ANALIZA UNTOLD: Investiții de 16 milioane de euro, 40% din buget vine din vânzarea biletelor. Cât costă să aduci un artist pe scenă, cum a fost decisă denumirea „Untold” și în ce orașe mai poate fi lansat un festival

0
279

Festivalul de muzică Untold din acest an, organizat în perioada 1-4 august și ajuns la a cincea ediție, a presupus o investiție de 16 milioane de euro, 40% din această sumă fiind asigurată din biletele și abonamentele vândute. „Vânzarea abonamentelor și biletelor reprezintă 40% din venituri, 40% din buget este asigurat de parteneri – fără ei prețul biletelor fiind mult mai mare – iar 20% provine de la standurile de mâncare și băutură. Anual avem o creștere cu 2 milioane de euro a sumei investite în organizarea festivalului”, spune Edy Chereji, directorul de comunicare și marketing al festivalului. Din bugetul pentru investiții, 40% reprezintă suma destinată onorariilor pentru artiști, 30% este suma destinată producției, amenajării scenelor, decorațiunile, echipamentele, montajul, iar restul de 30% sunt costurile de promovare.  „Artiștii care participă la festivalul Untold se împart în două categorii: DJ precum Armin van Buuren, Steve Aoki și artiști sau trupe care susțin un show live precum Robbie Williams. Pentru DJ-ii de top la nivel mondial, sumele sunt între 100.000 și 400.000 de euro, iar pentru artiștii de top la nivel mondial, sumele sunt de la 700.000 de euro în sus. Aceste sume includ onorariile, cazarea și transportul artiștilor.”, spune Chereji. La finalul fiecărei ediții, organizatorii realizează un sondaj pe website-ul festivalului, unde publicul alege artiștii pe care și-i dorește pentru ediția viitoare. Apoi, organizatorii aleg o serie de artiști și DJ în funcție de programul și de onorariile acestora, dar și de numărul concertelor pe care aceștia le au în Europa.   Echipa de producție – ingineri, sunetiști, tehnicieni, fotografi, echipa care se ocupă cu transmisiunile live – este formată, în mare parte, din specialiști străini, din state precum Olanda, Belgia, Marea Britanie, care au mai colaborat cu artiști internaționali și au participat la organizarea altor festivaluri internaționale, precum Tomorrowland. Anul acesta, la festival au participat aproape 400.000 de persoane, dintre care 20% au fost participanți străini, 20% au fost participanți din Cluj-Napoca, 25%, din București, iar restul de 35%, din alte orașe. Printre participanții străini s-au numărat belgieni, francezi, englezi, dar și din Brazilia, India, China, Africa de Sud și Australia. „Prin acest festival, partenerii au acces la publicul pe care și-l doresc, cu vârste cuprinse între 20-35 ani, care nu mai aleargă să cumpere imobile sau mașini, ci caută să cheltuiască bani pentru experiențe. Experiența într-un festival este diferită față de experiența într-un concert. La un concert petreci timp așteptând să intri, vezi concertul și apoi pleci acasă. Acolo te duci pentru numele artistului, în timp ce la festival timpul mediu pe care îl petrece un om, pe zi, este 6-8 ore”, adaugă Chereji.

Tema celei de-a cincea ediții a festivalului a fost lumea cărților, bibliotecile supradimensionate, mesajele pe care le transmit cărțile. „Am ales numele Untold pentru a ne diferenția de anumite evenimente. Avem Transilvania, poveștile cu Dracula, cu vârcolaci. De ce să scrie alții cărți sau să realizeze filme despre asta când putem face noi asta? Am vrut să creăm o poveste, să ne bazăm pe storytelling. Am studiat alte evenimente asemănătoare, am văzut de ce au alții succes, care sunt atuurile lor”, spune Bogdan Buta, managerul general al festivalului, explicând că pentru prima ediție a fost dificil să convingă artiștii și sponsorii să participe la festival. Conform spuselor managerului general, piața este încă în dezvoltare, iar dacă există parteneriate corecte, unde ambele părți să fie implicate, pot fi organizate și alte evenimente care să pună în valoare și alte zone din țară. „Nu m-am gândit la un exit. Dacă este să împărțim geografic zonele unde am mai putea face un festival, în viitor ar fi Timișoara, București și Iași”, specifică Buta.

Veniturile generate de festival în orașul Cluj-Napoca, în ultimii 5 ani, depășesc 170 milioane de euro, conform calculelor organizatorilor. Astfel, peste 1,6 milioane de turiști au ajuns în Cluj-Napoca, în ultimii 5 ani, iar banii cheltuiți s-au transformat în venituri pentru business-urile locale: hoteluri, restaurante, pensiuni, firme de transport, dar și pentru locuitorii orașului care și-au închiriat locuințele pe perioada festivalului.

Anul trecut, cele două festivaluri Untold și Neversea au generat o cifră de afaceri de 27 milioane de euro, iar, în acest an, cifra de afaceri va depăși 30 milioane de euro. „Pentru ediția din 2019, primele 15.000 abonamente s-au vândut în trei minute. Următoarele 15.000 s-au vândut în 10 minute”, explică Bogdan Buta. Conform organizatorilor festivalului, în acest an, peste 10.000 persoane din 13 țări au lucrat în producția efectivă a festivalului, dintre care peste 1.800 au fost voluntari, iar pentru grafica și designul tuturor scenelor s-au adunat peste 1.000 ore de muncă a peste 40 arhitecți și designeri. Primăria Cluj-Napoca, la prima ediție, a finanțat sub 8% din cheltuielile totale ale festivalului, respectiv 400.000 euro, dintr-un buget de 5 milioane de euro.

Începând cu a doua ediție, festivalurile au devenit independente de orice finanțare publică. După prima ediție, Untold a primit premiul pentru cel mai bun festival din Europa la European Festival Awards, iar la a doua ediție, 25.000 oameni și-au cumpărat abonamente înainte să fie anunțați artiștii. Untold SRL a înregistrat afaceri de 68,3 milioane lei în 2018, în creștere cu peste 9 milioane de lei față de anul precedent. Organizatorul festivalului Untold din Cluj-Napoca a încheiat anul trecut cu un profit de 7 milioane de lei, aproape dublu față de cel din anul 2017.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments