Viorica Dăncilă cere demisia directorului și a purtătorului de cuvânt al CNAS. „Nu are ce căuta în această funcție”

0
36

Viorica Dăncilă a cerut ministrului Sănătății demisia președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Teohari Vulcănescu, și a purtătorului de cuvânt al instituției, Daniel Osmanovici.

Solicitarea premierului vine după ce Osmanovici a declarat că „oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”, în contextul în care sistemul care gestionează funcționarea cardurilor de sănătate este blocat de 17 zile, conform Mediafax.

„Se fac eforturi pentru remedierea acestor defecţiuni, dar dacă aţi adus în discuţie, am văzut declaraţiile purtătorului de cuvânt de la Casa Asigurărilor de Sănătate, ceea ce arată că nu are ce căuta în această funcţie. De aceea solicit ministrului Sănătăţii demiterea purtătorului de cuvânt şi al directorului CNAS. Nu vom accepta niciodată ca un funcţionar public, un om care deţine o anumită funcţie să aibă astfel de cuvinte pentru cetăţeni.”, a declarat Viorica Dăncilă, premier.

Sorina Pintea promite că sistemul cardurilor de sănătate va funcționa de săptămâna viitoare

Prim-ministrul a precizat, joi, la Drobeta Turnu Severin, că a discutat cu Sorina Pintea, ministrul Sănătății, și despre problema sistemului informatic al cardurilor de sănătate.

„Am discutat cu doamna ministru al Sănătăţii despre acest lucru chiar înainte de intra în sală. Vom vedea care sunt cauzele şi vom căuta ca acest lucru să nu se mai repete.”, a declarat Viorica Dăncilă, premier.

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a oferit miercuri un răspuns cinic despre oamenii care pot muri în timpul blocajului sistemului informatic al cardurilor de sănătate.

Referitor la sistemul informatic al cardurilor de sănătate care este blocat de peste două săptămâni, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că președintele Casei Naționale de Sănătate i-a transmis că săptămâna viitoare lucrurile vor intra în normal.

Pe 10 iulie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă. În aceste condiții, toate serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă în regim offline.

În schimb, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, susține că sistemul nu e funcţional de pe 1 iulie.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentHoroscop 19 iulie 2019
Articolul următorSimona Halep a primit joi Ordinul „Crucea Patriarhală”. Patriarhul Daniel: „E pentru mulţi tineri un simbol al speranţei”
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments