În anul 2016, în afara apartamentului din Nicolina II, inspectorul școlar Farcaș Genoveva Aurelia, mai deținea, potrivit declarației de avere, un teren situat într-un cartier de lux al Iașului, în suprafață de 950 mp, cumpărat de soț în anul 2009, la care se adaugă un autoturism Chevrolet Sparc cumpărat în 2006, precum și două conturi de 4000 lei și 1000 euro. În primele 4 luni ale acelui an, Genoveva Farcaș a obținut 95.968 lei de la ISJ și din activități didactice prestate la CJRAE, CCD, Școala Postliceală Sanitară și Liceul Pedagogic, cât și din proiecte, practic câte 24 mii lei pe lună, în timp ce soțul, Marius Farcaș, a obținut 36.922 lei dintr-o singură sursă- Școala Gimnazială “Titu Maiorescu”, acolo unde era cadrul didactic.
Soțul, băgat pe ușa din dos la catedre de lux
În anul 2017 o regăsim pe Genoveva Farcaș pe postul de inspector general, iar declarația de avere crește considerabil. De la apartamentul din Nicolina, inspectorul general al ISJ Iași se mută într-o vilă proaspăt construită, cu o amprentă la sol de 215 mp, iar banii din cont se transformă în lichidități. Potrivit declarației de avere, pînă la jumătatea acelui an, Farcaș câștigase aproape 120.000 lei din activități la ISJ – 68.444 lei din activitate didactică la Colegiul Pedagogic- 15.553 lei și Școala Postliceal[ Sanitară- 22.948 lei, formator la Casa Corpului Didactic- 1702 lei și de la AJOFM- 2324 lei. Brusc, odată cu urcarea soției pe postul de șefă a învățământului ieșean, profesorul Marius Farcaș primește cadou un post de psihopedagog la Centrul de Excelență unde este remunerat cu 5283 lei și, totodată, transferat de la o școală de cartier la cel mai prestigios colegiu din Iași, respectiv Colegiul Național.
Conturi suspecte
Surpriza vine de abia în cursul anului trecut, atunci când, potrivit declarației de avere completată la jumătatea lunii trecute, inspectorul general al ISJ Iași apare cu patru conturi bancare destul de consistente, deschise la BRD, dintre care un cont curent cu suma de 14. 2018 lei și trei depozite bancare cu sume de 42103 lei, 42100 și 58.000 lei, rezultând peste 156.000 lei, o sumă care depășește veniturile declarate de Genoveva Farcaș, neluând în calcul banii pentru construirea vilei din Nicolina. Șefa ISJ Iași nu a comentat aceste discrepanțe dintre venituri realizate și investiții sau economii.