlaua 32 unde se afla amplasat terenul nostru au apărut modificări, s-au făcut case şi s-a făcut strada Dimineţii în suprafaţa de aproximativ 1.200 de metri pătraţi. Domnul director a fost întrebat de două ori de preşedintele Completului de Judecată dacă mi-a trimis comunicare şi un exemplar de carte functiară la toţi propietarii şi a confirmat de fiecare dată. Directorul Şavloschi nu a avut posibilitatea să prezinte dosarul pentru că nu există şi a prezentat o notă informativă”, a mai spus propietarul.
DNA Iaşi s-a „spălat” pe mâini
Toate aceste acuzaţii au ajuns şi pe masa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi. Procuror de caz a fost numită Cristina Chiriac. În plângere, Adrian Bolea a precizat că a fost prejudiciat de suma de 200.000 de euro, bani pe care i-ar fi obţinut în urma vânzării terenului, dacă nu ar fi fost blocat de Cadastru. În doar două luni, procurorul Cristina Chiriac a soluţionat cauza clasându-o. O parte din acuzaţii au fost disjunse într-un nou dosar care a fost trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Cum a fost posibil aşa ceva? Procurorul Cristina Chiriac a solicitat preţurile zonei de la Camera Notarilor Publici. „… Întrucât din datele furnizate de Camera Notarilor Publici Iaşi prin adresa …(Studiu de piaţă a proprietăţilor imobiliare din judeţul Iaşi nr 1645-19.12.2017), preţul unui mp teren agricol intravilan pe raza satului Găureni, com. Miroslava, jud. Iaşi, este de 2,25 euro, astfel încât prezumtivul prejudiciu cauzat persoanelor vătămate ar fi de 11.250 euro”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorul Cristina Chiriac. Diminuând valoarea prejudiciului, DNA s-a spălat pe mâini şi a trimis dosarul către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Pe site-urile de internet, preţul terenurilor în satul Găureni cifrează între 30 şi 45 de euro per metru pătrat. Cu alte cuvinte în schimbul celor 5.000 de mp de teren, Adrian Bolea ar fi putut obţine cei 200.000 de euro. De asemenea, potrivit rechizitoriului, se pare că procurorul Cristina Chiriac ar fi audiat doar părţile vătămate, în document nu se precizează mai nimic dacă s-au făcut sau nu cercetări asupra falsurilor invocate de proprietarii terenului.
Nemulțumit de ordonanța dată de DNA, Adrian Bolea a constestat-o la Tribunal, instanţă care i-a acceptat cererea și a întors dosarul la DNA pentru completarea urmăririi penale.
„În baza art.341 alin.6 lit. b) Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul BOLEA ADRIAN, împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror prin ordonanţa din 10.10.2018, dată în dosarul nr. 77/P/2018 al P.Î.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Iasi, menţinută prin Ordonanţa nr.67/II-2/2018 din 06.11.2018 a procurorului-şef din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi. Desfiinţează soluţia de clasare atacată şi trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale în raport de plângerea penală formulată de petentul Bolea Adrian sub aspectul infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art.47 Cod penal raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 alin.1 Cod penal, instigare la fals intelectual prevăzută de art.47 Cod penal raportat la art.321 Cod penal (uzul de fals fiind absorbit), luare de mită prevăzută de art.6 Cod penal raportat la art.289 alin.1 Cod penal prezumtiv a fi comise de către intimatul Şavlovschi Bogdan Ion, respectiv dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal prezumtiv a fi fost comisă de intimaţii Jipu Ioan şi Catrinescu Aneta. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Respinge cererea formulată de intimata Catrinescu Aneta având ca obiect obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare. Definitivă. Soluţionată în camera de consiliu, azi, 29.05.2019”, se arată în decizia instanţei.
Directorul OCPI Iaşi, Bogdan Şavlovschi a refuzat să comenteze pe acest subiect.
„Este un proces pe rol, nu prea am ce declara, el este un procesoman, a dat în judecată pe toată lumea. Să se pronunţe instanţa. Este un subiect închis. Sunt rapoarte ale corpului de control care au demonstrat că nu are dreptate, restul sunt poveşti de ale dumnealui. Chiar nu am ce declara”, a răbufnitt directorul Oficiului de Cadastru Iaşi, Bogdan Şavlovschi.